Fabulos!

Asemenea romanului „Băieţii din strada Pál“, piesa Liliom înseamnă una dintre scrierile cult ale literaturii maghiare din secolul al XX lea. Precum romanul, „Liliom“ a depăşit repede frontierele Ungariei, ţara în care s-a născut autorul ei, Molnár Ferenc. Aşa încât piesa a fost adesea înscenată în felurite teatre din Europa, dar şi de peste Ocean.

A reprezentat, de repetate ori, o tentaţie pentru regizorii de film, producţiile cele mai semnificative în domeniu fiind filmele realizate de Frank Borzage în 1930 şi de Fritz Lang în 1934, acesta din urmă ajungând să fie considera de un număr semnificativ de critici de film o adevărată capodoperă.

De unde oare fascinaţia scrierii lui Molnár Ferenc? În primul rând din felul în care dramaturgul a ştiut să surprindă o lume. Aceea a oamenilor simpli, a tinerilor ajunşi cine ştie cum, oricum în căutarea unei vieţi mai bune, într-un mare oraş şi care încearcă acum să-şi afle un rost acolo. Care trudesc pentru aceasta o săptămână încheiată, care îşi drămuiesc cu grijă puţinii bani cu care le e răsplătită munca spre a petrece o jumătate de zi la Carusel, în cazul de faţă la Carouselul doamnei Muskat. Şi care se iluzionează că viaţa lor a devenit în acest chip mai bună, că e frumoasă sau, oricum, mai lipsită de griji. Mai cu seamă dacă luxului de a ieşi duminica în oraş i-l mai adaugă şi pe acela de a-şi cumpăra o dată pe săptămână o îngheţată. Din acelea ieftine. Tineri care se bucură de un flirt real sau imaginar cu cineva de aceeaşi condiţie socială cu ei, a cărui ocupaţie nu le este încă foarte clară fiindcă acesta, venit înaintea lor în „marele oraş” a prins un pic de cheag, chiar dacă aceasta înseamnă şi că şi-a mai pierdut din inocenţă ori din puritate.

Nu e deloc greu să identifici aici, în atmosfera fără aparent fără griji şi fără identităţi precise a Carouselului, celebra metaforă a „lumii pe dos”. Metaforă cu mare impact în literatura medievală şi în cea a Renaşterii, atent analizată într-o carte de referinţă de binecunoscutul formalist rus Mihail Bahtin. Avem în piesa lui Molnár Ferenc o remarcabilă fotografie a unei lumi ambivalente. Lume de început de secol al XX lea, surprinsă cu mijloacele expresionismului temperat, oricum mult mai temperat decât cel din Kasimir şi Karoline, piesa lui Ödön von Horvath, dar şi cu cele ale realismului diluat, controlat, nu ştiu dacă neapărat tocmai sans rivavages, aşa cum şi-l imagina Roger Garaudy într-o carte din 1963, repede devenită bibliografie universitară obligatorie. Carte ce a fascinat nu doar Franţa profund marxizată a vremii, ci şi Europa de Est, de abia ieşită din chingile realismului socialist. Oricum, un realism superior, de care nu poate face abstracţie aproape nici o scriere de calitate. Avem deopotrivă imaginea lumii şi a omenirii care îşi trăieşte ultimii ani frumoşi, ani fără gânduri negre sau aparent fără griji de dinaintea Marelui Război. După care nimic nu a mai putut fi la fel. Poate şi fiindcă în felul în care s-a încheiat se aflau deja germenii unei viitoare conflagraţii încă şi mai devastatoare. 

În al doilea rând, scrierea lui Molnár Ferenc interesează datorită complexităţii şi farmecului personajului principal. Datorită lui Liliom, artist de cabaret, unicul animator al Carouselului, „băiatul care nu poate să spună îmi pare rău”. Băiat şi bun, şi rău, şi orgolios, şi cu suflet tandru, şi cald, şi violent, anunţându-i prin felul său de a fi, prin încurcăturile în care intră pe neaşteptate, prin sfârşitul tragic ce îi este hărăzit pe viitorii mari rebeli ai secolului.

Cercetată cu atenţie, Liliom e exact aşa cum o defineşte cel de-al doilea titlu al ei- Viaţa şi moartea unui vagabond. Aşa sau chiar ceva mai mult decât atât căci găsim în Liliom câte ceva din savoarea misterelor medievale, a fabliaux-urilor ori a exemplarelor moralités, a reprezentaţiilor teatrale din Evul de Mijloc, ieşite de sub tutela bisericii. Reprezentaţii cu decoruri fabuloase, mai toate ilustrând celebra formula theatrum mundi.

Aceste calităţi şi încă multe altele l-au determinat, cred, pe marele regizor Andrei Şerban să se aplece asupra piesei Liliom. Să o supună, împreună cu fidela lui colaboratoare, Daniela Dima, unei importante operaţiuni de rescriere întru definitivarea căreia un rol aparte i-a revenit inteligentei combinări a textului dramatic iniţial cu scenariul filmului lui Fritz Lang menţionat mai sus. La începutul părţii a doua a spectacolului ne e dat să auzim însăşi vocea scenaristului şi regizorului, vorbindu-ne, cred, în calitate de mandatar al creaţiei predecesorilor lui, dar şi în aceea „îmbogăţitor” al creaţiei acestora.

Scenariul sau, mă rog, textul de spectacol astfel rezultat pune întreaga reprezentaţie sub semnul toposului caruselului şi al neaşteptatelor răsturnări de situaţie. Dar şi sub cel al ruperii graniţelor dintre teatru şi film, aceasta nu doar datorită inserturilor din diverse pelicule, ci, îndeosebi, graţie unor citate ce nu se poate să nu te ducă cu gândul la vremea „marelui mut”, la anii proiecţiilor cinematografice de la începutul veacului trecut care nu puteau fi imaginate fără acompaniament de pian. Contribuie la aceasta aranjamentul muzical compus şi interpretat live de Raul Kusak ca şi scurtele momente chaplineşti din jocul policrom, copleşitor, de autentic actor total al lui Vlad Ivanov. Unul dintre puţinii „actori totali” cu care se poate mândri azi teatrul românesc. Care s-a manifestat ca atare în urmă cu câţiva ani în Elizaveta Bam, extraordinară producţie datorată regretatului regizor Alexandru Tocilescu, din păcate fie minimalizată, fie neînţeleasă de o bună parte din critica teatrală românească, iar, în cursul stagiunii trecute, în Omul cel bun din Seciuan, tot un spectacol al „Bulandrei” datorat de astă dată lui Andrei Şerban. Nici el primit aşa cum s-ar fi cuvenit, chiar dacă nominalizat la multe premii UNITER. Acum, cu ocazia spectacolului Carousel, Andrei Şerban continuă ceea ce a început odată cu spectacolul după piesa lui Brecht, cerându-le să se manifesta în calitate de actori totali şi celorlaltor componenţi ai distribuţiei. E vorba despre Ana Ularu, rafinata interpretă a sensibilei, înţeleptei şi fidelei Iulia, despre Maria Obretin, distribuită în rolul doamnei Muskat, patroana acaparatoare, vulgară, nechibzuită a Carouselului, despre Cătălin Babliuc, în dublu rol şi în ceea ce mi se pare cea mai consistentă dintre creaţiile lui actoriceşti de până acum, despre Ana Covalciuc, surprinzând excelent metamorfozele Mariei explicabile prin schimbările de statut social, despre Radu Iacoban şi Şerban Gomoi, amândoi fără cusur, despre senzaţionala Mirela Gorea cu totul şi cu totul admirabilă în rolul Mătusei Fotograf, despre Adela Bengescu şi despre Simona Pop.

Pretenţios cum îl ştim. Andrei Şerban se ilustrează ca atare şi faţă de noi, spectatorii. Pe care, încă de la prologul cu rol de spaţiu de instalare jucat în foaierul Teatrului, îi îndeamnă să fie cu mult mai mult decât simpli spectatori.

Şerban ne vrea oameni ai Carousellului, clienţi ai acestuia, contemporani ai lui, iar exigenţele lui se întăresc pe toată durata reprezentaţiei.

Având drept garant al reuşitei nepreţuitul ajutor al arhitectului Octavian Neculai. Care a imaginat un decor multiplu valorat de scenotehnica absolut remarcabilă de care dispune la ora actuală Teatrul „Bulandra”. În special de turnantă. Totul completat cu un imens pod care despică sala. Un al doilea garant al succesului e reprezentat de costumele purtând semnătura Liei Manţoc, cel de-al treilea fiind light designul făcut de regizor ajutat de Alexandru Darie, iar al patrulea dansurile create de Arcadie Rusu.

Şi pentru ca totul să fie perfect, spectacolul mai are atuul unor superbe melodii, cele mai multe italieneşti, altele franţuzeşti, altele de pe alte meridiane cântate live de actori. Care cu toţii ne transmit energie şi ne împărtăşesc bucuria lor de a juca într-un spectacol de excepţie. Un spectacol fabulos. O fac în aşa fel încât bucuria lor devine a noastră.

Teatrul „L.S Bulandra” din Bucureşti- CAROUSEL – adaptare de Andrei Şerban şi Daniela Dima după piesa LILIOM de Molnar Ferenc şi filmul cu acelaşi nume de Friz Lang;

Direcţia de scenă: Andrei Şerban;

Decor: arh. Octavian Neculai;

Costume: Lia Manţoc;

Acompaniament muzical compus şi interpretat de Raul Kusak; 

Dramaturg şi regizor asociat: Daniela Dima;

Lumini: Alexandru Darie şi Andrei Şerban;

Coregrafia cântecelor: Arcadie Rusu;

Cu: Vlad Ivanov, Ana Ularu, Maria Obretin, Cătălin Babliuc, Ana Covalciuc, Radu Iacoban, Mirela Gorea, Adela Bengescu, Şerban Gomoi, Andrada Corlat, Simona Pop;

Data premierei: 18 octombrie 2015