Grotescul atroce
0
Scrisă în 1956, Vizita bătrânei doamne e socotită cea mai împlinită lucrare dramatică a lui Friedrich Dürrenmatt. E, fără doar şi poate, şi cea mai cunoscută, mai cunoscută decât Regele Ioan, Friedrich cel Mare, Fizicienii sau Play Strindberg.
Şi infinit mai cunoscută decât proza scriitorului. La sporirea popularităţii piesei a contribuit imens filmul imperfect Vizita, aflat în relaţie destul de liberă cu textul destinat scenei, regizat de Bernhard Wicky, cu Ingrid Bergman, deloc bătrână la data turnării lui, de unde şi modificarea titlului, cu Anthony Quinn şi Paolo Stoppa.
Prima montare românească a scrierii lui Dürrenmatt i s-a datorat regizorului Moni Ghelerter. Un director de scenă nu din cale afară de inventiv, în a cărui estetică teatrală un loc important îi revenea principiul fidelităţii faţă de partitura dramatică, dar care era socotit un imbatabil alcătuitor de distribuţii. Cine cunoaşte cât de cât istoria teatrului românesc şi numelor marilor actori aflaţi la apogeul carierei lor în anii ’50-‘60 ai secolului trecut poate fi lesne convins de adevărul acestei afirmaţii în clipa în care află că pe afişul premierei pe ţară de la Teatrul Naţional din Bucureşti figurau Aura Buzescu, respectiv Elvira Godeanu în rolul Claire Zachanassian şi Jules Cazaban, respectiv Matei Alexandru în rolul Alfred Ill. În acelaşi an, piesa era înscenată la Teatrul Dramatic din Braşov de Dinu Cernescu, pe atunci încă un director de scenă aflat la început de carieră.
În 1963, atunci când piesa lui Friedrich Dürrenmatt intra în circuitul teatral românesc, chingile ideologice ale regimului comunist din România se mai lărgiseră puţin, dar judecăţile, grilele de lectură specifice acesteia nu erau, cum nu au fost niciodată în totalitate abolite. Vizita bătrânei doamne, text în care o fată cândva extrem de săracă, între timp îmbogăţită peste noapte, revine în oraşul natal Güllen, la 30 de ani după ce a fost gonită de acolo, profită de falimentul acestuia şi de disperarea locuitorilor săi şi comandă o crimă, era unul convenabil epocii, mai toţi comentatorii premierei invocând în cronicile lor “efectul dezumanizării sub impactul banilor”. Iată, Mircea Alexandrescu, cel care a scris în revista Teatrul despre ambele premiere româneşti menţionate mai sus, nota în nr. 7/1963 al lunarului cu pricina: “Valoarea piesei se află în forţa cu care autorul urmăreşte şi izbuteşte să arate, fără echivoc, faptul că în lumea capitalistă se petrece un accentuat proces de descompunere morală, rezultat al supremaţiei banului.”
Cum arată Claire Zachanassian în anul 2015, în viziunea regizorului Tompa Gábor, semnatarul montării de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, şi în cea a interpretei personajului, actriţa Magda Stief? Înainte de orice ca o femeie de un cinism fără egal. Întruchiparea acestuia. O femeie care de ani buni îşi pregăteşte răzbunarea. O răzbunare în ansamblul căreia Alfred Ill e doar un instrument, un pion de rang secund, adică ceea ce se cheamă “o victimă colaterală”. Pentru Claire din spectacolul clujean nu tânărul laş de odinioară, care a plătit martori mincinoşi pentru a scăpa de o răspundere pe care era nepregătit să şi-o asume, e adevăratul vinovat, autorul real al nedreptăţii ce i s-a făcut. Ci oraşul, comunitatea, ipocrizia acestora, imoralitatea lor specifică. O imoralitate profundă, de fapt imoralitatea întregii omenirii, nici pe departe comparabilă cu imoralitatea de care a fost acuzată ea însăşi, în urmă cu 30 de ani.
Claire e autoarea, comanditara, dar şi principalul agent al punerii în practică al unui plan diabolic de răzbunare, gândit de multă vreme. O punere în practică a unei răfuieli cu lumea, o socoteală finală ce a fost ticluită prin ani cu o tenacitate fără egal. Claire s-a metamorfozat într-o adevărată maşinărie al cărei unic rost şi singur ţel sunt răzbunarea. Claire e, la urma urmei, cineva, cândva om, căruia demult, nedreptatea i-a pus între paranteze sufletul, singurul element specific unei fiinţe omeneşti pentru care nu există proteză. Din trupul alminteri în întregime protezat lipseşte sufletul, amputat încă din vremea tinereţii. Claire şi-a plănuit răzbunarea, şi-a exersat-o mai întâi asupra celor pe care i-a putut angaja, plăti, umili, transforma în roboţi umani. Tocmai de aceea unii dintre cei ce fac parte din suita cu care Claire descinde în Güllen nu doar că sunt “dublaţi”, multiplicaţi şi implicit depersonalizaţi, au replici aparent umane, fiind, în realitate, minus-fiinţe, întrupări cvasi-computerizate, arătări de sorginte beckettiană, intenţionat îngroşate de regizor. Mai toţi repetă, precum cyber-oamenii, fiecare frază rostită. Soţii de o oră, de o zi, de o săptămână sunt mereu înlocuiţi, se cheamă, tot beckettian, Moby, Hoby sau Zoby (Kantor Melinda,Farkas Loránd, Sigmund Rita), sunt manechine vii, fie mustind de testosteron, fie travestite sau asexuate. Respectivii sunt trataţi de Claire asemenea unor piese de schimb cu termene de utilizare limitate şi capricios manipulate, scurtate ori decomandate. La fel cum sunt trataţi şi cei doi orbi Koby şi Loby, veritabili bodyguarzi ( Dimény Áron şi Fogarasi Álbert), şi valetul în care a fost reciclat judecătorul de altădată (Biró József), dar şi hamalii Toby şi Roby (Balla Szabolcs şi Marosan Csaba) în a căror sarcina cade şi divertismentul de care are absolută nevoie bătrâna doamnă. Divertisment înţeles ca parte a colosalei bătăi de joc la adresa semenilor săi pe care i-a condamnat in corpore Claire. In corpore deoarece lumea întreagă, felul ei de a fi, proasta, nedreapta ei croială sunt, în mintea bătrânei doamne, culpabili pentru nedreptatea din urmă cu trei decenii.
În consecinţă, Claire Zachanassian organizează un veritabil spectacol al răzbunării. De unde teatralitatea primei sale apariţii, o teatralitate din ce în ce mai apăsată cu fiecare nouă intrare în scenă a Magdei Stief, o teatralitate tot mai sumbră, mai neagră, mai ameninţătoare, evidenţiată ca atare şi graţie excelentelor costume concepute de Carmencita Brojboiu.
Cum e înfăţişată lumea din Güllen în montarea clujeană? O vedem în prima secvenţă a spectacolului, aşezată pe banca din gara devenită cvasi-inutilă. Gara unui oraş murdar, fără viaţă, în care doar zăpezile de pe crestele munţilor mai sunt imaculate (decor: Helmut Stürmer). E o lume de expoziţie, o lume vitrinizată. Cu un primar cu alură de funcţionar depăşit de situaţie şi care nici el nu mai ştie ce speră (Bogdán Zsolt), cu un preot (Szücs Ervin),un profesor (Viola Gábor) şi un medic (Váta Loránd) ce nu par să mai aibă prea multe în comun cu profesiile lor. Cu cetăţeni resemnaţi (Keresztes Sándor, Molnár Levente, Laczkó Vass Róbert, Buzási András, Sinkó Ferenc, Csuták Réka, Laczó Júlia) brusc treziţi la viaţă de nădejdea firavă a aşteptatelor foloase ale neaşteptatei vizitei a concetăţenei devenită miliardară, vizită ce trebuie consemnată de presă (Albert Csilla şi Vindis Andrea). Cu un executor judecătoresc plin de sine, dar care nu prea mai are pe ce pune sechestru (Dimény Áron), cu un şef de gară căruia şi lui îi lipseşte obiectul muncii (Vatány Zsolt). Şi cu un Alfred Ill (Orbán Attila) ce dă semne că şi-ar fi uitat demult greşeala. Un Alfred Ill mulţumit de sine şi de familia lui ( Kicsid Gizella, Bodolai Balász, Imre Eva), parcă ameţit de statutul de mică vedetă locală, de salvator, de viitor primar, statut ce i-a fost acordat de cei în mijlocul cărora a trăit o viaţă.
