Unii revin şi revin - mărturisesc mi se întâmplă şi mie - fiindcă aceste momente din miezul fierbinte al verii în care s-a născut (31 iulie/1 august) au ceva aparte, o încărcătură de emoţie pe care aş numi-o euforie melancolică, dacă mă gândesc la felul în care strălucesc ochii actorului când salută publicul la sfârşitul fiecărei reprezentaţii. Cum, de pildă, mai alaltăieri, după un Revizor incandescent reprezentat după mai bine de zece ani de la premieră la aceeaşi cotă artistică, pentru un public de cca 800 de spectatori (Sala Mare a Teatrului Naţional) care au ovaţionat minute în şir în picioare. Era cald, sufocant, apoi ploaie torenţială... credeam că mulţi vor fi renunţat la biletul procurat cu dificultate. Ei bine, nu, toate locurile au fost ocupate şi nu oricum. Un public select, reacţionând subtil, discret la mesajele acestui text clasic atât de actual, un public educat a gustat cu asupra de măsură transpunerea scenică regizorală datorată lui Mălăele care aplică o cheie grotescă, supranaturală, farsei tragicomice imaginate de genialul Gogol.

Acelaşi Mălăele care-l interpretează în felul lui unic pe Hlestakov, presupusul revizor, râzându-şi sardonic sau înduioşat de prostia funcţionarilor care-i cad tremurând la picioare şi-i umplu buzunarele de gologani. Lângă prietenul lui George Mihăiţă, care, în rolul primarului, lasă Teatrului de Comedie amintirea unei creaţii de excepţie, şi lângă ceilalţi interpreţi care duc pe umeri povara unor roluri antologice ale dramaturgiei universale, Dragoş Huluba, Eugen Racoţi, Gheorghe Dănilă, Valentin Teodosiu, Ion Chelaru, Niculae Urs, Şerban Georgevici, Virginia Mirea, Delia Seceleanu, Mălăele sărbătoritul e... fericit. Aşa cum sună, de altfel, refrenul care încununează isprăvile eroilor lui Gogol, pus pe note de regretata Dorina Crişan Rusu, pentru acest spectacol menit să celebreze acum mai mult ca oricând, bucuria de a fi pe scenă. Căci nimic nu e mai de preţ pentru Horaţiu Mălăele decât acest moment în care actorul şi publicul său respiră la unison, făcând din clipă o eternitate.

Pentru cele zece zile ale maratonului teatral găzduit cu generozitate în ambianţa elegantei săli a Teatrului Naţional, Horaţiu şi-a adunat spectacolele şi prietenii într-o gală cu multe titluri, nume importante de autori şi actori, succese incontestabile, vechi şi noi, care se numesc Cafeneaua (alături de Dana Dogaru şi Emilia Popescu), Fierarii (alături de Maia Morgenstern, Mihăiţă şi Teodosiu), Dineu cu proşti (împreună cu Ion Caramitru, Medeea Marinescu, Bindea şi Al. Georgescu), Scrisoarea (alături de Virgil Ogăşanu, Mihai Constantin, Mircea Rusu), Sylock şi În valea cu parfum de flori... acestea două din urmă fiind spectacolele în care Horaţiu apare alături de fiul său, Bogdan Mălăele.

Gala e în plină desfăşurare, dar cum azi, 1 august, e ziua lui Horaţiu, cel născut pe 31 iulie, de ziua Sfântului Valentin al cărui nume îl poartă, să deschidem şampania.

 La mulţi ani, Horaţiu Mălăele! La mulţi ani, Horă!