FOTO „Contra progresului” - Lumea în şapte secvenţe

Spectacolul „Contra progresului”, în regia lui Bobi Pricop, la Teatrul Bulandra

Esteve Soler, dramaturg catalan, profesor de scriere dramatică, este autorul unei trilogii în care se dovedeşte a fi contra tot. Contra democraţiei, Contra progesului, Contra iubirii. Nu, Soler, nu este un bărbat încă tânăr, dar acrit ori care pozează în a fi acrit prematur de lume şi de viaţă.

Cu atât mai mult nu este un nihilist de profesie. Însă, privind şi cercetând cu atenţie împrejurul său, observând lumea în care trăieşte, Soler a depistat anomalii, excese, aberaţii rezultate din supralicitarea/suprasolicitarea în societatea postmodernă a unor concepte şi valori fundamentală în virtutea şi în baza cărora se cuvine să fie organizate viaţa şi raporturile interumane. Problema e, ne atrage atenţia Soler, că respectivele concepte şi valori au început să fie asimilitate unui gumilastic întins la maximum, iar aceasta a dus la denaturarea gravă, primejdioasă a ideii de democraţie, de progres, de iubire.

Trilogia lui Soler, excelent tradusă în româneşte de Luminiţa Voina-Răuţ, a ajuns, iată!, să fie integral reprezentată în România. Nu la acelaşi teatru, nu doar în limba română. Contra democraţiei a fost montată într-un spectacol viu, jucăuş, însă plin de miez, semnat de Alexandru Dabija la Secţia germană a Teatrului Naţional “Radu Stanca”, Contra progresului a atras atenţia foarte tânărului şi talentatului regizor Bobi Pricop care a montat-o în spaţiul experimental de la Sala Izvor a Teatrului “Lucia Surdza Bulandra”, iar Contra iubirii a cunoscut prima versiune scenică pe o scenă românească cu actorii Companiei “Liviu Rebreanu ” din Târgu Mureş, într-un spectacol ce avut premiera la sfârşitul stagiunii trecute.

Deşi împlinită, deşi “gata” din toate punctele de vedere- şi regizoral, şi scenografic, şi actoriceşte- montarea lui Bobi Pricop cu piesa Contra progresului, prezentată la Bucureşti în două reprezentaţii de avanpremieră la finele lunii mai şi deja invitată la Festivalul Internaţional de Teatru Scurt de la Oradea, loc unde a făcut ceea ce se francezul numeşte belle figure, nu a avut parte, până la ora la care scriu, de premiera oficială. Nu pentru că cineva exterior ar fi contra sau i-ar pune piedici directorului de scenă, ci fiindcă după remarcabilul cu succes reprezentat de spectacolul cu Jocuri din curtea din spate, pe textul lui Edna Mazya, Bobi Pricop şi-a fixat un standard de calitate de la care nu vrea cu nici un chip să abdice. Nu s-a lăsat îmbătat de succes, nu se crede atoateştiutor şi atotcunoscător, nu acceptă facilul. Nu s-a grăbit să dea curs invitaţiilor tentante de a monta în feluritele teatre ce nu mă îndoiesc că s-au arătat interesate de o colaborare cu el. Dacă informaţia mea este exactă, după Jocuri din curtea din spate, până la spectacolul de acum cu piesa Contra progresului, Bobi Pricop a mai semnat doar o singură montare. Cea cu Amalia respiră adânc, prilejuită de o bursă de rezidenţă la Paris oferită de ICR. Bursă care, din pricina conducerii cu năbădăi şi fantezii pe bani publici a catastrofalei echipe condusă de Andrei Marga, a semănat foarte tare cu celebrul banc de la Radio Erevan, “nu i s-a dat, i s-a luat”.

Materialul dramatic din Contra progresului este organizat, ca şi în celelalte piese din trilogie, în şapte secvenţe. Şapte tablouri scurte pe care dramaturgul catalan le califică drept burleşti, dar în a căror chimie şi gramatică e peste poate să nu bagi de seamă că burlescul se aliază cu grotescul ori cu absurdul.

Bunăoară. O familie este copleşită de tirania 3D, e devastată la propriu de o defecţiune a televizorului, dar mai ales de nedorita, incomodanta prezenţă a unei a treia fiinţe umane, un  copil. Martorul unui accident teribil nu cheamă, aşa cum ar fi normal, ambulanţa, ci observă şi analizează cinic felul în care se stinge un seamăn de-al său. Mărul biblic e înlocuit de mărul lui Steve Jobs. Care chiar face mere. Conducătorul unei multinaţionale inventează o nouă religie, se imaginează a fi trimisul lui Dumnezeu, îşi perorează crezul aberant şi cere ca cei din jur să i se adreseze cu apelativul Sanctitate. Un cuplu îşi reglează convieţuirea în termenii unui contract de căsătorie cu durată determinată, contract ajuns la final. O învăţatoare îşi terorizează elevii, citindu-le cu glas piţigăiat Scufiţa roşie şi ajunge să fie asimilată poveştii, fiind devorată de lup. Ş.a.m.d.

 Să fie oare toate acestea semne ale progresului? Da, dar ale unui progres falsificat, necugetat, terifiant, înţeles greşit. Ale unui progres pe invers, ale unui progres ce duce la întuneric. O idee excelent tradusă scenic de spectacolul lui Bobi Pricop. Care i-a cerut actriţei Ioana Manciu să devină un fel de narator. Ea dă glas didascaliilor din textul lui Soler, delimitându-i clar secvenţele. Poartă o pancartă pe care e scris cu litere de-andoaselea titlul piesei. La sfârşitul fiecărei mini-părţi rosteşte cuvântul întuneric. Cuvânt ce apare şi el scris la finele reprezentaţiei.

Bobi Pricop a recurs la colaboratori recrutaţi din rândul colegilor săi de generaţie. Numele celor mai multora dintre ei ne sunt cunoscute din spectacolul cu Jocuri din curtea din spate, cu care, până la un punct, e înrudit stilistic Contra progresului. Astfel, scenografa Rodica Ştirbu, care s-a alăturat echipei, la fel cum a făcut-o şi actriţa Aida Avieriţei, a imaginat un decor minimalist. Regăsim scaunele din Jocuri din curtea din spate, numai că, în vreme ce în spectacolul de licenţă al regizorului, erau utilizate scaune simple, comune, aici vedem scaune cu rotile, albe. Elementele de recuzită se află la îndemână, adunate în saci menajeri.

Fiecare dintre cei patru tineri actori din distribuţie interpretează mai multe roluri. Şi fiecare dintre ei are parte de câte un moment de virtuozitate pe care îl valorifică la maximum. Ioana Manciu e Povestitorul, Fata şi Învăţătoarea (în ultima ipostază e excelentă). Aida Avieriţei e ba Femeia, ba Sonia, ba Fetiţa, ba Controlorul. Vlad Pavel e, pe rând, Copilul, Vecinul, Primul prieten (senzaţional!), Enrique, Carolina şi Foca. În fine, Cezar Grumăzescu interpretează rolurile Bărbatul, Rănitul, Al doilea Prieten, Tatăl, Şcolarul, David. Nimic nu e copiat, nimic nu e citat, nimic nu e transferat. În fiecare ipostază, actorii izbutesc să fie altfel, proaspeţi, creativi.

Indiciu clar că Bobi Pricop e atent, e minuţios, ştie să lucreze cu actorii. Că se retrage în spatele lor şi că nu e măcinat de orgolii ori vedetisme. Că vrea să se exprime prin actor.

Fireşte, va trebui să îşi reconfirme toate aceste calităţi şi atunci când va lucra şi cu alţi interpreţi decât cei din propria generaţie cu care, iată, se confirmă că a făcut o echipă redutabilă.

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra din Bucureşti- CONTRA PROGRESULUI de Esteve Soler;

Traducerea: Luminiţa Voina -Răuţ;

 Regia: Bobi Pricop;

Scenografia: Rodica Ştirbu;

 Cu: Ioana Manciu, Aida Avieriţei, Vlad Pavel; Cezar Grumăzescu;

Data reprezentaţiei: 28 septembrie 2013