INTERVIU Actriţa Florina Gleznea: „Criza asta a venit ca o lovitură cu efect de domino“
0
Actriţa independentă Florina Gleznea, care continuă să joace în piese online, la Unteatru, spune că perioada de criză este una de redescoperire, în ciuda dificultăţilor financiare, şi că vulnerabilitatea poate duce la creativitate.
Florina Gleznea (35 de ani) s-a impus, imediat după absolvire, într-una dintre cele mai longevive producţii teatrale de pe scena românească: „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“, un spectacol care s-a jucat timp de zece ani, în regim independent, la Teatrul Godot. Textul semnat de dramaturgul american Edward Albee, care s-a pus în scenă pentru prima dată în 1962, rămâne una dintre cele mai realiste radiografii ale mitului familiei perfecte, în care toate barierele anduranţei sunt testate, iar demonii ies la lumină. În drama terifiantă despre cruzime, adevăr şi iluzie, Florina Gleznea, în rolul tulburător al Marthei, a dat dovadă de o forţă incredibilă.
De-a lungul timpului, actriţa şi-a păstrat curajul. Nu a fost niciodată angajată la un teatru de stat şi continuă să joace – chiar şi în vremea coronavirusului, când s-au tras obloanele peste teatre . O face în regim de live streaming, fără spectatori în sală, la teatrul independent Unteatru. În interviul pentru „Weekend Adevărul“, Florina Gleznea spune că fără adevăr şi fără un punct zero nu poţi construi nimic. Când vine vorba despre această criză provocată de pandemie, se agaţă de speranţă. „Poate se va naşte o nouă formă de a face teatru. Propun să ne bucurăm de această infuzie de spectacole şi să ne lăsăm purtaţi în lumi necunoscute“, îndeamnă actriţa.
„Weekend Adevărul“: Cât de tare i-a lovit pe actori criza provocată de coronavirus?
Florina Gleznea: Criza asta a venit ca o lovitură cu efect de domino. Anul trecut, pe vremea asta, alături de colegii mei, actori colaboratori, încercam cu disperare să ne recuperăm banii din spectacolele jucate în diverse teatre. După câteva luni de aşteptare şi chin, în sfârşit, i-am primit. Însă în toamnă, m-am trezit cu un spectacol în minus, pe motiv că nu mai sunt bani pentru colaboratori. Totuşi, am reuşit ca, până la sfârşitul anului, să am două premiere la Unteatru: „Alcesta“ după Euripide (foto), în regia semnată de Zsuzsanna Kovacs, şi „Pelicanul“ de August Strindberg, în regia lui Florin Liţă. Anul acesta, lucrurile au luat o întorsătură şi mai dramatică: din cauza crizei, teatrele s-au închis, spectacolele nu se mai joacă. Pentru un actor independent pare imposibil să mai aibă o viaţă normală, pentru că spectacolul reprezintă, dincolo de împlinirea artistică, o sursă de venit esenţială.
Cum ai privit Campania #ActorIndependent, prin intermediul căreia colegi angajaţi la stat au plătit chiria unor actori independenţi în această perioadă?
E un gest frumos, uman şi necesar într-un moment de criză. Cine altcineva putea reacţiona mai prompt şi mai sincer dacă nu actorii, pentru actori?
Ce soluţii întrevezi? Ce crezi că se va întâmpla pe termen lung, mai ales dacă această situaţie se prelungeşte?
În momentul de faţă, există această indemnizaţie lunară din partea statului. Este un ajutor care mai echilibrează un pic şi elimină o parte din grijile generate de această criză.
Există unele platforme care susţin activitatea artiştilor independenţi şi care vin în sprijinul situaţiei actuale. Dar ce se va întâmpla pe termen lung nu ştiu... Poate se va naşte o nouă formă de a face teatru!
„Să ne lăsăm purtaţi în lumi necunoscute“
Crezi că e viabilă soluţia de a transmite online spectacolele de teatru? Putem muta scena în lumea virtuală?
Este un substitut. Acum, când încercăm să ne găsim normalitatea în online, este firesc ca teatrul să existe în această formă. Pana la urmă, este o mare oportunitate de a avea acces la spectacole din întreaga lume. E vital să vedem şi alt fel de a face teatru. Aşa că propun să ne bucurăm de această infuzie de spectacole şi să ne lăsăm purtaţi în lumi necunoscute.
Care este cea mai dură lecţie pe care actorii o învaţă acum?
Învăţăm că totul se poate schimba radical într-o zi şi că nu suntem ceea ce ne închipuiam că suntem.
