FOTO O readaptare

În relativ noua condiţie de freelancer, Radu-Alexandru Nica îşi continuă programul regizoral în configuraţia căruia un punct consistent e reprezentat de dorinţa de a explora şi de a conferi realitate scenică celor mai recente experienţe şi experimente din literatura dramatică universală.

Odată cu spectacolul cu piesa „Cometa“, montat pe scena Teatrului „Regina Maria“ din Oradea, Radu-Alexandru Nica revine la spaţiul său literar predilect, cel de expresie germană, cu toate că semnatara textului pe nume Justine Del Corte e mai degrabă ceea ce s-ar chema un „cetăţean al lumii“. Şi asta fiindcă, deşi de naţionalitate germană, Justine Del Corte are, aşa după cum ne lasă să ghicim numele, origini hispanice, mai exact mexicane, combinate cu ascendenţe austriece. Justine Del Corte e prin naştere, dar nu numai, cetăţean al Lumii, al Cosmosului, înţelegând să tragă toate foloasele din această condiţie a ei.

Simptomatic pentru modul în care se definesc astăzi în Occident personalităţile scriitorilor de literatură dramatică e faptul că Justine del Corte a beneficiat de o formare profesională complexă şi variată. A studiat artele spectacolului sub diversele lor aspecte în felurite oraşe ale lumii. Pentru actorie a preferat Berlinul şi New York-ul, pentru producţia de film şi pentru regie a ales Hamburgul. A profesat ca actriţă de teatru încă de la vârsta de 19 ani, mai apoi a preferat industria filmului, numele său apărând pe genericele mai multor seriale de televiziune în dublă ipostază de interpretă, dar şi de scenaristă.

Scenă din „Cometa“, în regia lui Radu-Alexandru Nica, după un scenariu de Justine Del Corte

În scrisul pentru scenă pare să fi avut succes de vreme ce, după debutul din anul 2004 cu piesa „Coşmarul fericirii“, alte două texte purtând titlul „Sex“ şi „Cometa“ se bucură de căutare, ba chiar de o anumită celebritate. Ale căror resorturi şi explicaţii le putem cunoaşte acum şi noi, graţie spectacolului orădean.

Din câte se pare, Justine del Corte scrie variaţiuni pe tema fericirii. A căutării acesteia prin iubire şi prin sex, a felului în care poate fi ea conservată sau măcar reeditată. Până la urmă despre o reeditare e vorba în textul tradus în limba română de Alina Mazilu. Şi aceasta fiindcă la zece ani de la momentul nunţii ei cu Arthur, de profesie medic transplantolog, Elisabeth îşi propune să reconstituie, atât cât e posibil, ceea ce a fost atunci.

Scenă din „Cometa“, în regia lui Radu-Alexandru Nica, după un scenariu de Justine Del Corte

E mai greu de spus de ce o face. Din plictiseală? Fiindcă acela a fost cel mai fericit moment al vieţii ei? Deoarece vrea pur şi simplu să îi reunească, în ciuda animozităţilor dintre ei, animozităţi ce nu s-au atenuat deloc odată cu trecerea timpului, ba dimpotrivă, pe invitaţii de odinioară, Arthur şi Gregor fiind pe mai departe adversari neîmpăcaţi? Sperând că o reeditare a nunţii ar reprezenta o şansă pentru un plus de fericire sau pentru recuperarea acelei părţi de fericire ratată şi neconsumată? Sau pur şi simplu, din pricina unui anume gust al spectacolului ori al datului în spectacol? Căci orice repetare are în ea ceva din specificul teatrului. Însă atunci când oamenii obişnuiţi se află în situaţia de „a trage o dublă a vieţii lor“ simt că ceva nu merge şi, în consecinţă, se comportă puţin diferit. Şi deturnează scenariul iniţial. Nu îl joacă riguros exact.

