INTERVIU Marius Manole: „Viforul este povestea unei lumi chinuite“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Marius Manole este acum faţă în faţă cu unul dintre cele mai dificile roluri din carieră: Ştefăniţă Vodă din „Viforul“. Piesa lui Barbu Ştefănescu Delavrancea a fost pusă în scenă de regizorul  Alexandru Dabija la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Despre acest nou moment din viaţa sa artistică am vorbit şi noi cu Marius Manole.

Marius, cum te-ai apropiat de acest personaj? Mai ales că tu de obicei joci roluri de băieţi buni. Deşi l-ai jucat şi pe Lopahin din „Livada de vişini“ şi pe Borkin din „Ivanov“ care nu erau tocmai drăguţi.

Da, dar toate aveau o dominantă comună pe care o regăseşti şi în mine. Acele personaje aveau totuşi o sensibilitate. De data asta nici regizorul Alexandru Dabija, nici eu nu am mai vrut să mergem în acea zonă. Ştefăniţă nu este un personaj de care te-ai putea îndrăgosti. Nu este un personaj simpatic, nu în genul celor pe care le făceam eu, când chiar şi ticăloşii puteau să îţi fie dragi.

Ce vinuri obişnuia să bea Ştefăniţă Vodă?

Cotnari, Berheci şi Nicoreşti.

Pe care dintre ele le-ai băut?

Cotnari şi Nicoreşti. De Berheci nu am auzit până acum.

Cum a fost lucrul la spectacol?

Foarte greu pentru că Sandu îmi cerea un soi de nebunie, un soi de intrare în transă. Ştefăniţă se poartă ca un drogat care nu mai are control asupra realităţii. Ne-am gândit la un star rock cabotin care face foarte mult show, un nebun conştient.  Aş vrea ca acest personaj să fie unul care te surprinde în fiecare clipă. Să nu ştii ce urmează. Să nu ştii cine este de fapt. Când e un  copil neajutorat, când un criminal fără scrupule, când un clovn care vrea să iasă în evidenţă. Eu cred că nici un personaj nu e rău până la capăt, rău şi numai rău. Pentru că nici un om nu este până la capăt rău şi numai rău. Pe undeva are şi el o zonă de lumină.

image

Ai putut să îl descifrezi pe Ştefăniţă? De ce este diabolic?

Răutatea lui vine dintr-o mare lipsă de iubire. Dintr-un imens complex şi din frustrare, din faptul că nu se poate ridica la nivelul bunicului, Ştefan cel Mare, nici al tatălui, Bogdan Vodă, el simte că este tot timpul inferior şi se comportă precum oamenii mici care îşi cumpără maşini mari.

Mai mult chiar, toată lumea îl compară mereu cu bunicul lui, toţi îi spun că „pe vremea sfîntului...“

Exact. Iar el se enervează şi zice: „Mai dă-l în gura mă-sii de sfânt, că era un pitic beţiv, un curvar şi-un criminal. Ăla chiar că a omorât nu ca mine“.

Ca actor tu trebuie să îi găseşti personajului pe care îl joci o „scuză“.

Da, tocmai de aceea mie Ştefăniţă îmi este drag şi îl iubesc pentru că ceea ce face vine dintr-o mare lipsă de iubire. El ştie că nu poate fi nimic până la capăt. Ştie că nu va deveni un mare domnitor. El ştie că este un pitic terminat. În fondul lui poate că nu este nici măcar atât de crud. Face tot acest show ca să îşi arate o putere pe care ştie foarte bine că nu o are. Pentru că nu va fi niciodată bunică-su. Dar el în adâncul lui este un infantil. Ăsta e cuvântul: infantil. A devenit domnitor la 11 ani şi a fost mereu tratat ca un copil. Şi primii pe care se răzbună sunt boierii care l-au avut în grijă şi care domniseră în locul lui. Vrea să le dovedească că nu mai este un băiat ci un bărbat. El şi prietenii lui ajung la un soi de frondă şi fac tot felul de gesturi teribiliste doar ca să îşi dovedească bărbăţia. Pentru că nu ştiu ce să mai încerce ca să atragă atenţia. Ei în esenţă nici nu sunt nişte oameni răi. Vor să fie luaţi ca atare. Nici mai buni şi nici mai răi decât înaintaşii. Ştefăniţă se opune idolatrizării de orice fel.  La un moment dat i se spune: „Noi, moldovenii, suntem oameni buni.“ La care el răspunde: „Da, dar şi proşti.“

Ce mi s-a părut mie foarte uman este că în spectacol nu a fost vorba despre istorie, despre politică, ci despre povestea unui spirit chinuit.

