FOTO O operaţie de retraducere

„Trilogia Aureliu Manea” la Teatrul Naţional de la Cluj-Napoca FOTOGRAFII Nicu Cherciu

Am mai spus-o şi cu altă ocazie. Nu am avut nici prilejul, nici bucuria de a-l cunoaşte pe adevăratul Aureliu Manea. I-am văzut foarte puţine spectacole, dintre care doar unele pot să fie socotite cu adevărat relevante pentru anvergura personalităţii creatoare a acestui regizor-mit sau regizor-profet, cum îl socotesc şi îl numesc cei mult mai norocoşi decât mine.

Poate doar A doua conştiinţă, enigmatica, dificila piesă a lui Barbu Ştefănescu-Delavrancea, pusă în scenă în 1984 la Teatrul Naţional din Cluj, să fie singurul document autentic despre regizor păstrat în arhiva memoriei mele personale. Nu cred că Surorile Boga, montată de Manea în acelaşi an să fi fost altceva decât un spectacol de serviciu, de conjunctură, ocazional. Nu ştiu în ce măsură Medeea, altminteri un spectacol de legendă, realizat demult de Aureliu Manea la Teatrul din Turda, în varianta refăcută pe care am văzut-o prin 1990 sau 1991 la Costineşti, e tocmai edificator pentru marca Manea. Am mai văzut un bun Trei surori la Teatrul din Ploieşti, dar mi-au scăpat, în mod inexplicabil şi, desigur, de neiertat (Proştii) Sub clar de lună de la Cluj sau Pescăruşul de la Reşiţa.

Dar dacă nu sunt cu desăvârşire ignorant la capitolul “Manea”, aceasta se datorează în primul rând cărţilor. Mai întâi celor scrise de Aureliu Manea însuşi – Energiile spectacolului din 1983 şi Spectacole imaginare din 1986, ambele apărute la editura Dacia din Cluj. Volumul El, vizionarul, tipărit în anul 2000 sub egida Fundaţiei Culturale “Camil Petrescu” şi sub coordonarea Floricăi Ichim, are meritul de a fi scos la iveală inedite confesiuni ale lui Aureliu Manea, dar şi de a-i fi republicat cărţile mai sus menţionate. Justin Ceuca, ani buni de zile secretar literar al Naţionalului clujean şi apropiat cunoscător al spectacolelor lui Aureliu Manea, a întocmit o monografie numită Aureliu Manea- Eseu despre un Regizor, care a văzut lumina tiparului în anul 2007 la Casa cărţii de ştiinţă din Cluj. Scria acolo Justin Ceuca: “Manea şi-a conceput spectacolele sub semnul unificator al imaginii teatrale complexe, ceea ce înseamnă  de fapt o sinteză de limbaje scenice. Limbajele şi modul de utilizare a acestora argumentează teatralitatea, convenţia, anti-realismul actului teatral”. Aureliu Manea a practicat ceea ce semnatarul monografiei defineşte drept realismul violent, continuând astfel, sub anumite aspecte, experienţa lui Antonin Artaud ori cea a lui Grotowski. “Pentru Aureliu Manea, violenţa înseamnă un mod de manifestare a energiilor spectacolului, de eliberare şi exprimare a forţelor adesea iraţionale, venite din zonele adânci, întunecate, întortocheate ale personajului”. Concluzia lui Justin Ceuca: “Spectacolele lui Manea au reprezentat momente de trăire intimă, de tensiune maximă a existenţei” şi au ajuns “să conţină  şi să degaje o energie concentrată, o mare vitalitate”.

În versiunea românească a cărţii Ultimul sfert de secol teatral- o panoramă subiectivă (Editura Paralela 45, Piteşti, 2003), celebrul teatrolog George Banu a introdus şi un capitol dedicat lui Aureliu Manea. Se numeşte Un meteorit şi începe în felul următor: “Aureliu Manea  a fost pentru noi un metoerit. Pentru cei care ne-au urmat şi până la legenda care a persistat, el reprezintă doar “une étoile  filante pe firmamentul teatrului românesc. Singurul său personaj mitic, alături, poate, de Ion Sava. Amândoi au încarnat o idee de teatru. Nedusă până la capăt, dar afirmată. Absolută”.

„Trilogia Aureliu Manea” la Teatrul Naţional de la Cluj-Napoca FOTOGRAFII Nicu Cherciu

Cartea Aureliu Manea- Texte regăsite, apărută în anul 2012 la Casa cărţii de ştiinţă, a însemnat pentru mine  o nouă şansă de a-l mai cunoaşte un pic pe Artist. Găsim între copertele lui trei piese de teatru imperfecte, marcate de lecturi esenţiale din Ionesco sau din Teodor Mazilu (Penelopa rămâne îngândurată, Repetiţia de teatru şi Zâna de la răsărit), în fapt o nouă expresie a ideii de teatru nedusă până la capăt. Acestora li se adaugă o nuvelă compusă într-un limbaj cinematografico-teatral şi un eseu intitulat Singurătatea omului sau Narcis. În toate se exprimă un Manea deopotrivă ludic şi reflexiv, un scriitor ce dă impresia că se desparte de teatru doar spre a se regăsi în el şi graţie lui ceva mai târziu. Îl regăsim pe Manea omul-nopţii, dar şi pe Manea-regizorul, îndeosebi în metapiesa Repetiţia de teatru, scriere ce ne duce cu gândul îndeosebi la Improvizaţia de la Versailles a lui Molière, evocat, de altminteri, într-o replică: “Voi muri ca un banal dramaturg clasic francez, pe un scaun cu rotile”. Dar şi la Improvizaţia de la Alma a lui Eugène Ionesco. Fiul din Zâna de la răsărit, ţinut captiv de o mamă intolerantă, egoistă, dictatorială, aşa cum a fost lumea în care a trebuit să creeze Manea, spune: “”Ce bine ar fi fost să fi avut talentul marelui William Shakespeare. El a găsit toate cuvintele lumii”. Iar pentru admiraţia lui Aureliu Manea faţă de Shakespeare stă mărturie volumul Spectacole imaginare.

Antologia de texte regăsite, editată prin grija Vioricăi Samson Manea, sora regizorului e prefaţată de acelaşi George Banu şi reprezintă extensia textului studiului din anul 2003. Aici, exegetul îl compară pe Manea nu doar cu Ion Sava ori cu Antonin Artaud, ci şi cu Kantor, cu Victor Garcia, cu ceea ce se întâmpla la Living Theater cam în acelaşi timp în care regizorul român se lua la trântă cu toate inerţiile, monta Rosmersholm  la Sibiu sau Filoctet la Iaşi şi, cum spune George Banu, “era liber şi nimeni nu-l depăşea în aptitudinea sa de a trezi şi de a se servi de ceea ce doar scenei îi aparţine”.

„Trilogia Aureliu Manea” la Teatrul Naţional de la Cluj-Napoca FOTOGRAFII Nicu Cherciu

Având în vedere admiraţia constantă a lui George Banu pentru Manea, nimic nu părea mai natural ca în spaţiul ediţiei din 2013 al Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj dedicate anul acesta sărbătoririi teatrologului să vedem un spectacol cu piesele regizorului. S-a încumetat să îl facă Tompa Gábor, cel ce vede în Aureliu Manea un regizor genial şi care socoteşte că “frumuseţea şi dificultatea acestor texte constă în faptul că seamănă cu nimic, că nu au o logică convenţională, pe care noi să putem să ne bazăm.Logica lor este autonomă” iar “noi ar trebui să o transformăm şi să o traducem într-o altă logică, proprie înţelegerii noastre”.

Spectacolul lui Tompa Gábor chiar asta şi este. O operaţie de retraducere. Şi de repunere a pieselor lui Manea într-o nouă logică. Spre a  face posibilă retraducerea, regizorul a făcut apel la constantul lui colaborator Visky András, semnatarul unei dramaturgii suple, esenţializate care a contribuit ca Trilogia Manea să fie un spectacol despre jocul de-a teatrul, dar şi o analiză serioasă a ideii de teatru.  Un spectacol despre căutare şi descoperire, o descoperire parţială, poate chiar iluzorie, despre libertate şi claustrare, despre limitele neclare ale normalităţii, despre inefabil şi concret, despre realitate şi visare. Totul se consumă într-un spaţiu ciudat, mizer. Un spaţiu ce poate fi foarte bine un subsol, o celulă, un salon de spital de psihiatrie (scenografia: Carmencita Brojboiu).

Există repetate semne ale refuzului realismului în montare, un refuz încăpăţânat şi salvator, chiar atunci când o lectură terre à terre a textelor ar putea îndemna la recursul la matricea realistă. Cel mai pregnant dintre aceste semne e jocul actoricesc. Uşor dar nu deranjant voit apăsat, exagerat, chiar retoric, subliniat, cu o tentă de oniric bine controlat. Cu ceva aparent fantomatic, nefiresc şi subsumat unui ideal de băsmuire, de pătrundere în irealitate. Şi aceasta fiindcă, aşa cum scrie în excelentul caiet de sală întocmit de Roxana Croitoru, Visky András, avem de-a face cu “scrieri fără vârstă, care vin de undeva de departe, din atemporal”, izbtind să ne impresioneze prin “directeţea lor zguduitoare”.  

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca- TRILOGIA AURELIU MANEA (Penelopa rămâne îngândurată, Repetiţia de teatru, Zâna de la răsărit);

Regia: Tompa Gábor;

Dramaturgia: Visky András;

Scenografia: Carmencita Brojboiu:

Cu: Anca Hanu, Angelica Nicoară, Romina Merei, Miriam Cuibus, Cătălin Herlo, Adrian Cucu;

Data premierei: 5 octombrie 2013