Spectacol prezentat în deschiderea Festivalului Internaţional de Teatru Eurothalia organizat anual la Timişoara de Teatrul German de Stat din localitate.

Cel ce va avea curiozitatea de a arunca o privire pe caseta documentară ce însoţeşte şi completează această cronică va fi, fără doar şi poate, mirat de numărul mare de persoane ce semnează scenariul dramatic al spectacolului. 36 cu totul. Tot atâţia şi aceiaşi cu actorii ce pot fi văzuţi pe scenă. Fiecare sau aproape fiecare dintre ei a propus câte o situaţie dramatică, o istorioară, o întâmplare veselă, uneori cu iz grotesc, alteori trimiţând cu gândul la secvenţe din filmul mut. O întâmplare în derularea căreia o anumită pondere e deţinută de cafeaua noastră cea de toate zilele. De cafeaua cu care ne începem ziua, de cafeaua ce ne stimulează gândurile, reflecţia sau numai înclinaţia pentru tacla sau pentru bârfă. Situaţia iniţială a fost dezvoltată, câteodată supradilatată, alteori trecută în registru suprarealist ori în chiar în derizoriu şi transformată în pretext de exerciţiu scenic.

Exerciţiile scenice cele mai reuşite au fost integrate într-un continuum de imagini -imaginea şi impactul ei asupra noastră, a spectatorilor, e principalul criteriu ce asigură coerenţa- atâta câtă e-  şi transformate în spectacol. Spectacol structurat pe formula teatrului în teatru, spectacol ce are şi un elegant dirijor la vedere în persoana actorului Georg Peetz.4

 La urma urmei, nu coerenţa a fost, cred, principala preocupare a lui Silviu Purcărete. Ci dorinţa de a ne face să râdem. Să râdem de râsul lui şi de râsul celor cu care s-a însoţit în edificarea acestei montări. Să râdem de alţii, de noi, de lume, de caraghioslâcurile vieţii cotidiene, o viaţă din descrierea căreia, din itemii căreia face parte cvasi-obligatoriu banala ceaşcă zilnică de cafea. Ba chiar să râdem şi de avatarurile istorice ale cafelei. Ori de capetele căzute pe vremea când ea era prilej de contrbandă. Montând  sau, mai exact spus, coordonând un work-shop ce s-a transformat în spectacol – şi aceasta s-a petrecut graţie seriozităţii, devoţiunii, muncii necondiţionate, entuziaste a celor 36 de scenarişti-actori- Purcărete a vrut să se joace. Pofta lui ludică a fost împărtăşită cu vârf şi îndesat de interpreţi. Şi aceasta se vede.  

De jucat s-a jucat şi compozitorul Vasile Şirli care, ba a creat muzică originală, ba a restructurat şi remixat piese muzicale cunoscute de la celebra Moliendo Café ce dă titlul spectacolului, până la arhicunoscuta Lingura şi strachina care prefaţează une série noire de crime comise sau stimulate de o deghizată femeie de serviciu.

Regizorului, compozitorului şi scenariştilor-actori li se adaugă, cum şugubăţ glăsuieşte un text inserat în excelentul caiet de sală al spectacolului, 44 de scaune, 20 de saci de cafea, zeci de litri de cafea, toate alese cu grijă de scenograful montării, Dragoş Buhagiar. Din grija aceasta conjugată a întregii echipe s-a născut un spectacol făcut cu grija spectatorului. Pe care de data aceasta, Purcărete nu a vrut nici să-l educe, nici să-l instruiască, nici să îl trimită la bibliotecă ci, pur şi simplu, să-l distreze, să-l invite „să participe la extrema gratuitate şi superficialitate chiar” care e montarea. A reuşit.

Teatrul German de Stat & Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara- MOLIENDO CAFE;

Un spectacol de: Aszalos Geza, Baczo Tűnde, Balász Attila, Bandi András Zsolt, Isa Berger, Blenessy Enikö, Borbély B. Emilia, Dana Borteanu, Aljoscha Cobeţ, Isolde Cobeţ, Csata Zsolt, Dukász Péter, Éder Enikö, Richard Hladik, Rareş Hontzu, Ioana Iacob, Kiss Attila, Kocsárdi Levente, Lörincz Rita, Magyari Etelka, Mátray Lászlό, Mátyas Zsolt Imre, Molnár Bence, Molnos András Csaba, Georg Peetz, Pusza Patricia, Horia Săvescu, Tatiana Sessler, Simό Emese, Tar Mόnika, Daniela Török, Silvia Török, Oana Vidoni, Radu Vulpe, Anne- Marie Waldek, Harald Weisz;

Regia: Silviu Purcărete;

Scenografia: Dragoş Buhagiar;

Muzica originală: Vasile Şirli;

La pian: Valentina Peetz;

La saxofon: Cosmin Hărşian;

Data premierei : 8 noiembrie 2014