Este povestea unei lumi chinuite.

Are legătură lumea aceea cu cea de azi? Ca actor tu simţi o astfel de presiune, cea a trecutului?

Mereu ni se zice: „A murit Beligan, a murit Marinuş Moraru gata, s-a terminat cu teatrul“.

image

Care e reacţia ta la astfel de afirmaţii?

Te enervezi. Vrei să dovedeşti că poţi face şi tu teatru. Ca să fie clar că nu există doar trecutul, ci şi prezentul şi chiar şi viitorul. 

Ce trebuie să urmărească publicul: istoria punct cu punct sau povestea umană?

Este o poveste istorică, dar, de la un moment dat încolo, nu mai e vorba nici de Moldova, nici de Polonia, nici de Ungaria, ci despre devenirea unui om. Sunt mulţi spectatori care vin la spectacol şi sunt interesaţi doar de istorie, să vadă cu cine merge Ştefăniţă, cu turcii sau cu polonezii. Ori nu despre firul istoric este vorba. Ei pierd din vedere esenţialul. Pentru că, desigur, ne aflăm într-un anume moment istoric, dar în esenţă este vorba despre oameni.

Ştefăniţă Vodă a fost otrăvit de nevastă, dar în spectacol pare că şi-a dorit să moară.

Da, îşi trăieşte moartea cu bucurie. Ajunsese în punctul  în care nu mai putea să facă nimic altceva. Ştia că doar moartea poate fi scăparea şi cea mai mare aventură a lui. El era conştient de faptul că nevasta îi pusese otravă în pahar. I-a spus nevestei: „Cam albastru, Tano!“

Iar pe ecranul din fundal erau proiectate imagini cu frescele de la Voroneţ. Albastrul de Voroneţ...

„Cam prea mult albastru. Cam prea multă pictură. Cam prea multă făcătură şi prea puţine fapte.“ Asta simţea Ştefăniţă.

Şi exact paharul din care Ştefăniţă a luat otrava a ajuns să fie donat la o mânăstire.

Daaa, iar în finalul spectacolului nostru se povesteşte despre egumenul mânăstirii care s-a îmbătat şi a spart paharul.

image

Care ar fi mesajul acestei ultime replici?

Noi, românii, asta facem: suntem ca vaca aceea care dă cu piciorul în găleata cu lapte. Spargem tot. Dar o facem din prostie. Nici măcar nu o facem conştient  ca să putem spune: „Da, domnule, suntem nişte oameni răi!“ Nuuuu, noi suntem răi din greşeală. Paharul lui Ştefăniţă Vodă a fost spart de un popă la beţie. Aşa, din greşeală, am scăpat istoria pe jos. Noi facem totul la beţie. Nu avem vocaţie de distrugători autentici. Suntem nişte lăbari care scăpăm lucrurile din mână. Nici măcar n-am vrut s-o facem. S-a întâmplat. Paharul istorie. Am scăpat istoria pe jos. Hai, mai toarnă un pahar de vin în alt pahar. Pe ăla istoric îl înlocuim cu unul de plastic ca să nu ne mai batem capul.  De altfel şi doamna Tana, cea care îl otrăveşte pe Ştefăniţă, beată moartă, zice: „L-am omorât. Am salvat Moldova!“

Politic vorbind, este piesa lui Delavrancea de actualitate?

Sunt mulţi dictatori ca Ştefăniţă care umblă liberi prin ţară. Nu te uiţi la Dragnea? Pe el nu mai poţi să îl opreşti. Este tot un nebun intrat în vrie. Aruncă în aer orice: ţara toată, relaţia cu Uniunea Europeană, este în stare ca pentru el şi gaşca lui să distrugă totul. E un om bolnav.

Nu are însă anvergura lui Ştefăniţă Vodă.

Au trecut câteva sute de ani şi s-a mai dus din aură.

Tot spectacolul este pus sub metafora colivei. Grămezi de nuci, lumânări etc.  

Da, să te ferească Dumnezeu de un popor al cărui desert preferat este coliva!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite