Festivaluri de toamnă

Toamna, când începe stagiunea încep sau reîncep şi festivalurile de teatru, fenomen ce animă în favoarea acestei arte şi a fanilor ei mai ales oraşele din ţară. Acolo unde sunt teatre bineînţeles, care fiecare în parte se luptă să organizeze un festival cât mai vizibil pentru public, presă, critică.

De când experimentează cu succes plusul de imagine pe care îl aduc urbei aceste evenimente, forurile locale susţin şi îşi prevăd în buget, oricât de în suferinţă ar fi, sprijinul financiar cuvenit, iar sponsori se mai găsesc, cum de pildă o firmă de maşini cu care ne întâlnim la Galaţi an de an, al cărui personal amabil ni se alătură cu entuziasm. Oamenii de teatru, cei care fac şi cei care desfac în comentarii spectacolele de pe scenă au la rândul lor de câştigat în experienţă, cunoaştere şi învăţăminte, şi un sentiment de breaslă care îi aduce mai aproape, ceea ce nu-i de colea. Fiecare dintre aceste festivaluri are un profil, o temă, aşa încât şi producţiile se diferenţiază urmând direcţiile indicate. Fie că sunt preocupate de susţinerea inserţiei în social a teatrului precum Festivalul de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ unde au uşile deschise cu precădere independenţii, fie că sunt dedicate tinerilor adolescenţi şi creaţiilor lor emergente precum Teenfest de la Excelsior, fie că au în vedere dramaturgia originală (FEST-FDR Timisoara), sau o anumită perspectivă dată de spaţiul vechi al aşezării (vezi festivalul Tracus de la Tulcea), mai sunt şi preocupări legate de formele noi ale teatrului în atenţia festivalului de la Piteşti sau unele teme de actualitate precum crizele din familie, cum a statuat în acest an festivalul de la Brăila pe urmele fratelui său mai mare de la Nottara, Festin pe Bulevard, fiecare dintre aceste manifestări teatrale festivaliere (şi nu vi le-am spus pe toate) revendicându-şi nu doar o anumită personalitate, ci şi eficienţa măsurată în afluenţa publicului şi ecoul de presă.

În aceste zile, la Galaţi, la Festivalul Naţional de Comedie, nota zece se cuvine în primul rând publicului care seară de seară lasă totul la o parte şi aleargă la teatru, dornic să mai prindă un spectacol din săptămâna de festival din această toamnă, festival pe care an de an i-l face cadou Teatrul Fani Tardini din localitate. Anul trecut au avut bucuria să-l întâlnească chiar pe unul din urmaşii marii actriţe de pe frontispiciu, trăitor la Londra, şi să-l asculte depănând amintiri dintr-o altă vreme a teatrului, când a fost pusă temelia clădirii cu aer baroc. Si tot anul trecut, an jubiliar (30 de ediţii de festival), a fost teatru în fiecare din cele 30 de zile ale lunii. S-a scris şi s-a vorbit despre această ambiţioasă întreprindere, iar festivalul din acest an a început prin a evoca reuşita. Nu mai puţin succes are şi ediţia din acest an, de casă şi de stimă, cu lume multă în fotoliile teatrului de pe strada Domnească nu doar în zilele sfârşitului de săptămână. Primii aplaudaţi au fost gazdele, cu un spectacol realizat la acest teatru de reputatul regizor Alexandru Dabija (spectacolul Salba dracului), care în cercetarea lui scenică programatică privind textele clasice despre mentalităţile neaoşe a poposit şi în Moldova lui Alecsandri din vremea bonjuriştilor cu care în unele privinţe se aseamănă vremurile noastre. Cum în acest an Teatrul Fani Tardini şi-a propus să invite teatre din ţară cu care dezvoltă  parteneriate solide au urcat pe scena gălăţeană colegii de la Piteşti, Suceava, Turda, Satu Mare, Constanţa lista fiind completată de Teatrul Ion Slavici din Arad, Sică Alexandrescu din Braşov, prietenii de peste Prut (Teatrul Satiricus din Chişinău) şi în afara concursului Teatrul de Comedie din Bucureşti. Un repertoriu variat de la autori clasici (Moliere, Suhovo-Kobîlin, Edmond Rostand, Alecsandri), la contemporani (Orkeny Istvan, Ivan Vîrîpaiev, Ray Conney, Martin McDonagh,Valentin Nicolau şi chiar Bobo Burlăceanu şi Trupa Fără Zahăr într-un spectacol-concert), trupe mai mici sau mai mari au pus umărul la salvarea de la îmbătrânire a genului comic, tutelar în preferinţele spectatorilor şi greu de abordat mai ales în teatrul contemporan care refuză definiţiile şi puritatea stilistică. Râsul- sănătos, amar, scrâşnit, gâlgâit sau în lacrimi, îşi adaugă cu fiecare titlu adjective noi în spatele cărora va sta însă întotdeauna omul care se întreabă despre rostul lui în lume, în sala de teatru. Un spectacol bun, adevărat, comedie sau nu va încerca întotdeauna să îl apropie cât de cât de un răspuns. Un deziderat valabil şi pentru Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi.

Despre titluri, realizări şi interpreţi într-un comentariu viitor.