Cum colaborezi cu Unteatru? Ce părere ai despre campania lor prin care transmit piesele live pe Internet?
Unteatru e locul unde ideile explodează, locul în care te simţi liber să exişti ca artist. În timp ce teatrele se închideau, Unteatru propunea ideea de live streaming.
Joc în spectacolele „Cinci ore cu Mario“ şi „Conu Leonida faţă cu reacţiunea“, dar fără public. Trei camere fac posibilă transmisia live pentru cei care ne urmăresc de acasă. Este o experienţă unică şi o modalitate de a nu ne opri activitatea şi de a ţine în viaţă Unteatru.
Crezi în sincronicitatea mijloacelor artistice dintre film şi teatru?
Cred puternic în îmbinarea artelor! Cel mai frumos este atunci când în muzee găseşti construcţii contemporane în care obişnuitul, cunoscutul se combină cu altceva, neaşteptat, uneori nepotrivit. În schimb, teatrul şi filmul funcţionează aproape suprapus, poate singura diferenţă concretă, dar şi asta discutabilă, este între actorul pe scenă şi actorul la cadru.
Spectacolul-total
Cum a fost întâlnirea cu regizoarea Mariana Cămărăşan? Ce a însemnat pentru tine rolul din „Cui i-e frică de Virginia Woolf“?
Dincolo de compatibilitatea noastră artistică, am descoperit în Mariana un om extrem de cald şi generos. Ne leagă profund începutul în teatru de spectacolul „Cui i-e frica de Virginia Woolf?“. L-am numit spectacolul-total, nu doar pentru că l-am jucat timp de zece ani, dar şi pentru importanţa şi greutatea rolurilor care şi-au lăsat amprenta asupra noastră.
Pentru mine, Martha rămâne unul dintre cele mai complexe personaje feminine, cu un magnetism uriaş şi cu un umor care sparge orice barieră.
Am pornit pe acest drum după terminarea facultăţii, cu o premisă comună: să fim cinstiţi şi să nu trişăm. Ideea asta a fost unul dintre lucrurile de bază. Cu timpul ajungi să îţi dai seama că e esenţial.
Povesteşte-mi şi despre o altă întâlnire esenţială: cea cu regizorul Andrei Şerban, în „Pescăruşul“ de Cehov.
„Pescăruşul“ de la Unteatru a fost, cu adevărat, o întâlnire fericită între Andrei Şerban şi trupa teatrului. Am lucrat timp de o lună – concentrat, aplicat, fără pauză. Rezultatul a fost un spectacol reuşit, care în vremuri mai bune se bucura de săli pline.
Ce crezi că se va întâmpla când se va încheia această criză? Ce vor face oamenii şi ce vei face tu?
O mare îmbrăţişare, cu un mic stop înainte de-a o face, după care o să simţi cum te topeşti de atâta căldură!
Cum îţi găseşti echilibrul în această perioadă grea?
Citesc, am repetiţii online, mă uit pe fereastră, gătesc, văd filme şi spectacole şi petrec mult timp cu prietenul meu.
Ajungând să trăim vremurile acestea, ai mai da la teatru, ţi-ai mai alege acelaşi drum în carieră?
Care drum e mai sigur în astfel de vremuri?
Independenţa e o carte de vizită
Nume: Florina Gleznea
Data şi locul naşterii: 6 aprilie 1985, Brebu, judeţul Prahova
Studiile şi cariera: A absolvit UNATC „I.L. Caragiale“ în anul 2007, la secţia actorie, în clasa lui Ion Cojar.
A debutat cu rolul Marthei din „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“, de Edward Albee, rol pentru care a fost distinsă cu premiul pentru cea mai bună interpretare feminină în cadrul Galei Cassandra 2007.
A interpretat rolul Ralucăi în filmul „Moartea domnului Lăzărescu“, în regia lui Cristi Puiu.
La Unteatru joacă în spectacolele: „Conu Leonida faţă cu reacţiunea“ (foto), „Pescăruşul“, „Nora“, „Blackbird“, „Cinci ore cu Mario“, „La ţigănci“.
La Teatrul Metropolis este distribuită în spectacolul „Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice“ (foto, alături de Oana Pellea); la ArCub, în „Idolul şi Ion Anapoda“; la Centrul Replika – „Boys and Girlz“; iar la Teatrul Godot – „30+“, „Shot“ şi „Romantic fools“.
A fost nominalizată la Premiul UNITER pentru Debut în 2009.
Locuieşte în: Bucureşti
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
