Mă voi mulţumi doar să observ că există, chiar dacă unora nu le prea place asta, o relaţie de continuitate, ce s-ar cuveni mai apăsat recunoscută ca atare, între Gala tinerilor actori, indiferent de cine a creat-o şi a finanţat-o în perioada comunistă, şi Gala „Hop“, devenită un program de bază, redutabil şi de mare consistenţă al UNITER. Devenită astfel odată cu înfiinţarea ei, în urma unei idei aparţinându-i, în principal, regizoarei şi excelentului pedagog Sanda Manu, în anul 1998.

Totuşi, mă simt nevoit să spun că, ajunsă la a XX-a ediţie, poate că Gala „Hop“ ar fi avut obligaţia să îşi aducă mai riguros aminte de înaintaşi. Cu atât mai mult cu cât ocazii au fost, slavă Domnului!, câtă vreme şi la începutul, şi la sfârşitul manifestării am avut parte de o inflaţie de discursuri. Care, toate, necondiţionat, au început cu promisiunea că vor fi scurte, şi s-au dovedit a fi exact invers. Ce să-i faci? Se pare că românul s-a născut nu doar poet, aşa cum spunea cu aproape 200 de ani în urmă Vasile Alecsandri, nu numai actor, după cum ne arată numărul extrem de mare de posesori de diplome universitare în domeniu, o situaţie îngrijorătoare, oricum în totală discordanţă cu realitatea deloc favorabilă de pe piaţa muncii din domeniu (un fenomen asupra căruia preşedintele UNITER, dl. Ion Caramitru, a atras de nenumărate ori atenţia), ci şi autor de discursuri, de gânduri înţelepte şi sfaturi date gratuit cui vrea şi, mai ales, cui nu vrea să le asculte şi încă în repetate rânduri. Nu de alta, dar- nu-i aşa?- repetiţia este mama învăţăturii.


FOTO Maria Ştefănescu

Cum-necum, cert e că din 1998 şi până astăzi Gala „Hop“ a fost şi rămâne o şansă dată competiţiei, decantării şi relevării adevăratelor valori, chiar şi in nuce. Mă rog, în faşă! Valori încă nu tocmai nedesăvârşite, neşlefuite şi aflate în căutarea identităţii, a propriei voci şi a stilului prorpiu, aşa cum stau lucrurile mai abitir în vremea din urmă. Îndeosebi de când studiile universitare de licenţă în domeniul artistic au fost limitate la numai trei ani. Şi aceasta nu fiindcă aşa ar fi decis cine ştie ce ocultă cu sediul la Bologna, care, în realitate, s-a mulţumit doar să spună că studiile universitare se organizează în trei etape - licenţă, masterat, doctorat- lăsând la libera latitudine a organizatorilor din fiecare ţară stabilirea duratei fiecăreia dintre ele.

Sigur, fiecare director care s-a perindat la conducerea Galei, din 1998 încoace, şi-a pus asupra manifestării propria amprentă. Regretatul Cornel Todea a imaginat-o în cadre niţeluş mai libere, în pofida faptului că, de fiecare dată i-a stabilit o temă, mai bine sau mai rău înţeleasă de concurenţi, Radu Afrim i-a accentuat caracterul tineresc şi nuanţa de ludic, în vreme ce Miklós Bács, respectat actor şi foarte bun profesor la Facultatea de Teatru şi Televiziune de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, i-a subliniat relaţia de complementaritate cu şcoala, cu nevoia de permanentă perfecţionare a pregătirii profesionale a celor aflaţi pe scenă. De unde şi work-shop-urile (susţinute anul acesta chiar înainte de începerea festivalului de mari profesionişti în domeniu, aşa cum este profesorul Veniamin Filshtinsky, dar şi în timpul Galei de extraordinarul regizor Alexandru Dabija, de remarcabilul actor şi dansator Ştefan Lupu, de kinetoterapeutul Andrei Flaviu Fălcuşan), de unde şi menţinerea cu încăpăţânare a étude-ului, pe nedrept minimalizat de necunoscătorii care nici astăzi, când, în fine, a fost reeditată în volum, nu s-au prea obosit să citească, netrunchiată şi neinterpolată, metoda lui Stanislavski, foarte bine explicată, într-o altă carte de puţine luni disponibilă şi în România despre Lecţiile de regie ale lui Vahtangov, de unde şi intenţia de a-i familiariza pe tinerii actori participanţi cu ceea ce se cheamă Perdekamp Emotional Method.


