Căci punctul de plecare al articolului menţionat se potriveşte mănuşă şi celor două spectacole ale sale, „Butoiul cu praf şi pulbere“ de Dejan Dukovski, la Teatrul Municipal Baia Mare, şi recentul „Woyzeck Transylvania“, după Georg Büchner, la Teatrul de Nord Satu Mare. Doar că răspunsul la întrebarea iniţială se formulează într-un limbaj diferit.

Marcel Ţop se adânceşte într-un studiu antropologic al zonei Oaşului cu mijloace teatrale. Două sunt temele care susţin analiza sa în cele două spectacole: amintita predilecţie către impulsivitate a locuitorilor din Nord şi oful plecării printre străini graţie constrângerilor economice. O problemă – ştim cu toţii -, smulsă din realităţile zonei, dar şi ale ţării. Dacă „Butoiul cu praf şi pulbere“, scris de autorul macedonean contemporan, se plia perfect pe intenţiile regizorului, opţiunea lui Marcel Ţop pentru „Woyzeck“, un titlu „de repertoriu”, se datorează probabil structurii laxe, deci permisive a piesei neterminate a lui Büchner. Clasicul text-pretext din marea dramaturgie a lumii, pe care regizorul a pus ochii de data aceasta, se explică pesemne prin crima de la sfârşit.

Piesa „Woyzeck în Transilvania“, inspirată de Georg Büchner, în regia lui Marcel Ţop (Foto: Cristian Gatina)

Probabil nu întâmplător, punctele de continuitate cu spectacolul precedent se înscriu într-o tradiţie născută chiar la începutul teatrului românesc. Este vorba de adaptările şi localizările după marile piese din dramaturgia lumii în care autorii (Alecsandri, de pildă) schimbau numele personajelor cu unele româneşti. Mai mult, adăugau spectacolului chiar mici detalii care-l făceau să pară mulat pe realitatea românească. „Oldies, but goldies“, dacă ne referim la tehnici teatrale, căci la ea recurge, după o sută cincizeci de ani, şi regizorul Marcel Ţop. Personajul principal devine Isidor al Woyzeckului (nume care sună pe cât de ilar, pe atât de halucinant) iar ofiţerii (extrem caricaturizaţi) stau mărturie pentru stratificarea multietnică a zonei. Unul este austriac, unul maghiar şi altul român.

Chiar prietenul drag al lui Woyzeck, Andras (Andrei Stan), alături de care personajul principal dă la coasă umăr la umăr, stă mărturie asupra acestei realităţi. În partea a doua, culoarea regiunii se va completa şi cu extracte (savuroase, ca totdeauna) din patrimoniul cultural rom. Dacă mai punem la socoteală că întregul text se rosteşte în dulcele grai moroşan, de un farmec indiscutabil, şi că momentul climax al conflictului se profilează printr-o colecţie de mascaţi încarnând vocile interioare ce induc gândul crimei, avem o paletă cât se poate de etno, de picantă şi de colorată a zonei.

Piesa „Woyzeck în Transilvania“, inspirată de Georg Büchner, în regia lui Marcel Ţop (Foto: Cristian Gatina)

Localizarea se produce, la fel ca şi în precedentul spectacol de la Baia Mare, mai ales prin intervenţia, pe parcursul întregului discurs artistic, a solistei de muzică populară Maria Tripon în chip de rapsod de ţâpurituri, acompaniată de un întreg taraf. Spectacolul capătă astfel o sonoritate inconfundabilă, încă de la început, graţie generosului extratext care ilustrează nunta lui Woyzeck cu Marie. Bogăţia obiectelor de vestimentaţie, mai ales ale celor de pus pe cap, de o frumuseţe particulară în zona Oaşului, întregeşte amintitul studiu antropologic. Cu pilde sapienţiale, ba chiar cu alură de poveste pe alocuri, rezultatul va fi un spectacol eclectic, care abundă în muzică populară şi dansuri, unde unitatea stilistică pare să fi rămas o amintire înceţoşată din vârsta de aur a teatrului clasic.

Piesa „Woyzeck în Transilvania“, inspirată de Georg Büchner, în regia lui Marcel Ţop (Foto: Cristian Gatina)

Dacă e imposibil să nu recunoşti şi să nu apreciezi naturaleţea 100% cu care cântăreaţa îşi spune replicile, o întrebare se ridică totuşi: un sfert de oră de melodii populare (acesta e doar începutul) în economia unui spectacol de două ore reprezintă un semn teatral (care, nu-i vorbă, s-ar citi într-un minut!) sau o alegere făcută de dragul publicului şi al suveranului său entertainment? Balansul între temele serioase, grave, propuse de piesa lui Büchner şi desele momente de amuzament, fie că sunt ţâpurituri, fie caricaturi teatrale, va însoţi, de altfel, întregul discurs, probabil pentru ca producţia să câştige mai uşor inima spectatorilor. Publicul larg pesemne apreciază; cel avizat, puţin probabil!

Piesa „Woyzeck în Transilvania“, inspirată de Georg Büchner, în regia lui Marcel Ţop (Foto: Cristian Gatina)

Jucate cu aplomb şi multă participare (trăsături nu neapărat sinonime şi cu fineţea) de Radu Botar în rolul comandantului neamţ, inept, dar energic, de Tibor Székely în rolul cupid-lascivului beţiv ofiţer maghiar şi de Dorin C. Zachei ca ofiţer român, momentele de interacţiune a lui Woyzeck cu lumea părăsesc tragicul depersonalizării din montările clasice. Dacă în textul lui Büchner coliziunea cu societatea mutila fiinţa, în „Woyzeck Transylvania“, regizorul pare interesat mai ales de potenţialul său comic. Atât ofiţerii cât şi doctorii (Vasile Blaga, Vlad Mureşan, Cristian Iorga) alcătuiesc o lume a bărbaţilor, pe cât de primitivi pe atât de grobieni, cu o structură ierarhizată, cu conflicte stupide şi ridicole manifestări ale puterii, unde totul se rezolvă, se disturbă şi iar se rezolvă prin băutură.

Piesa „Woyzeck în Transilvania“, inspirată de Georg Büchner, în regia lui Marcel Ţop (Foto: Cristian Gatina)

Dincolo de frumuseţea costumelor (Anca Cernea), de înălţimea sonorităţilor, de ingredientele comice răspândite în tot spectacolul, Marcel Ţop alege să construiască, din patru piloni, faţa cealaltă, mult mai puţin zgomotoasă, a omeniei. Cei patru sunt Woyzeck, Marie, ţiganca mută, plină de înţelepciune, graţie şi bunătate (Ioana Cheregi frumoasă, cu o prezenţă de scenă ce ia ochii) şi un personaj mut, dostoievskian, Nebunul umilit ‒ spre distracţia întregii urbe ‒, de oricine s-ar simţi puternicul zilei. Acesta este personajul care dă o adâncime nevăzută spectacolului, în interpretarea memorabilă a lui Valeriu Doran, un fel de piatră pură a expresivităţii scenice. Simbol al bunătăţii, milei şi toleranţei, bătrânul cu părul şi barba albe (lista conotaţiilor e deschisă), rosteşte, din când în când, pilde biblice, cu voce sapienţială, legănând în tăcere pruncul Mariei.

Piesa „Woyzeck în Transilvania“, inspirată de Georg Büchner, în regia lui Marcel Ţop (Foto: Cristian Gatina)

Greu pentru protagonist să evolueze şi mai ales să-şi păstreze continuitatea stilistică între cele două direcţii ale spectacolului propuse de regizor: caricatură şi dramă! Cu atât mai remacabilă este performanţa lui Sorin Oros în rolul lui Woyzeck, personajul forţat să se adapteze unei realităţi citadine ostile, neliniştitoare, în care se simte pierdut. Cu statură dreaptă şi mişcări încete, cu voce penetrantă, actorul îşi păstrează alura demnă pe tot parcursul montării. Linia dreaptă a caracterului său puternic se frânge, tăcut, bărbăteşte, graţie loviturilor primite.

Piesa „Woyzeck în Transilvania“, inspirată de Georg Büchner, în regia lui Marcel Ţop (Foto: Cristian Gatina)

În Marie, Lidia Cuteanu are adâncimi imprevizibile, prezenţă de scenă şi firescul unui personaj deloc livresc. Mai întâi o formă pe care o modelează ceilalţi şi convenţiile lor sociale – femeia trebuie să facă ceea ce se aşteaptă de la ea să facă ‒, soţia se alătură celor ce râd de cel pe nedrept umilit. Mai apoi, interpreta lasă să se presimtă pulsiunile marietale contradictorii ale personajului, dar şi blândeţea faţă de Woyzeck, neostoită de niciun adulter. Credibilă când Marie nu-şi poate stăpâni încântarea în faţa hainelor primite în dar de la maior (opţiunea scenografei pentru veşmintele suple şi graţioase este de lăudat), firească în reacţia de măgulire-atracţie-respingere faţă de ţanţoşul amant, Lidia Cuteanu va rămâne convingătoare până în ultima clipă.

Premiera spectacolului „Woyzeck Transylvania“ a avut loc pe 24 ianuarie, ziua în care s-au sărbătorit patruzeci şi cinci de ani de la înfiinţarea Secţiei române a Teatrului de Nord Satu Mare. O aniversare caldă în care, cel puţin pentru un timp, rolul amfitrionului l-a jucat Pavel Bartoş, actor care şi-a început cariera în acest teatru. Diplome, emoţii, flori, amintiri ale celor ce au pus umărul la frumuseţea pe care o aduce scena. O adevărată sărbătoare!