Fals jurnal de ieri şi de azi. Un istoric al marelui teatru românesc din veacul al XX-lea

Matusalemica viaţă – mă gândesc astăzi – m-a pus, nu o dată, în faţa unor situaţii atât de surprinzătoare încât nu pot să le uit şi să nu dau mărturie asupra lor. Astfel, acum mai bine de trei decenii şi jumătate am făcut prima mea vizită la Blajul istoric şi am avut norocul să-l am drept ghid pe liderul tineretului din vremea aceea, din oraşul evocat cu emoţie, aşa cum se ştie, de Eminescu.

N-a fost deci decât o uimitoare surpriză să-l aud pe tânărul lider, repet, din vremea aceea, al tineretului din Blaj, spunându-mi cu o sinceritate pentru mine dezarmantă, fireşte, că el, aparţinând unei familii greco-catolice, adică Unit, ar fi vrut de fapt să fie preot greco-catolic! Mi-a făcut şi o demonstraţie, rugându-mă să verific afirmaţia lui întrebând în magazinele în care intram pe tinerii vânzători sau vânzătoare, şoptit, dacă sunt Uniţi şi în mare parte mi s-a răspuns că da.

Aşa am fost condus să văd fostul palat al Uniţilor în care astăzi locuieşte cardinalul Mureşan, un supravieţuitor-erou al închisorilor comuniste şi al rezistenţei anti-comuniste.

Palatul era, fireşte, părăsit. Apoi am fost să văd Catedrala greco-catolică celebră a Blajului şi cimitirul unde se aflau ”părinţii neamului”, cum spun americanii, printre aceştia Timotei Cipariu şi Axente Sever, dar şi alţi vestiţi episcopi şi mitropoliţi. Mormintele erau părăsite şi imaginea lor jalnică. Ţin minte că i-am dat atunci un telefon lui Ştefan Andrei, am mai povestit asta, şi Ştefan Andrei a avut curajul atunci să dea dispoziţiile necesare pentru îngrijirea sfintelor morminte.

După Revoluţie, liderul tineretului din Blaj, cu care am legat o strânsă prietenie, a făcut Facultatea de Teologie Greco-Catolică!, a terminat-o cu brio, a condus un ziar şi o televiziune liberă la Alba-Iulia şi Blaj, a scris pagini semnificative despre istoria Blajului şi a Bisericii Unite, recunoscută astăzi de Stat, apoi, cu talent, pagini de proză despre satul ardelean de dinainte şi de după Revoluţie, în sfârşit, devenind un spectator împătimit al teatrului din perioada Fenomenului Sărindar, s-a îndrăgostit de teatru şi a scris biografii semnificative, cu virtutea unui adevărat istoric al teatrului de scândură românesc din a doua jumătate a secolului al XX-lea, monografii reprezentative ale marilor actori Carmen Stănescu, Adela Mărculescu, Lucia Mureşan, Valeria Gagealov, Simona Bondoc, Grigore Vasiliu-Birlic şi are în lucru biografiile Alexandrinei Halic şi a regizorului Cornel Todea, nu întâmplător numele acestuia trimiţând la martirul cardinal. Sunt monografii atotcuprinzătoare, rezultat al unor investigaţii impresionante şi al unei stăruitoare aplicaţii asupra descifrării inspirate a universului teatral.

O altă carte voluminoasă priveşte personalităţile marilor artişti Emil Botta, Ovidiu Iuliu Moldovan, Finteşteanu, Elvira Godeanu, Sică Alexandrescu, Gheorghe Cozorici, Geo Barton, Tanţi Cocea.

Iată astfel cum s-a născut un important istoric al marelui teatru românesc, aşa cum am spus, din a doua jumătate a secolului al XX-lea, şi sunt dator să vă spun şi să salut cu admiraţie numele lui ION MOLDOVAN, fiu al unor ţărani din celebra Mica Romă care a fost şi a rămas pentru istoria noastră Blajul legendar.