Fals jurnal de ieri şi de azi. Un program de Teatru Naţional

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În biblioteca din spatele biroului meu, se află o selecţie de literatură investită cu dorinţa mea de a reciti mereu prozele unor maeştri, dar şi o exigentă selecţie de cărţi de istoria teatrului şi de programe ale unor stagiuni înfăţişând Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti.

Între aceste programe, unul semnificativ, mi s-a părut mie, se referă la stagiunea 1933-1934 a primei scene, stagiune condusă de domnul Al. Mavrodi, director general al Teatrelor Naţionale şi Operelor Române din ţară şi al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Ionuţ Niculescu, autorul admirabilei cărţi intitulată „Directorii Teatrului Naţional (primii 44)”, face portretul lui Al. Mavrodi, descriindu-l ca actor de teatru, comentator de teatru, director în mai multe rânduri al Teatrelor Naţionale din Iaşi şi Bucureşti, recomandat pentru această demnitate de Ionel Brătianu şi apoi de I.G.Duca, amândoi – cum se ştie – foşti prim-miniştri şi preşedinţi ai Partidului Naţional Liberal.

Ionuţ Niculescu îl înfăţişează pe Al. Mavrodi şi ca pe o autoritate intelectuală de prim rang, doctor în drept de la Paris şi doctor în filosofie de la München.

În ipostaza de director al primei scene naţionale, din stagiunea cuprinzând anul 1933-1934, acesta îl înfăţişează cu autoritatea experienţei căpătate până atunci, opinii din care cităm drept model pentru înalta demnitate culturală:

„Experienţa şi roadele trecutei stagiuni teatrale ne îndreptăţeşte cu prisosinţă să urmăm şi pe viitor aceleaşi norme călăuzitoare în conducerea Teatrului Naţional şi din punct de vedere artistic şi din acel al unei socotite gospodării.

Teatrul de ansamblu şi reprezentarea cu precădere a lucrărilor din literatura dramatică românească, - alături de capodoperile teatrului clasic – reprezintă fără niciun fel de îndoială îndreptarul de la care conducerea unui Teatru Naţional nu se poate abate fără să păcătuiască faţă de însăşi menirea acestei instituţiuni în viaţa culturală a ţării.

Teatrul de vedete a rămas amintirea trecutului şi, în tot cazul, chiar dacă se mai practică în străinătate pe scene fără importanţă, el nu poate da o realizare artistică completă. Teatrul de ansamblu, însă, s-a verificat şi aiurea şi la noi drept singurul mijloc prin care se pot realiza cele mai bune spectacole. Teatrul de ansamblu, un ansamblu alcătuit totdeauna din cei mai buni artişti ai teatrului nu numai că garantează lucrărilor dramatice o interpretare omogenă, subliniindu-le şi chiar uneori sporindu-le calităţile, dar în acelaşi timp scoate şi mai accentuat în lumină valoarea individuală a fiecăruia din artiştii interpreţi.

Cât despre prioritatea care se cuvine literaturii dramatice româneşti în alcătuirea repertoriului unui teatru de stat, ea reprezintă pentru oricare director o obligaţiune fără de îndeplinirea căreia nu poate sta la conducerea unei asemenea instituţiuni culturale. De altfel, tocmai promovarea literaturii dramatice româneşti constituie cea dintâi menire a Teatrului Naţional, el fiind o instituţiune creată ca să slujească limba şi cultura românească...”

Viziunea directorului Al. Mavrodi, cum aţi citit, insistă pe valorile de ansamblu ale slujitorilor primei scene, iar eu nu fac acum decât să vă spun care erau atunci valorile ansamblului pomenit:

C.I. Nottara –societar de onoare, director de scenă şi decanul artiştilor Teatrului Naţional Bucureşti.

Paul Gusti – prim director de scenă

Ion Brezeanu – societar de onoare (actorul favorit al lui Caragiale)

Vasile Enescu – director de scenă

Soare Z. Soare – director de scenă.

Şi acum actorii ansamblului: Maria Filotti, Agepsina Macri – Eftimiu, Ana Luca, Marioara Voiculescu, Aura Buzescu, Marioara Zimniceanu, Cleo Pan Cernăţeanu, Puia Ionescu Mihailide, Sonia Cluceru, Marieta Sadova, Sorana Ţopa, Lili Popovici, Nataşa Alexandra, Eugenia Zaharia, Elvira Godeanu, Victoria Mierlescu, Maria Anca, Maria Voluntaru, George Ciprian, Romuald Bulsinsky, Ion Manolescu, Aurel Atanasescu, Grigore Mărculescu, Ion Sârbu, Victor Antonescu, D. Valentineanu, George Calboreanu, N. Bălţăţeanu, A. Pop Marţian, Al Baldovin, I. Finteşteanu, Al Ionescu Ghibericon, H. Polizu, N. Brancomir, I. Ulmeni, N. Atanasiu, V. Creţoiu, G. Demetru şi Marcel Gingulescu.

Marile vedete ale acestui ansamblu constituiau stâlpii Navei Amiral a Teatrului Românesc şi cu aceia care încă nu păşiseră pe scândurile scenei Naţionalului: Radu Beligan, Al Giugaru şi Grigore Vasiliu Birlic, cuprind viitoarea trupă celebră a marelui regizor Sică Alexandrescu.

Aşadar, directorul Al. Mavrodi, doctor în drept de la Paris şi doctor în filosofie de la München, ne oferă pentru ziua de azi un model de exigenţă în alegerea şi promovarea slujitorilor scenei şi a unui repertoriu trimiţând la marea dramaturgie europeană şi la promovarea firească şi plină de grijă a literaturii dramatice româneşti.

Mi s-a părut firesc să amintesc generaţiilor care slujesc azi teatrul românesc o tradiţie care merită să fie admirată şi urmată.

Nu sunt un înrăit nostalgic şi conservator, dar mă întemeiez şi pe experienţa mea confirmată de Fenomenul Sărindar şi pe îndârjirea cu care am apărat această tradiţie în ipostaza de director al primei scene, care a avut şi onoarea de a sărbători 150 de la aprinderea luminilor în Teatrul cel Mare.

Am mai avut şi fericitul prilej de a fi primit, prin intrarea din Câmpineanu, printre ruinele Teatrului cel Mare, în biroul lui Ion Ghica, cel mai mare director al acestui teatru, de către Zaharia Stancu, alt mare director al Teatrului Naţional, având în dreapta portretul ctitorului Teatrului cel Mare, domnitorul Barbu Ştirbei.

Amintiri fulgurante...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite