Exerciţii de stil şi de virtuozitate actoricească

După ce Alexandru Dabija şi Marcel Iureş ne-au reamintit povestea lui Ivan Turbincă, după ce acelaşi Dabija şi un grup de foarte buni actori în frunte cu Emilia Dobrin şi Adi Vasluianu ne-au readus în memorie, la modul tragediei gastronomice, povestea Caprei cu trei iezi, a venit rândul regizorului Cristian Juncu să ne spună poveşti la Teatrul ACT din Bucureşti.

Nu, Cristi Juncu nu recurge la nici unul dintre basmele românilor. Dar ne simţim preţ de 110 minute ca în Decameronul ori ca în Heptameronul lui Marguerite de Navarre sau – de ce nu?- ca la Hanul Ancuţei, ascultând poveşti de iubire reale sau fanteziste, unele voit reale, altele voit fanteziste, spuse de patru actori. Iar asta se întâmplă graţie spectacolului cu piesa Iluzii de Ivan Viripaev, montat la Teatrul din Calea Victoriei, prin colaborarea cu Asociaţia Culturală Catharsis.

Cei patru actori au fost, la reprezentaţia văzută de mine Ada Simionică, Raluca Aprodu, Vlad Zamfirescu, Theo Marton. În seara următoare urmau să joace alţi patru căci spectacolul beneficiază şi de o a doua distribuţie. Compusă din Irina Velcescu, Diana Cavallioti, Tudor Aaron Istodor, Andi Vasluianu. Distribuţiile pot fi şi combinate.  

Când alături de ceilalţi spectatori am intrat în sală, cei patru actori de serviciu erau deja acolo. Ne aşteptau, vorbeau între ei, poate că îşi împărtăşeau alte şi alte poveşti despre Dany şi Sandra sau despre Margrette şi Albert. Cine sunt Dany şi Sandra, Margrette şi Albert? Patru oameni în vârstă, două cupluri care au avut parte de căsnicii lungi, de mai bine de 50 de ani, care au fost prieteni buni între ei, au fost ndedespărţiţi, şi-au petrecut împreună duminicile şi sărbătorile şi care acum se află şi simt că se află către sfârşitul vieţii.

De fapt, aflăm din povestea istorisită cu emoţie, cu implicare, cu lacrimi în ochi de Ada Simionică, Dany e pe moarte şi înainte de a trece în lumea de dincolo vrea neapărat să îi mărturisească soţiei sale că a iubit-o imens, că nu a înşelat-o niciodată, că a simţit că a fost iubit, că iubire fără reciprocitatea sentimentelor nu se poate, ş.a.m.d.  Despre iubirea dintre Margrette şi Albert ne spune o poveste imediat după, Raluca Aprodu. Şi ne mai spune Raluca Aprodu că Margrette este o femeie cu un mare, cu un imens simţ al umorului. Impresia de seriozitate e însă tot mai frecvent subminată de jucăuşul Vlad Zamfirescu.

Mai întâi, prin mimică, prin jocul ironic al privirilor, mai apoi prin comentariile inserate pe neaşteptate. E completat când nu te aştepţi de Theo Marton. Mai apoi, ironia, parodia se insinuează şi în poveştile depănate de Ada Simionică. Care tot despre cei patru bătrânei ne povestesc. Numai că încet-încet aflăm că Dany, Sandra, Albert şi Margrette nu s-au iubit chiar atât de tare, nici chiar aşa de buni prieteni nu au fost unii cu alţii. Că, de fapt, Sandra l-a iubit nu pe Dany, ci pe Albert, numai că imensul simţ al umorului pe care îl posedă, a ajutat-o pe Margrette să treacă peste asta. Că şi Margrette a fost, în realitate, îndrăgostită de Dany. Că Dany i s-a confesat lui Albert şi i-a mărturisit adulterul, dar această mărturisire nu a afectat iubirea dintre ei. Ş.a.m.d.  

A fost iubirea celor două cupluri reală sau doar o iluzie? Are iubirea nevoie de reciprocitate sau ajunge ca doar unul dintre parteneri să iubească? Poate iubirea dăinui cincizeci şi doi sau cincizeci şi patru de ani?  Sau e o iluzie să crezi asta? Sunt întrebările pe care par să le formuleze poveştile lui Ivan Viripaev.

Numai că tânărul dramaturg rus (nu are mai mult de 38 de ani), dramaturg şi scenarist de film deopotrivă, extrem de popular la Moscova încă din 2003, când a lansat pe piaţă piesa Oxigen,  mai apoi devenită scenariu de film, mai pune pesemne o suită de întrebări. Câte poveşti se pot inventa pe seama sentimentelor a patru personaje? Cât de lesne se poate vorbi despre iubire aşa, cu emoţie, cu sentiment, ca într-un film rusesc cu mesteceni (ca să citez o replică din Oxigen), dar şi cât de uşor se poate vorbi despre iubire cu ironie, cu detaşare, cu zâmbetul pe buze, chiar în băşcălie? Câte exerciţii de stil poate face, poate născoci un absolvent de creative writing de la Royal Court , aşa cum e Viripaev însuşi, pe seama aceluiaşi sentiment şi a aceloraşi personaje? Cât de divers, de nuanţat pot juca patru actori foarte buni- iar cei pe care îi putem vedea la Teatrul ACT sunt cu toţii foarte buni- aceleaşi personaje şi variaţiunile pe tema dragostei dintre ele.

Doar cine va merge la Teatrul ACT şi va da astfel curs îndemnului lui Cristi Juncu, îndemn inserat pe site-ul Teatrului ACT, va afla răspunsul.

Teatrul ACT din Bucureşti & Asociaţia Catharsis- ILUZII de Ivan Viripaev;

Traducerea: Bogdan Budeş;

Regia: Cristi Juncu;

Cu: Ada Simionică,  Raluca Aprodu, Vlad Zamfirescu, Theo Marton;

Data reprezentaţiei: 21 ianuarie 2013