FOTO Cele mai bune zece spectacole de la Festivalul de Teatru de la Sibiu

FOTO Cele mai bune zece spectacole de la Festivalul de Teatru de la Sibiu

Printre cele mai apreciate producţii, reprezentate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (6-15 iunie), se numără cele semnate de regizorii Silviu Purcărete, Pippo Delbono şi Radu Afrim

Ştiri pe aceeaşi temă

 S-a încheiat încă un an de maraton teatral. La Sibiu, între 6 şi 15 iunie, a plouat cu spectacole pentru toate gusturile, vârstele şi idiosincraziile. Peste 2.500 de invitaţi români şi străini au poposit în festival, iar aproximativ 65.000 de spectatori au vizitat în medie pe zi oraşul, în perioada Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS).

E dificil să faci un bilanţ al festivalului, ajuns în 2014 la cea de-a XXI-a ediţie. E greu să ierarhizezi, după zece zile de festival, cele 350 de evenimente de genuri diferite (clasice, neconvenţionale, alternative, dansuri , show-uri stradale, circ, conferinţe, lansări de carte, expoziţii de pictură şi fotografie). Am făcut adevărate slalomuri dintr-o parte în alta, regretând de multe ori că nu mă pot împărţi, că nu pot fi ubicuă, că nu pot să văd mai multe spectacole în acelaşi timp.

Am alergat dintr-un loc în altul ca să ajung în câteva dintre cele 66 de spaţii unde au fost organizate evenimentele, de la sala Teatrului „Radu Stanca“ din Sibiu la sala de sport a Liceului „Octavian Goga“, de la Casa Sindicatelor la hala Balanţa, de la librăria Habitus la cetatea Cisnădioara. Cu un buget consistent, de câteva milioane de euro, FITS s-a impus drept a treia manifestare internaţională de gen din lume, după cele de la Edinburgh (Scoţia) şi de la Avignon (Franţa), graţie efortului lui Constantin Chiriac, directorul şi sufletul acestui eveniment.

„Mi s-a împlinit un vis“, mărturiseşte de fiecare dată, emoţionat, Constantin Chiriac, când vorbeşte despre FITS ca despre un copil al său.

În afară de „Faust“-ul lui Silviu Purcărete, o atracţie permanentă la Sibiu de la premiera din anul 2007, iată spectacolele (de diverse genuri) pe care le-am inclus în topul celor mai bune titluri de la FITS, ediţia din 2014: „Intrigă şi iubire“, de regizorul rus Lev Dodin, „Fraţi vitregi“ al polonezului Krystian Lupa, „Deca Dance“ al israelienilor de la Batsheva Ensemble, „Lebăda albă şi lebăda neagră“ al companiei spaniole Jesus Carmona & Cia, „Orhidee“ al italianului Pippo Delbono, „Oidip“, de Silviu Purcărete, „Mozart Steps“, de Gigi Căciuleanu, „Călătoriile lui Gulliver“, de Silviu Purcărete,  „Când ploia se va opri“, de Radu Afrim, „Invazia insectelor“ al spaniolilor de la Mantis Arrugantis. 

„Intrigă şi iubire“

                                                                                                                         Foto: Maria Ştefănescu

Coproducţie: Maly Drama Theatre din
Sankt Petersburg şi Theatre of Europe, Rusia

Regie: Lev Dodin

 În „Intrigă şi iubire“, după un text al lui Friedrich von Schiller, spectacol reprezentat în deschiderea festivalului de la Sibiu, ni se arată că, într-o lume a intrigilor politice puternice, iubirii îi rămâne puţin loc. O montare clasică, în alb şi negru, în care a fost pus un mare accent pe text şi pe jocul actorilor.

Doi tineri visează la o lume mai bună, din care nu au dispărut încă onoarea şi demnitatea.Visele lor de iubire sunt pe cale însă să distrugă cel mai atent puse la punct planuri politice, elaborate de persoane care au încetat să mai viseze de mult timp. Putem să schimbăm o societate coruptă cu ajutorul iubirii? Sau iubirea va trebui să piară în mijlocul acestei intrigi complexe care serveşte propriului interes? Spectacolul, jucat la Sibiu în limba rusă şi supratitrat în limba română, ne-a prezentat cât e de dificil să găseşti o cale de echilibru între datoria filială şi dorinţa inimii, între interese politice şi relaţiile personale.

Lev Dodin, născut în Siberia în 1944, a colaborat încă din tinereţe cu Teatrul de Artă din Moscova şi cu Teatrul Balşoi din Sankt Petersburg. Din 1983, Lev Dodin este director la Maly Drama Theatre din Sankt
Petersburg, unde a regizat spectacole emblematice pentru teatrul rus („Demonii“, „Gaudeamus“, „Stele în lumina dimineţii“, „Fraţi şi surori“, „Unchiul Vanea“), care l-au propulsat şi la nivel internaţional. În acelaşi timp, regizorul predă şi cursuri de actorie şi regie la Institutul de Teatru din Sankt Petersburg. Lev Dodin a fost prezent anul aceasta la FITS, primind şi o stea pe Aleea Celebrităţilor din oraş.

Pentru spectatorii bucureşteni, Lev Dodin este cunoscut şi ca profesor al regizorului Yuri Kordonski, care a montat spectacole de referinţă în Capitală. Kordonski a făcut parte şi din distribuţia unor spectacole semnate de Dodin, printre care „Gaudeamus“ şi „Cevengur“. 

„Fraţi vitregi“

The National Stary Theatre, Polonia                                 Foto: Maria Ştefănescu

Regie: Krystian Lupa

Două surori şi fratele lor. Ele – actriţe, el – filosof. Trei prizonieri ai unei tradiţii puternic înrădăcinate a unei familii protectoare. Ele se remarcă prin nevroză şi solitudine, fratele prin nebunie şi printr-o scriitură pulsională şi morbidă. În timpul unei întoarceri acasă, confruntarea dintre ei devine destabilizatoare.

Dramaturgul austriac Thomas Bernhard şi-a extras materialul pentru drama sa, „Fraţi vitregi“, din biografia filosofului Ludwig Wittgenstein. Textul este frământat – ca în toate piesele dramaturgului – de accente de un intimism extrem şi de motive obsesive legate de moarte. Scenografia simplă, cu o masă şi nişte tablouri, formează un ansamblu artistic bine construit şi rafinat.

Regizorul Krystian Lupa, în vârstă de 71 de ani, a câştigat Crucea de Merit, acordată de statul austriac în 2001 şi Ordinul Artelor şi Literelor, acordat de statul francez în 2002. A fost distins şi cu Premiul Europa pentru Teatru în 2009. Teatrul lui Lupa este unul al extremelor psihologice, denunţând ipocrizia şi divertismentul ieftin. ;

„Deca Dance“


Batsheva Company Israel

Regie: Ohad Naharin

 „O explozie de culoare, mişcare şi muzică, un spectacol de dans care aproape a atins perfecţiunea“, aşa caracteriza un spectator vrăjit dansul israelienilor de Compania Batsheva.

„Deca Dance“ a fost reprezentat pe scena Casei Sindicatelor din Sibiu. Ohad Naharin, în vârstă de 62 de ani, este considerat unul dintre cei mai importanţi coregrafi din lume, spectacolele sale fiind permanent invitate pe scenele Operelor Naţionale din Paris, Lyon, Sydney şi Chicago. Coregraful este iniţiatorul „mişcării gaga“, care presupune explorarea mişcării şi excedarea limitelor propriului corp. „Prin dans te confrunţi cu energia ta interioară, cu fantezia ta, cu demonii tăi. Ascultarea se realizează dinspre interior spre exterior. Senzaţiile, gesturile mici se descoperă şi se redau cu delicateţe, iar mişcarea, energia capătă fluiditate şi se transmit la nivelul întregului corp“, spunea Naharin, într-un interviu.

