Secretele Teatrului Odeon, dezvăluite de Ziua Teatrului: cum au realizat măicuţele cortina şi ce încăperi secrete a cerut Carol I   FOTO-VIDEO

Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului,Teatrul Odeon s-a dezvăluit complet spectatorilor care au avut ocazia să viziteze spaţii în care, de regulă, nu au acces. Îndrumaţi de actori ai teatrului, aceştia au putut să vadă sala de spectacole din perspectiva actorului, de pe scenă, au vizitat culisele teatrului şi au testat instalaţia „Laboratorul de imaginar”, prin intermediul căreia au vizualizat emoţiile determinate de jocul actorului.

Marţi, teatrul Odeon s-a scuturat de secrete în faţa spectatorilor care, în grupuri de câte 30 de oameni, l-au vizitat şi admirat porţiune cu porţiune. De la încăperi secrete în spatele oglinzilor, la instalaţii digitale care îţi permit să probezi costume purtate de actori pe scenă, în spectacole de acum 25 de ani, la detalii istorice despre locul care a fost bombardat în '44 de nemţi, vizitatorii au descoperit Odeonul de dincolo de scaunele roşii de catifea. 

Spectatorii au devenit inspectori istorici ai artei teatrale, descoperind detalii dincolo de frumuseţea impunătoare a sălii Majestic sau de sobrietatea sălii Studio. 

Tururile ghidate ale teatrului Odeon au fost conduse de actori precum Gabriel Pintilei sau Mădălina Ciotea, şi au inclus poveşti despre istoria sa, despre elemente ale sale, precum gongul sau cortina sălii Majestic, dar şi aplicaţii tehnologice interactive. 

Teatrul, comandat de Carol I

Realizarea teatrului Odeon a fost o comandă pe care Regele Carol I i-a dat-o arhitectului Grigore Cerchez care a realizat clădirea în stil eclectic şi care, iniţial, s-a numit Comoedia. Odeonul este teatrul care, încă din 1906, avea apă caldă, apă rece, canalizare şi încălzire prin trepte, lucru pe care nici clădiri din New York nu-l aveau la vremea respectivă, după cum au explicat ghizii. 

Faţada Teatrului a fost bombardată în 1944 de aviaţia germană care a distrus zona până la intrarea în sală şi clădirea de alături. Restaurarea a avut loc după al Doilea Război Mondial. 

Camera secretă din spatele oglinzii 

La intrare, în stânga, pe scări în sus, între cele două etaje, se află o oglindă care ascunde o cameră care astăzi, are uşa zidită. Conform ghizilor, aceasta era folosită pentru a aranja mâncarea care trebuia servită în restaurantul de lux al teatrului. 

La etaj, în hol, sunt expuse costume realizate de Doina Levintza (foto: jos), realizate pentru spectacolul „Richard al III-lea” (1993) , de William Shakespeare, regizat de Mihai Măniuţiu. Este spectacolul în care Marcel Iureş a fost descoperit de străini, au explicat ghizii, în cadrul turneului din Marea Britanie, din 1993 şi 1994. 

De asemenea, vizitatorii au putut îmbrăca virtual rochia roşie purtată de Irina Mazanitis în spectacolul lui Măniuţiu, în rolul lui Margaret, văduva regelui Henry al VI-lea. (foto: jos) 

Cortina şi gongul, elemente istorice de poveste

Ghizii au explicat că teatrul Odeon are o capacitate de 299 de locuri dintr-un motiv practic: de la 300 de locuri în sus, ar fi necesară o cortină de fier care presupune mecanisme diferite. Cât despre cortina roşie a Odeonului, aceasta este cea originală, de la 199, anul în care era inaugurat teatrul, şi care a fost cusută de mână, de măicuţe.

Vizitatorii au fost conduşi şi pe scena teatrului, pentru a putea privi sala de spectacol de pe scena pe care se află decorul unui spectacol în regia lui Alexandru Dabija, ce va avea premiera pe 15 aprilie. În spatele scenei, vizitatorii au aflat povestea Gongului din teatrul Odeon despre care Gabriel Pintilei a explicat că, din câte ştie, „a fost încins încins fierul şi s-a lucrat la el timp de trei zile şi trei nopţi, ca în poveşti, în schimburi, ca să nu se răcească metalul, şi încontinuu, încontinuu a fost bătut. Curbura asta se poate da doar manual, nu industrial, numai prin bătăi cu ciocanul”. 

Actorul a explicat că semnificaţia gongului care se bate la teatru este similară cu cea a clopotului de la biserică, fiind aproape un ritual.

„Gongul face trecerea din lumea reală din care venim către lumea magică a teatrului”. 

Actorul-ghid a explicat că, în vremuri îndepărtate, în culise, când regizorul le spunea actorilor să meargă în stânga sau în dreapta, se încurcau: nu ştiau stânga cui, dreapta cui, aşa că buzunarul din stânga a fost denumit „la curte”, iar cel din dreapta, „la grădină”, termeni preluaţi de la palatul de la Versailles. 

„În toate teatrele, inclusiv în Japonia, există curte şi grădină. Se pare că e universal acceptat în momentul de faţă”, a explicat Pintilei. 

Tunelul secret al lui Carol I

Sala Majestic este, bineînţeles, atracţia teatrului Odeon. „Sora mai mică”, sala Studio, este gândită şi ca spaţiu destinat unor domenii artistice mai variate, precum expoziţii de fotografie, instalaţii, sau proiecţii de film. De asemenea, faţă în faţă cu sala se află o zonă construită din beton armat şi fier  care, în prezent, găzduieşte o expoziţie cu potretele digitale ale actorilor din Odeon.  

Aici se află trei cupole care ascund de fapt un tunel secret care a fost făcut la cererea lui Carol I care îşi dorea să vină la teatru fără să fie văzut, temându-se de spioni. Tunelul face legătura cu Palatul Regal. Totuşi, a explicat ghidul, Carol I nu a apucat să îl folosească, însă Carol al II-la, da, însă pentru aventuri, pentru a le conduce pe balerinele sau actriţele teatrului. 

Emoţiile spectatorului, pe ecran

A urmat testarea de către vizitatori a instalaţiei „Laboratorul de imaginar”, dezvoltată de scenograful Adrian Damian. Instalaţia presupune utilizarea căştilor neuronale pentru măsurarea undelor cerebrale şi transformarea lor în proiecţii vizuale ce diferă în funcţie de intensitatea emoţiilor resimţite în timpul privirii spectacolului. 

Actriţa Rodica Mandache este cea care a interpretat câte un monolog în faţa vizitatorilor care au vrut să încerce instalaţia care analizează atenţia şi imaginaţia. (foto: jos) 

„Ceea ce veţi vedea pe ecranele astea sunt nişte animaţii de tip autogenerativ care sunt dezvoltate de impulsurile pe care căştile neuronale le primesc din activitatea cerebrală”, a explicat scenograful Adrian Damian. 

Turul s-a încheiat în Sala Majestic unde tavanul glisant al teatrului a fost deschis, moment în care toţi spectatorii au ridicat telefoanele în aer pentru a fotografia sau filma momentul.