Scenă din „Cometa“, în regia lui Radu-Alexandru Nica, după un scenariu de Justine Del Corte

Nici „dubla“ dorită acum de Elisabeth nu mai e posibilă. Nimic nu mai e la fel, personajele, orice s-ar spune, nu mai sunt aceleaşi, anii şi-au spus cuvântul pe felul lor de a fi. Unii pur şi simplu nu mai vor să fie asemenea celor ce-au fost în urmă cu zece ani şi nici nu sunt dispuşi să pară că ar fi. Ies pe neaşteptate din rol. Alţii nu mai sunt dispuşi să tacă. S-au înăcrit, poate chiar li s-au deschis ochii, poate că simt nevoia să dea frâu liber exprimării adevărurilor ascunse. Cert e că spectacolul dorit de Elisabeth eşuează. Însă preţul plătit pentru acest eşec e imens. Înseamnă viaţa lui Arthur. Acesta se înneacă în lacul din apropiere, totul având aspectul unui accident ce, cu greu, disimulează o sinucidere.

Scenă din „Cometa“, în regia lui Radu-Alexandru Nica, după un scenariu de Justine Del Corte

„Cometa“ e primul text din creaţia lui Justine Del Corte cu care am prilejul să fac cunoştinţă. Şi nu doar prin intermediul spectacolului. Am citit piesa în forma ei brută, în prima traducere a Alinei Mazilu, şi mi-a sărit instantaneu în ochi dezechilibrul dintre cele două părţi ale sale. Primul act e excesiv de lung, susţinut mai puţin prin acţiune cât mai curând prin vorbe, dialog, aşteptare, tensiuni între personaje. Prin amestecul de tandreţe uneori trucată (Elisabeth), ironie şi autoironie (Arthur), plictis şi dezamăgire (Vera), sinceritate frustă (Greta), sinceritate mimând superioritatea (Anna), histrionism cu două tăişuri (Gregor), răutăţi (Nane), infantilism (Isabel).

Cel de-al doilea act e concentrat, scurt, parcă cu un plus de dinamism. Personajele au ceva cehovian nu doar prin ocupaţie (doctor, actriţe), nu doar prin ratare (Nick), ci şi prin felul în care înţeleg să se exprime, dar şi să aştepte. Motivul aşteptării e detectabil, iar aici Justine Del Corte creează un amestec de Cehov şi de Maeterlinck, amestec potenţat de ambientul sonor al montării asigurat de muzica discretă, dar nicidecum de nebăgat în seamă creată de Alex Halka.

Scenă din „Cometa“, în regia lui Radu-Alexandru Nica, după un scenariu de Justine Del Corte

Sunt absolut convins că şi regizorul Radu-Alexandru Nica a resimţit dezechilibrul. A optat pentru o reconfigurare destul de drastică a textului, a contopit cele două părţi, a conceput o montare de două ore fără pauză şi a turnat totul în formula teatrului în teatru. Nunta repetată e, aşadar, obiectul unui spectacol aflat în repetiţii la un teatru oarecare. Teatru în care sunt şi actori buni, şi actori mai puţin buni, şi vedete autentice, şi false vedete, şi răutăţi, şi rivalităţi, şi trăire asumată, şi declamaţie gratuită. Prin scenă trece din când în când regizoarea tehnică. Poate nu îndeajuns de des încât formula de spectacol să fie chiar net clarificată. Repetiţia e întreruptă, mai des la început, totul devine mai coerent şi mai dinamic pe măsură ce artiştii se încălzesc şi îşi intră în rol.

Cam la fel se întâmplă lucrurile şi în spectacolul-spectacol care nu demarează chiar foarte uşor, nici prea convingător, nici suficient de elegant, nici prea legat, nici cu un ritm adecvat, găsit din primul minut al reprezentaţiei. Sigur că e uşor să pui în sarcina lui Radu-Alexandru Nica startul oarecum ratat şi neîmplinirile binişor atenuate pe măsură ce reprezentaţia curge şi îşi precizează dominantele. Fireşte că e cum nu se poate mai comod să spui că de tot ceea ce se întâmplă bine sau rău pe scenă e responsabil regizorul.

Scenă din „Cometa“, în regia lui Radu-Alexandru Nica, după un scenariu de Justine Del Corte

Problemele sunt însă, în cazul de faţă, ceva mai nuanţate. Lui Radu-Alexandru Nica i-a revenit misiunea de a monta un spectacol de teatru dramatic, adică de teatru cu vorbe şi cu situaţii dramatice, cu personaje bine conturate, un spectacol serios şi un spectacol cu greutate, un spectacol cu un text extrem-contemporan după ce cam demultişor mai tot repertoriul a fost axat pe music-hall, domeniu în care trupa orădeană a înregistrat câteva performanţe notabile. La urma urmei, Radu-Alexandru Nica a avut de îndeplinit o sarcină de pedagog. El a trebuit să îi conducă pe cei zece actori din distribuţie pe calea readaptării la forma de bază a exprimării lor artistice care e aceea a teatrului în proză. Şi, ca orice pedagog, Radu- Alexandru Nica a avut parte de „învăţăcei“ mai mult sau mai puţin disciplinaţi. Unii şi-au făcut pe deplin datoria, au jucat bine şi foarte bine, alţii au avut încă nostalgia numerelor solistice din montările cu sclipici.

În evoluţia actriţei Irene Flamann-Catalina, invitată pentru rolul antreprenoarei Nane de la Teatrul Naţional din Timişoara, am regăsit iarăşi şi iarăşi seriozitatea şi profesionalismul pe care i le ştiu cam de când am început să văd teatru nu doar pentru că îmi place să merg la teatru, ci şi pentru că trebuie să o fac. Adică de vreo 30 de ani. Excelentă, surprinzătoare, fără cusur mi s-a părut Corina Cernea în Greta. Sensibilă, visătoare, caldă, în pofida faptului că personajul ei, Elisabeth, ascunde un secret al cărui preţ se decontează la zece ani distanţă e Mihaela Gherdan.

Scenă din „Cometa“, în regia lui Radu-Alexandru Nica, după un scenariu de Justine Del Corte

Cu totul altfel decât în „Visul unei nopţi de vară“, dar confirmându-mi bunele impresii de acum un an e Anda Tămăşanu. Aplicat, minuţios, recuperând handicapul de a nu mai fi primit demult un rol adevărat, rol elaborat sub îndrumarea unui regizor autentic e Şerban Borda (Gregor). Alin Stanciu şi-a început cariera pe scena orădeană în urmă cu un an. Cu rolul Nick dovedeşte că are toate datele pentru a fi un actor adevărat şi că nu e prea limpede de ce nu a fost întrebuinţat mai mult până acum. Dania Ţincă (Anna) ‒ mai mult şi Georgia Căprărin (Isabel) ‒ mai puţin, au evoluţii la care ar mai fi fost de lucrat. De lucru ar mai fi avut, mai cu seamă, în sensul precizării sensurilor şi faţetelor rolului încredinţat Daniei Ţincă nu doar actriţa, ci şi regizorul. Dincolo de asta şi ea, şi Georgia Căprărin au de rezolvat probleme vocale, de timbru, de emisie, ş.a.m.d., ş.a.m.d. George Voinese în Lothar a avut o scurtă trecere prin scenă cam enigmatică, dar nu din vina lui.

În evoluţia din seara premierei a lui Richard Balint (Arthur) am întrezărit rolul bun pe care îl va face actorul în următoarele reprezentaţii. Adică atunci când va renunţa să joace cu gândul de a trage la public, de a lua caimacul „din prima“.

Un copac, arborele vieţii până la urmă, e baza decorului conceput de Cristian Rusu. Nu e ceva foarte nou, nu e din cale afară de original, dar nici rău nu e.

Teatrul Regina Maria din Oradea - COMETA de Justine del Corte;

Traducerea: Alina Mazilu;

Regia: Radu-Alexandru Nica;

Scenografia: Cristian Rusu;

Coregrafia: Florin Fieroiu;

Muzica: Alex Halka;

Light design: Lucian Moga;

Cu: Mihaela Gherdan, Richard Balint, Anda Tămăşanu, Alin Stanciu, Dania Ţincă, Corina Cernea, Georgia Căprărin, Irene Flamann-Catalina, Şerban Borda, George Voinese;

Data premierei: 1 martie 2014.