Tehnica sau metoda gaga s-a născut, potrivit coregrafului, din nevoia de a comunica. „Este un pachet de metode pentru a depăşi limitele fizice ale dansatorilor. Conceptul gaga vizează, de exemplu, descoperirea locurilor atrofiate ale corpului, acţionează asupra vitezei, ritmului cardiac şi a muşchilor. Este vorba despre a învăţa să-ţi cunoşti mai bine aptitudinile fizice, să-ţi asculţi senzaţiile, să te conectezi la tine însuţi. Am botezat această metodă «gaga» pentru că, după cum mi-a spus mama, este primul cuvânt pe care l-am pronunţat“, a povestit Naharin.

„Deca Dance“, reprezentat la Sibiu, a fost o compilaţie retrospectivă a muncii celor 20 de ani de carieră ai directorului artistic Ohad Naharin, care conduce conduce ansamblul Batsheva din 1990. Spectacolul a fost conceput în anul 2000, însă producţia s-a reinventat în permanenţă pe baza repertoriului companiei. Coloana sonoră a spectacolului a inclus de la muzică clasică, rock şi hip-hop până la muzică populară israeliană şi arabă. Foarte energic şi îndrăzneţ, „Deca Dance“ a prezentat zece scene din cele mai apreciate lucrări ale lui Naharin, printre care „Telophaza“, „Three“, „Virusul lui Naharin“, „Moshe“, „Zachacha“ şi „Anaphaza“. 

„Lebăda neagră şi albă“


                                                                                                     Foto: Sebastian Marcovici

Compania Jesus Carmona & Cia, Spania

Director artistic, dansator principal & coregraf:
Jesus Carmona 

 Publicul de la FITS a simţit din plin energia dansului flamenco prin spectacolul „Lebăda neagră şi albă“. Dansatorii spanioli au fost acompaniaţi de o orchestră live, formată din doi chitarişti, doi solişti şi un interpret la vioară. Spectacolul a fost reprezentat la Sala Thalia din Sibiu. Dansatoarele Esther Esteban şi Lucia Campillo le-au interpretat pe cele două „lebede“, iar coregraful Jesus Carmona, îmbrăcat în alb şi negru, a fost prins între cele două femei temperamentale şi pline de patos. Drama femeii care iubeşte fără speranţă, care încearcă să-şi ţină bărbatul lânga ea, deşi ştie că-l va pierde, se reflectă în dramatismul mişcărilor fiecăreia dintre cele două dansatoare.

„Viaţa reprezintă, la urma urmei, coexistenţa a doi piloni: sentimentul de gol şi cel de împlinire. Acesta este yin şi yang-ul meu, albul şi negrul meu, la urma urmelor, adevărul meu“, declara, într-un interviu, dansatorul şi coregraful spaniol Jesus Carmona. 

„Oidip“

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu                                             Foto: Sebastian Marcovici

Regie: Silviu Purcărete

  Producţia Teatrului Naţional din Sibiu este o adaptare după „Oedip la Colonos“ şi „Oedip Rege“ de Sofocle. Spectacolul surprinde prin forţa viziunii aproape cinematografice a montării regizorului, care îmbină realul cu imaginarul, dezvoltând o poetică a detaliilor sfâşietoare. „Oidip este unul dintre cele mai frumoase texte ale literaturii dramatice. Aşa cum s-a mai remarcat, m-am întors după mulţi ani la tragedia greacă, prilej de a-mi exercita din nou pofta de a crea aceleaşi imagini cu care nu mai lucrasem de mult“, a declarat regizorul Silviu Purcărete.

Regizorul „scrie pe scenă, în imagini clare, ferme, dure, tragedia omului ce nu se poate elibera de ceea ce îi e scris să îndure. Personajele sunt condamnate adesea să plătească pe nedrept pentru fapte pe care nu le-au săvârşit ori nu ar fi vrut să le comită.

Spectacolul sibian fuge de mult prea riguroase determinări în timp şi în spaţiu. Regizorul i-a avut colaboratori pe scenograful Dragoş Buhagiar şi compozitorul de muzică de scenă Vasile Şirli, cărora li s-a asociat acum Costin Chesnoiu, semnatarul conceptului video inclus în montare“, apreciază criticul Mircea Morariu, pe blogul său de pe adevarul.ro.

„Pe neaşteptate însă, perspectiva spaţială din spectacol se modifică, se dilată, se reorganizează, îngăduind spunerea poveştii. O poveste despre destin, în structura şi intimitatea căreia tragedia de familie se asociază cu cea politică şi de stat“, punctează criticul Mircea Morariu.

Regele Tebei, Oidip, este interpretat de actorul şi directorul festivalului Constantin Chiriac, iar Iocasta şi Antigona – de către actriţa Ofelia Popii. 

„Orhidee“


Emilia Romagna                                                        Foto: FITS
Teatro Fondazione –
Pippo Delbono
Company

Regie: Pippo Delbono

ll Suferinţă. Poeticitate.Teatru ca o rană deschisă. Actorul şi regizorul Pippo Delbono, distins în 2009 cu Premiul Europa pentru Noi Realităţi Teatrale, se înconjoară în spectacolele sale de oameni cu dizabilităţi. În vârstă de 55 de ani, el vorbeşte pe scenă despre experienţele şi traumele pe care le-a trăit. Actorul a prezentat la FITS spectacolul „Orhidee“, la Casa Sindicatelor.

În „Orhidee“, spune regizorul, „am încercat să opresc timpul în care trăiesc. Un timp al confuziei în care eu, noi, mulţi dintre noi, credem că ne simţim pierduţi. Simţim că am pierdut ceva. Pentru totdeauna“. Spectacolul s-a născut şi din profundul sentiment de gol, resimţit acut de actor la moartea mamei sale în 2013. „Orhidee“ reprezintă „acel impuls vital şi de nestăpânit de a continua să scriu şi să vorbesc despre dragoste, în ciuda tuturor căderilor“, explică
Pippo Delbono. „Sunt homosexual, seropozitiv şi budist“ e mărturisirea cu care actorul şi regizorul italian a şocat într-unul dintre spectacolele sale, „Poveşti de iunie“, jucat în 2010 la Sibiu. 

 

„Mozart Steps“

Teatrul Naţional                                                                             FOTO: Sebastian Marcovici
„Radu Stanca“ din Sibiu

Regie: Gigi Căciuleanu

 „Mozart Steps“ este ceea ce aş numi o minune de spectacol. Un spectacol care se cere obligatoriu văzut, savurat. Un spectacol ce trebuie negreşit revăzut, nu neapărat pentru a-l înţelege, pentru a-ţi explica mai bine ţie, privitor, ce sens are o anumită mişcare, ce semnificaţie exprimă o anume secvenţă, care e conţinutul de idei, cum se spunea la şcoală pe vremuri, al întregului, ci pur şi simplu spre a-l simţi şi redescoperi. Sau a-l descoperi, fiindcă sunt absolut sigur că, la o nouă vizionare, el înseamnă cu totul altceva.

Mult mai mult decât o poveste egipteană spusă prin dans pe o muzică ce este şi nu este a lui Mozart. Şi care nici tocmai poveste nu e, deoarece are în ea un incomplet, un nespus căruia numai şi numai spectatorul este chemat să îi confere substanţă. Un incomplet care face ca „Mozart Steps“ să fie mai mult decât un spectacol despre viaţa lumii, prin aceasta intrând, desigur, într-o stranie, dar şi fertilă conjuncţie cu „Carmina Burana“, un spectacol montat tot de Gigi Căciuleanu cu ceva vreme în urmă la Teatrul Naţional din Târgu Mureş. Mai mult decât un spectacol despre cuplu, despre un El şi o Ea, despre nenumăraţi astfel de El şi Ea, despre animus şi anima.  (Fragment cronică semnată de  Mircea Morariu, pe blogul său de pe adevarul.ro)