FOTO Maria Ştefănescu

Poate că ar fi de discutat dacă étude-ul s-ar cuveni sau nu să aibă un caracter public, dată fiind însuşirea sa de laborator, de spaţiu deschis căutării intime, adesea penibile , adică grea, chinuitoare. Însă cum nimeni nu face la Hop liste de prezenţă, cum publicul Galei este, în cea mai mare parte, asigurat de profesionişti (chiar şi de critici!) în domeniu nu văd de ce această parte ar trebui să deranjeze.

Tema stabilită pentru ediţia din anul acesta a Galei a fost Suportabila singurătate a fiinţei la Cehov. Nu fiindcă Miklós Bács şi-ar fi dorit să le provoace mai tinerilor lui colegi tristeţi, lungi tăceri, anticipate melancolii de toamnă, ci spre a-i îndemna să exploreze şi să aducă în faţa noastră forme noi. Sau, mă rog, tentative în domeniu.

Acum, trebuie să recunoaştem că tema în cauză este extrem de dificilă, nu numai pentru nişte artişti aflaţi la început de carieră (e vorba despre actori care au absolvit cursurile de licenţă în intervalul dintre anii 2013 şi 2017), ci şi pentru practicieni ai scenei cu mult mai multă experienţă în domeniu. Se ştie că, foarte adesea, punerea în scenă, în instituţii profesioniste, a unui spectacol cu o scriere de-a lui Cehov solicită eforturi mult mai mari chiar decât montarea unui Shakespeare.


FOTO Jamilla Azazi

În al doilea rând, se impune observat detaliul că în piesele „adevăratului Cehov ( cel care s-a manifestat ca atare începând cu Pescăruşul) nu sunt chiar foarte multe personaje tinere. Acesta să fi fost oare motivul că la preselecţia din vară s-au prezentat foarte puţini „muşterii“? Aceasta să fi fost cauza că de selecţie au trecut doar 12 competitori pentru Secţiunea Individual? Numele lor: Adrian Dima, Blanca Doba, Alexandra Duşa, Ştefan Craiu, Marcela Nistor, Mihai Florian Niţu, Cosmina Olariu, Dan Pughineanu, Maria Mitu, Paul Radu, Georgiana Vişan, Theodora –Paula Gitana Sandu. Aşa să se explice oare faptul că la Secţiunea Grup nu au rămas în final decât două spectacole, mai mult sau mai puţin relevante? Adică De ce, Anton Pavlovici Cehov?, după Maşinăria Cehov de Matei Vişniec (regia: Cătălin Bocîrnea) de la Cluj, şi moscOva, după Trei surori (regia: Florin Liţă), de la Bucureşti? În care i-am văzut evoluând pe Cosmin Stănilă, Irina Sibef, Nicole Burlacu, Alexandru Mihai Popa, Radu Dogaru, respectiv pe Adriana Aldea, Alexandru Cătănoiu, Oana Predescu, Eliza Teofănescu. Născător de semne de întrebare este şi faptul că pe scena de la Costineşti i-am văzut angrenaţi într-o competiţie colegială doar pe absolvenţii de la Facultatea clujeană şi pe cei de la UNATC, lor alăturându-li-se un absolvent de la Universitatea Hyperion. Dătător de posibile dureri de cap mi se pare detaliul că evoluţia unor concurenţi (mai cu seamă în partea „blestemată“ a étude-ului) a dovedit că unii dintre ei nici măcar nu au citit în întregime şi cu creionul în mână marile piese ale lui Anton Pavlovici.

Aş mai observa bizareria că unul şi acelaşi concurent mi s-a părut de valoare vizibil diferită în étude (paradoxal, unii au fost mai buni acolo), în evoluţia individuală sau de grup, în filmuleţele cu iz discret de parodie bine temperată, realizate de Cristian Pascariu sau chiar în spectacolul final, conceput declarat în „spirit de glumă“ de acelaşi Ştefan Lupu.