Vedem în prima parte a spectacolului o lume funny, o lume caraghioasă, o lume care, în pofida dezastrului ce o înconjoară, râde, cântă şi dansează (muzica: Vasile Şirli, coregrafia: Bodor Johanna). O comunitate încă sudată, încă solidară, care habar nu are ce o aşteaptă, care nici nu ştie cât de dezumanizată este, cât de gata se va arăta nu doar să îşi vândă un concetăţean, ci să se vândă în primul rând pe sine.
Lumea aceasta funny se va schimba treptat şi ni se va dezvălui complet alta în decursul părţii a doua a spectacolului. Caraghioslâcul din partea întâi va fi treptat înlocuit cu cel mai atroce grotesc cu putinţă. Construit în cadrele unui show de televiziune găzduit şi transmis live de canalul Claire, aflat şi el în posesia bătrânei doamne. Veselia nebunească, inconştientă din prima parte va fi substituită în cea de-a doua de dezicerea tot mai accentuată de Alfred Ill, de furia cumpărăturilor, echivalent al vinderii sufletului, de complicităţi greu mascate şi tocmai de aceea tot mai lesne de dibuit de Alfred Ill. Lumii funny, tristă, disperată, cvasi-inconştientă de la început îi va succeda lumea ieşită din ţâţâni, lumea în galben. Totul culminând cu ceea ce aş numi “scena procesului”, în fapt scena laşităţii colective . O scenă tragic-grotesc carnavalescă, de unde şi recursul la măşti (create de Varga- Jaró Ilona) caracterizante pentru o lume “porcească”, desprinsă parcă din Ferma animalelor a lui George Orwell. O lume în care, până la urmă, fiinţa care mai are totuşi ceva în comun cu seninătatea omenească, cu înţelegerea firii rămâne Alfred Ill, al cărui interpret, Orbán Attila, e remarcabil prin rezultatele creaţiei sale şi nu numai prin detaliul că preluarea rolului într-un timp record a însemnat un tur de forţă.
De lumea aceasta definitiv separată de omenesc se va despărţi la final, la fel de teatral precum la venire, Claire Zachanassian. În fond, ea, Claire Zachanassian, nu s-a schimbat cu nimic. Schimbarea ei s-a produs în decurs de treizeci de ani. La Güllen a revenit o doamnă deja complet “modificată”. Schimbată e populaţia din Güllen. Dacă nu cumva a fost şi ea încă de dinainte astfel, iar zilele în care a avut-o drept oaspete pe bătrâna doamna nu au avut decât funcţia de revelator cu efect rapid, dilatator, zdrobitor.
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca- VIZITA BĂTRÂNEI DOAMNE de Friedrich Dürrenmatt;
Traducerea în limba maghiară: Fáy Árpád;
Regia: Tompa Gábor;
Dramaturgia: Visky András;
Decorul: Helmut Stürmer;
Costumele: Carmencita Brojboiu;
Măştile: Varga- Járo Ilona;
Muzica: Vasile Şirli; Coregrafia: Bodor Johanna;
Cu: Stief Magda, Biró József, Kántor Melinda, Farkás Lóránd, Sigmund Rita, Dimény Áron, Fogarasi Alpár, Balla Szabolcs, Orbán Attila, Kicsid Gizella, Bodolai Balász,Imre Eva, Szücs Ervin, Váta Lórand, Viola Gábor, Keresztes Sándor, Molnár Levente, Laczkó Vass Róbert, Buzási András, Sinko Ferenc, Csuták Réka, Laczó Júlia, Vatány Zsolt, Albert Csilla, Vindis Andrea;
Data premierei: 10 ianuarie 2015
Se încarcă comentariile...
