Regizor serios şi stăpân pe meserie, bun cunoscător al scrierilor caragialeene, artist cu „antecedente“ deloc nesemnificative în înscenarea acestora.

Din păcate, spectacolul difuzat sub egida Casei de producţie, corect, clasic, pe alocuri chiar riguros, respectuos cu textul, un spectacol ce mai are atuul de a fi reunit pe afişul lui o distribuţie cât se poate de respectabilă, competitivă chiar, nu prea întruneşte condiţiile de a însemna un moment important în „caragialeologie“, aşa cum a fost cazul, bunăoară, al montării lui Mihai Măniuţiu din 1998, pusă în practică prin colaborarea dintre Teatrul „Odeon“ şi Compania SMART ori al celei atât de controversate şi de disputate, cu adversari şi partizani înverşunaţi, propusă de Alexandru Dabija în anul 2010 la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi.

Scenă din „O noapte furtunoasă“, după I. L. Caragiale, în regia lui Mihai Manolescu (Foto TVR)

De „scandal“ nici nu poate fi vorba, montarea de acum fiind una cald-căldicică şi nimic mai mult. Inovaţiile de lectură aduse de Mihai Manolescu sunt destul de puţine. Îndemnat de o zicere a lui Caragiale, dar şi stimulat de specificul teatrului de televiziune, de însuşirea acestuia de a fi încă şi mai centrat pe actori decât teatrul de pe scena de scândură, de a permite prim-planuri şi gros-planuri, Mihai Manolescu le-a cerut interpreţilor să îşi spună toate monologurile dar şi alte replici privind apăsat şi nedezminţit în cameră şi reflectaţi în oglinzi (director de imagine: Emil Stan, regia de montaj: Lucian Bujor) spre a realiza astfel o legătură strânsă cu (tele)spectatorul. Ideea în sine nu e rea numai că a amplificat teatralitatea în exces a jocului lui Florin Zamfirescu (Jupân Dumitrache) şi a evidenţiat diferenţele de stil dintre jocul lui Demeter András (Nae Ipingescu) şi cel al restului distribuţiei. Diferenţe explicabile prin specificul şcolii de actorie al cărei produs este Demeter András.

Scenă din „O noapte furtunoasă“, după I. L. Caragiale, în regia lui Mihai Manolescu (Foto TVR)

Rolul lui Mihai Manolescu consta în armonizarea celor două stiluri de joc. Nu a făcut-o sau nu a făcut-o îndeajuns. Rică Venturiano, interpretat bine dar nu mai mult de Marius Manole, cu valorificarea destul de temperată a disponibilităţilor corporale ieşite din comun ale actorului, e, pentru regizorul spectacolului de la TVR, mai mult decât un „studinte în Drept şi publicist“. E „toboşarul vremurilor noi“, e „republican“ (distruge stema regalităţii în elanul rostirii monologului final, monolog care trece, totuşi, cam fără pregnanţă şi fără efect), e un anarhist, dacă nu chiar stângist de-a binelea, căci infige un ciocan în stema cu pricina.

Scenă din „O noapte furtunoasă“, după I. L. Caragiale, în regia lui Mihai Manolescu (Foto TVR)

Şi cam asta e tot în privinţa noutăţilor aduse de spectacol. Care spectacol se consumă într-un decor ce trimite cu gândul la casa unui om cu stare, aşezat (îl semnează Ovanes Papazian). Problema e că decorul în cauză a fost tare prost executat, încă şi mai precar ancorat, drept pentru care tremura din toate încheieturile în momentul în care îi era dat să suporte vreo scena ceva mai agitată, în care actorilor li se solicita şi chiar trebuia să alerge, ş.a.m.d, ş.a.m.d. Impresia generală e că s-a lucrat pripit, în fugă, fără atenţie la detalii, cu neglijarea acordului fin. Lucru care iarăşi miră dacă luăm în calcul cartea de vizită a regizorului.

Scenă din „O noapte furtunoasă“, după I. L. Caragiale, în regia lui Mihai Manolescu (Foto TVR)

Sunt însă şi câteva lucruri bune în spectacolul de la TVR. Lucruri pe care mă grăbesc să le semnalez. Mai întâi, evoluţia remarcabilă, firească, foarte curgătoare a lui Vlad Zamfirescu, foarte bun în rolul lui Chiriac. În al doilea rând, faptul că se pare că TVR şi Casa de producţie sunt decise să reprezinte punţi de lansare pentru actori tineri şi foarte tineri, cunoscuţi publicului bucureştean, recunoscuţi de critică, dar care merită să fie cunoscuţi şi de iubitorii de teatru din ţară. Ioana Anastasia Anton e excelentă în Veta, o Vetă tânără şi frumoasă care era cum nu se poate mai normal să îşi dorească un bărbat tânăr şi chipeş aşa cum e Chiriac. Ioana Anastasia Anton e, cum zic, excelentă, cu excepţia momentelor de la începutul evoluţiei sale, atunci când Veta e surprinsă, în camera ei, răcnind din cauze amestecate (supărarea produsă de cearta cu Chiriac, nevroza determinată de tiradele cu repetiţie ale lui Jupân Dumitrache). Răcnind, de parcă actriţa s-ar pregătit să o joace pe Katharina din Îmblânzirea scorpiei. Ştefana Samfira e şi ea foarte bună în Ziţa, gata pregătită de măritiş, aşa că şi întâlnirea mediată de micul ecran cu această tânără actriţă e una de salutat. Nici Sorin Şaguna în Spiridon nu e rău. Decizia uciderii personajului nu îi aparţine actorului. Cade tot în sarcina regizorului. Nouă însă nu e defel. Am mai văzut-o în spectacolul lui Alexandru Mâzgăreanu de la Teatrul „Nottara“. Nu am înţeles-o nici atunci, nu o înţeleg nici acum.
 

Televiziunea Română- Casa de producţie- O NOAPTE FURTUNOASĂ de I.L. Caragiale;

Regia: Mihai Manolescu;

Decoruri: Ovanes Papazian;

Costume: Nicoleta Petrovici;

Editor imagine: Cristian Grosu;

Regia de montaj: Lucian Bujor;

Imaginea: Emil Stan;

Manager de proiect: Ruxandra Ţuchel;

Cu: Florin Zamfirescu, Demeter András, Vlad Zamfirescu, Sorin Şaguna, Ioana Anastasia Anton, Ştefana Samfira, Marius Manole;

Data difuzării: 30 decembrie 2013.