FOTO Maria Ştefănescu

Nu voi insista asupra enigmei reprezentate de încăpăţânarea cu care directorului Galei, Miklós Bács, refuză să accepte în juriu critici. Am făcut-o anul trecut şi tot degeaba. Nu am aflat nici până astăzi ce rău i-am pricinuit noi, criticii, respectatului actor de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. La urma urmei, treaba domniei-sale!. Voi spune însă că ader, în totalitate (nu mi s-a mai întâmplat demult asta!), la palmaresul final stabilit de juraţii Bogdán Zsolt, Mihai Măniuţiu, Ana-Ioana Macaria, Ada Solomon, Alexandru Voicu.

Da. Cosmina Olariu, cu momentul ei intitulat Mică criză de identitate, deşi niţel cam prea sufocat de regie, mi se pare a fi meritat cu adevărat marele premiu. Nu am nici cea mai mică îndoială că Blanca Doba (Nina după aplauze) a fost în mod real cea mai bună actriţă (e frumoasă, e sensibilă, are emoţie, vorbeşte clar pe scenă) sau că Mihai Florian Niţu (Solitudes 30) a fost cel mai bun actor şi a meritat cu prisosinţă şi premiul pentru prestanţă şi rostire scenică oferit de actriţa Dorina Lazăr (e prezentabil, sigur pe el, pe alocuri totuşi prea dramatic, ştie să-şi întocmească un repertoriu de concurs care să îl pună în valoare). De acord că Marcela Nistor a meritat premiul Sică Alexandrescu ( Nu ştiu ce), ca şi pe cel al publicului, însă cred că trebuie să lupte zdravăn cu accentul ei din Basarabia.Apropos, ce au făcut vreme de trei ani la acest capitol iluştrii profi univi doctori de la UNATC? Mi-a plăcut Cosmin Stănilă, recompensat şi el cu un premiu al publicului pentru rolul din De ce, Anton Pavlovici Cehov?, spectacol care a primit premiul Cornel Todea fiind cu o idee mai bun decât moscOva. I-am mai reţinut pe Dan Pughineanu (e sensibil, prezentabil, delicat, are însă nevoie de un plus de forţă), pe Eliza Teofănescu, pe Alexandra Duşa (pe care o ştiam mai de demult din evoluţiile ei din spectacolele Teatrului „Aureliu Manea“ din Turda), pe Radu Dogaru (are spirit ludic, umor, cântă bine).


FOTO Maria Ştefănescu

Mi-a făcut o mare plăcere să revăd excelentul spectacol cu Obsesii de la ArCuB, cu Cerasela Iosifescu într-o admirabilă condiţie artistică. Dar şi să văd în premieră O femeie după Péter Esterházi, un spectacol de Andrea Gavriliu, cu Andreea Bănică, Norbert Boda, Nicole Burlacu, Alexandru Chindriş, Robert Danci, Blanca Doba, Radu Dogaru, Denissa Moise, Alexandru Popa, Dan Pughineanu, Irina Sibef, Cosmin Stănilă, Maria Teişanu, Eric Ţuţuianu (Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca)

P.S. În cursul zilei de duminică s-a pronunţat asupra Galei criticul de teatru Ileana Lucaciu. Domnia-sa a observat, pe bună dreptate, deficitara pregătire a concurenţilor la capitolul vorbire. Cineva, nu ştiu dacă da sau nu de meserie, a postat la repezeală pe Facebook o genială afirmaţie în conformitate cu care nu ar mai fi chiar trendy să vorbeşti clar pe scenă. Surprinzător mi se pare faptul că directorul Galei, nimeni altul decât dl. prof.univ.dr. habil, Miklos Bacs, s-a grăbit, zor nevoie-mare, să dea like elucubraţiei mai sus-rezumată. Să fie asta o opinie mai larg îmbrăţişată de cadrele didactice de la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii clujene? Sau aşa să se explice şi să se deconteze oare aversiunea d-lui Bacs faţă de critici?


FOTO Maria Ştefănescu