Chiar nu are rost să ne pierdem în discuţii sterile specifice aflatului în treabă la români dacă locul lui Yentl era sau nu era în secţiunea Teatrul de mâine. E adevărat, regizorul Erwin Şimşensohn nu a terminat chiar ieri Facultatea de Regie a UNATC. Din câte am izbutit să aflu, a absolvit-o în urmă cu vreo zece ani şi se pare că a avut norocul de a fi studentul extraordinarei regizoare şi profesoare Cătălina Buzoianu. Ceva din spectacolul lui de acum aminteşte de stilul celor ale Cătălinei, dar mai presus de toate e limpede că montarea poartă însemnele lucrului bine făcut, temeinic gândit şi riguros paginat scenic, al grijii pentru detaliu, pentru claritatea poveştii, pentru desenarea sigură a personajelor.

Erwin Şimşensohn nici nu a ales un text oarecare, neîmplinit, neverificat, cu o dramaturgie pauperă, nici nu l-a tratat cu superficialitate. Piesa e bine articulată, cu poveste, cu personaje, cu acel ceva care te îndeamnă să vrei să revii la teatru. Toate aceste însuşiri se regăsesc cu prisosinţă în montare. Yentl  vorbeşte despre iubire, despre iubirea dintre un bărbat şi o femeie, despre meandrele acesteia, despre nesiguranţă şi îndoială, despre mitul androginului, fără a exhiba de dragul exhibiţiei sexualitatea. Yentl povesteşte despre sacrificarea unei iubiri de dragul alteia,  a celei sigure, greu încercate dintre un alt cuplu, cuplu în care bărbatul iubit e acelaşi, cuplu a cărui fericire a fost deturnată de prejudecăţi religioase şi sociale, de tradiţie, de conservatorisme şi autoritarisme prost înţelese şi care, prin sacrificiul lui Yentl, se poate, în fine, împlini. Yentl vorbeşte deopotrivă despre iubirea personajului principal feminin pentru învăţătură, pentru Tora, pentru Talmud, la studierea cărora i se interzicea accesul doar fiindcă este femeie şi rânduielile vor astfel. Despre sacrificarea feminităţii de dragul studiului. Despre sacrificarea fericirii în favoarea studiului şi a credinţei. Despre îndoiala chinuitoare asupra propriei feminităţi.

Fie şi numai din acest rezumat extrem de concentrat se înţelege lesne că nuvela lui Bashevis Singer, dramatizată în 1975 de autorul însuşi, laureat al premiului Nobel pentru literatură, dramatizare înfăptuită împreună cu Leah Napoli şi devenită în 1983, nu ştiu dacă neapărat fără voia, dar cu certitudine cam fără entuziasmul autorului, scenariul unui film scris, regizat şi interpretat de Barbara Streisand, nuvela, zic, se arată una complexă, cu numeroase şi provocatoare teme şi suprateme. Acestea, îngemănarea lor se păstrează nealterate în versiunea dramatizată, iar meritul regizorului spectacolului de la Teatrul Evreiesc de Stat e acela de a le fi descoperit, ordonat, valorizat într-un spectacol limpede, sensibil, clasic şi modern deopotrivă.

Erwin Şimşensohn a optat pentru calea înţeleaptă de a juca montarea în limba română, dar nu a uitat nici o clipă că spectacolul face parte din repertoriul unui teatru al cărui rost e acela de a servi interesele culturale ale unei comunităţi anume, de a-i păstra şi reaminti acesteia propriile tradiţii.

Suma aceasta indiscutabilă de calităţi, cărora li se adaugă aptitudinile regizorului de a coordona şi de a conferi personalitate şi proeminenţă scenelor de grup, de a asocia numerele solistice cu cele colective, să nu mai fie ele oare în specificul teatrului de mâine? Să fie sensibilitatea, emoţia, sentimentul excluse din intimitatea acestuia? Peste poate. Iar dacă în teatrul românesc de mâine, vom întâlni regizori serioşi, atenţi, minuţioşi, doritori să lucreze la detaliu cu actorii, aşa cum se arată Erwin Şimşensohn, cu atât mai bine ţării şi lui, adică teatrului, dar şi directorului de scenă, cu atât mai bine.

Nici Alexandra Fasolă, deţinătoarea exemplară, fără cusur, a rolului principal, nu e nicidecum o actriţă fără trecut, fără palmares, fără performanţe. Am mai văzut-o, am şi apreciat-o, în câteva alte apariţii prilejuite de spectacole datorate regizorului Victor Ioan Frunză, spectacole pe care le-am apreciat şi lăudat. Acum Alexandra Fasolă are de trecut o probă de foc.

Trebuie să fie deopotrivă feminina Yentl, fals masculinul Anschell, să le surprindă amândurora crizele şi dramele identitare, strădania de a nu mai fi ceva şi de a deveni altceva, de a se zbate şi a se lupta cu propriul eu sfâşiat de această devenire şi impusă, şi autoimpusă. Şi mai trebuie să fie şi naratorul nu rece, dar nici lacrimogen,  nu autoimpresionat, dar nici fals distanţat de drumul sinuos pe care trebuie să îl parcurgă Yentl. Şi toate aceste ipostaze îi ies de minune Alexandrei Fasolă.

Ea împarte funcţia de povestitor, nu în părţi egale, e drept, cu Darius Daradici. Ambii ajutaţi de decorul foarte bine proiectat, cu necesare şi inspirate prelungiri în sală, decor creat de o tânără scenografă, Alina Herescu, posesoare a unei impresionante cărţi de vizită.O certitudine a teatrului de azi, o garanţie pentru teatrul de mâine.

Darius Daradici mai are misiunea de a-l juca năvalnic, hotărât, cu pasionalitate masculină pe tânărul student sărac Avigdor.  O face la rându-i foarte bine. Un indiciu că Teatrul Evreiesc de Stat dispune şi de actori tineri foarte buni şi că, cel puţin din acest punct de vedere, are viitorul asigurat. Contribuie la consolidarea acestei certitudini  Iolanda Covaci, subtila, delicata interpretă a lui Haddas, fata neştiutoare, la început zdrobită de autoritatea familiei, de inflexibilitatea tradiţiilor şi de obtuzitatea unei mame cvasi- bigote (ferm interpretată de Maia Mogenstern), mai apoi dornică să îşi ia în mâini proprii existenţa.

Actori din felurite generaţii, de la binecunoscuţii Rudy Rosenfeld, Roxana Guttmn, Nicolae Călugăriţa, Cornel Ciupercescu, Mihai Ciucă, Natalia Ester, Mirela Nicolau, la Eugenia Brenda, Mihai Prejban, Nicolae Botezatu, Cristina Cîrcei, Veaceslav Grosu, Marius Călugăriţa, Mircea Dragoman, Mircea Drâmbăreanu, Anka Levana, Cristina Pleşa la copilul Dara Ştefania Ioviţu, i s-au încredinţat regizorului Erwin Şimşensohn şi bine au făcut. Îşi pun cu toţii semnătura pe un spectacol bun. Bun şi, mai presus de toate, frumos şi mustind de omenesc. Un frumos şi un omenesc în absenţa cărora eu, cel puţin, refuz să îmi imaginez teatrul de mâine.  

Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti –YENTL de Leah Napolin şi Isaac Bashevis Singer;

Traducerea: Mya Liontescu;

Regia: Erwin Şimşensohn;

Scenografia: Alina Herescu;

Muzica: Vlaicu Golcea;

Cu:Alexandra Fasolă, Mihai Conrad Mericofer, Darius Daradici, Iolanda Covaci, Rudy Rosenfeld, Cornel Ciupercescu, Maia Morgenstern, Nicolae Călugăriţa, Roxana Guttman, Eugenia Brenda, Mirela Nicolau, Mihai Ciucă, Mihai Prejban, Nicolae Botezatu, Natalie Ester, Cristina Cârcei, Veaceslav Grosu, Marius Călugăriţa, Mircea Dragoman, Mircea Drâmbăreanu, Anka Levana, Cristina Pleşa, Dara Ştefania Ioviţu;

Data reprezentaţiei: 26 octombrie 2013