Aşadar, după Premiera spectacolului ,,Doamna cu camelii’’ din 22 mai 1985 a cărui distribuţie o făcusem cadou spectatorilor imprimată pe batiste de mătase colorată venind să susţină şi ele reclama ,,Astă-seară se plânge la Teatrul Mic’’ – fapt confirmat la căderea cortinei finale – m-am adresat Studioului de Film documentar ,,Alexandru Sahia’’, solicitând un eseu cinematografic cuprinzând imagini semnificative din spectacolele Teatrului din Sărindar, începând din 1977 până în 1986.

Am sugerat şi regizorul, Cornel Cristian – unul dintre cei mai înzestraţi realizatori ai documentarului nostru filmic care m-a inspirat prin rigoarea şi poezia viziunii sale regizorale şi, astfel, foarte curând documentarul avea să ruleze în cinematografe înaintea filmului artistic programat.

Dorind să reconstitui pentru cartea de memorii „Jurnalul unui personaj controversat’’, Direcţia mea la Teatrul Mic, am căutat ani de zile şi acel documentar - Studioul Sahia desfiinţându-se de foarte multă vreme – şi, într-un sfârşit, am găsit o copie pe care cu ajutorul unui laborator de specialitate am transformat-o în compact-disc.

Ajuns aici l-am descoperit şi pe regizorul meu la Ierusalim, unde locuieşte acum, aflat şi el în pragul vârstei de 80 de ani. Inutil să spun cât a fost de bucuros să ne amintim patima cu care a lucrat acest documentar şi la fel de încântat să vă oferim astăzi, împreună, scurt metrajul cu titlul chiar „Astă seară se plânge la Teatrul Mic’’.

La rugămintea mea maestrul Cornel Cristian mi-a trimis prin e-mail, marţi seara, şi această solidară, admirabilă şi emoţionantă Prefaţă intitulată ,,Gânduri despre film’’ pentru care îi mulţumesc şi îl îmbrăţişez.

Gânduri despre film

În România anilor 80, undeva, în centrul Bucureştiului, un teatru le vorbea oamenilor  despre libertatea de gândire şi puterea de a iubi. Într-o vreme a întunericului şi lipsei de speranţă, acolo, pe strada Sărindar, ardea, seară de seară, ca într-un ritual, o candelă a speranţei. Pe scena Teatrului Mic de atunci, condus de Dinu Săraru,  o trupă de mari actori şi regizori puneau în scenă texte de Bulgakov şi Shakespeare, Sartre şi Al. Dumas, acolo mergeai să-i vezi pe Valeria Seciu şi Ştefan Iordache în ”Maestrul şi Margareta”, acolo îl vedeai Mitică Popescu în ....”Mitică Popescu” (după Camil Petrescu). Acolo, şi atunci, în anii aceia tulburi, am avut şansa să înscriu pe peliculă cîteva momente de graţie din activitatea acestui teatru. O şansă sau un privilegiu? Astăzi, după aproape 30 de ani de la realizarea filmului, înţeleg că a fost o datorie împlinită.’’

Şi acum filmul care şi el, astfel, vine să omagieze ,,50 de ani – sărbătoriţi mâine – de existenţă ai Teatrului din Sărindar’’.

Filmul

Am ajuns la sfârşitul Tripticului. Cuvântul de încheiere: O scrisoare!

Către,

Secretariatul Literar al Teatrului Mic

Azi 19 decembrie 2014

În atenţia Doamnelor Camelia Vlăduţ şi Elena Epingeac autoarele admirabilului Album ,,TEATRUL MIC 50 ’’

Stimate colege,

Subsemnaţii Dinu Săraru – fost director al Teatrului Mic ( 1973-1989) şi Cornel Cristian, regizorul documentarului ,,Astă seară se plânge la Teatrul Mic’’ suntem bucuroşi şi onoraţi să vă oferim pentru arhiva Teatrului Mic filmul realizat acum 28 de ani în copia pe care am făcut-o publică în spaţiul Platformei Blog Adevărul din 19 decembrie 2014.

          Vă mulţumim.

Dinu Săraru                                      şi                                    Cornel Cristian

Director al Teatrului Mic 1977-1989                                     regizorul documentarului filmic

                                                                                            ,,Astă seară se plânge la Teatrul Mic’’

 

P.S.:  O coincidenţă fericită: la 13 decembrie 2014, deci cu 7 zile înaintea sărbătorii Teatrului Mic a fost înscrisă în calendarul ortodox ziua Sfântului Mucenic Filimon – ocrotitorul făcătorilor de spectacole – zi de cinstire propusă Patriarhului Teoctist de către un grup de tineri actori români!