 

„Când ploaia se va opri“

l
Teatrul „Toma Caragiu“ Ploieşti                                                                                Foto: FITS

Regie: Radu Afrim

 Plouă cumplit în spectacolul lui Radu Afrim, montat la Ploieşti şi jucat în festival la Sibiu. La fel cum plouă şi în textul dramaturgului australian Andrew Bovell. Plouă cu ploaie, plouă cu peşti din cer, plouă cu secrete bine ascunse. Secrete care, iată, ies acum la iveală. Spectacolul este o dramă a unei familii, a unei lumi, dramă a efectelor mentalităţii păstrării cu orice preţ a secretului unui rău. Un text ce îi vine mănuşă lui Radu Afrim. Acvariile, valizele cu peşti constituie esenţa decorului imaginat de Vanda Maria Sturdza. Am văzut preţ de aproape două ore nouă actori care joacă bine şi nu joacă realist, care amestecă deliberat şi minuţios precizia cu confuzia, care demonstrează că nu numai scriitorii, ci şi actorii pot să zămislească ceea ce se cheamă realism magic. (Fragment cronică semnată de Mircea Morariu, pe blogul său de pe adevarul.ro)

„Călătoriile lui Gulliver“


Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu                                      Foto: Dragoş Dumitru

Regie: Silviu Purcărete

lSeria de exerciţii scenice coordonate de regizorul Silviu Purcărete îşi propune o abordare inedită a romanului lui Jonathan Swift în care fantezia se împleteşte cu o aspră satiră politică. Pe coloana sonoră semnată de compozitorul irlandez Shaun Davey, în producţia lui Silviu Purcărete se fac trimiteri sociale. Spectacolul are scenografia semnată de Dragoş Buhagiar.

„Fără a fi dramatic, în orice caz, această versiune este mai mult fantasmagorică, aş spune chiar pesimistă şi tristă. Cei care doresc obişnuita fidelitate faţă de satira din 1726 a lui Swift trebuie să o caute în altă parte. Scenele din Lilliput sunt evocate strălucit prin folosirea celor mai simple mijloace“, a scris „The Daily Telegraph“. „Călătoriile lui Gulliver“, al optulea titlu pus în scenă de Silviu Purcărete pe scena Teatrului Naţional din Sibiu, a obţinut în 2013 Premiul UNITER pentru „Cel mai bun spectacol“. 

„Invazia insectelor“


Mantis Arrugantis S.L. –                                                                     Foto: Paul Băilă
Sarruga Produccions, Spania

 Spectacolul de stradă „Invazia insectelor“, care a încheiat duminică, 15 iunie, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost grandios prin instalaţiile inedite şi spectaculoase. Cele câteva mii de spectatori au experimentat o explozie de senzaţii în Piaţa Mare a oraşului. Tineri şi bătrâni se uitau uimiţi la insectele uriaşe, viu colorate, puse în mişcare de instalaţii elaborate. Creaturile păreau gata-gata să-i mănânce pe spectatori, spre spaima celor mici. A fost o adevărată paradă, însoţită de muzică şi de lumini stroboscopice, care a invadat spaţiul urban. Publicul se afla situat în mijlocul spectacolului, care a devenit interactiv.

Salbe de artificii pe cerul Sibiului

                                                                                                       Foto: Sebastian Marcovici

Vremea a ţinut anul acesta cu Festivalul Internaţional de Teatru. La miezul nopţii, duminică, focurile de artificii s-au putut vedea, în toată splendoarea, pe cerul oraşului. „Dumnezeu iubeşte teatrul. Am avut zile însorite, ne-am putut bucura de toate spectacolele programate în aer liber, pe pietonala Nicolae Bălcescu“, spunea, la Clubul din curtea teatrului, un actor fericit că ploaia a ocolit festivalul. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările