Evocari teatrale la Majestic

La final de stagiune tradiţionalele audiţii de la Majestic, organizate de Teatrul Naţional Radiofonic în parteneriat cu Hotel Ramada-Majestic la iniţiativa regizorului Mihai Lungeanu, au fost consacrate evocării unor mari actori dispăruţi prematur precum: Gina Patrichi, George Constantin, Irina Petrescu ale căror voci înnobilează fonoteca de aur a radioului public.

Iniţiativa îi aparţine lui Costin Tuchilă, realizator de emisiuni teatrale la acelaşi post de radio, om de condei şi de carte, care cu acest prilej a alcătuit un program repertorial de prestigiu cultural şi artistic. Ultima din seria acestor evocări i-a fost dedicată Irinei Petrescu, readusă în amintire  prin reluarea unei înregistrări din multe puncte de vedere memorabilă. Mai întâi pentru că ceea ce s-a ascultat a fost o monodramă, dând prilej unei desfăşurări de anvergură a marii actriţe. În al doilea rând pentru că în această pagină radiofonică apare într-o scurtă secvenţă şi neuitatul Adrian Pintea (el fiind şi regizorul spectacolului), de care  viaţa Irinei a fost ataşată la un moment dat dincolo de pătratul scenei. Şi în al treilea rând pentru că piesa a fost scrisă de regizorul Cristian Munteanu de numele căruia se leagă o parte însemnată a realizărilor de vîrf de la T.N.R (inclusiv această titulatură obligantă).

Jocul cu fantasme, cum se intitulează această creaţie târzie a celui care  ne-a lăsat şi pagini mai luminoase scrise într-o epocă a iluziilor tinereşti, ne înfăţişează un om bântuit de întrebările finale, premonitorii ( a fost montată se pare chiar în  anul morţii lui Cristian Munteanu) care chinuie conştiinţa intelectualului lucid care era, ca şi pe aceea a  partenerilor săi de creaţie spectaculară şi prieteni, Irina Petrescu şi Pintea Adrian înrudiţi spiritual cu autorul. În piesă e vorba despre o actriţă care-şi face un bilanţ dureros al parcursului existenţial şi de carieră dar tot aşa de bine poate fi vorba şi despre fiecare dintre cei implicaţi, prin meditaţiile provocate aici  la adresa  interferenţelelor vieţii cu arta, cu teatrul în speţă care se spune că o oglindeşte. Fantasmele ivite la această confluenţă  de trasee sunt bulversante încercând să răspundă întrebării cui prodest? Da, la urma urmelor, cui foloseşte tot zbuciumul în care se zbate un om cu vocaţia teatrului în care trăind mai mult prin alţii şi pentru alţii viaţa pare a se pulveriza iremediabil. Întrebările, marile necunoscute care sfâşie sufletul ajuns la limanul răbdării într-un asfinţit sângeriu, sunt asumate de jocul incandescent al Irinei Petrescu, care şi fără imagine, fără prezenţă, - ah! acea prezenţă plină de mister şi chemare- ne transmite un adevăr tulburător. Oceanul de nelinişti şi necunoscute  care o asaltează pe actriţă gâlgîie mai întâi în paginile piesei lui Cristian Munteanu, despre care regizoarea Sorana Coroamă Stanca, vorbea cu atâta admiraţie la premiera din 1996. Înregistrarea reluată cu acest prilej a fost alt moment de emoţie al evocării, ca şi fragmentul dintr-un cuvânt al autorului rostit cu acelaşi prilej, al premierii .

Ca într-un Patheon cultural de elită, beneficiind de fantasmele vocilor reînviate de banda magnetică, cei care au clădit  pentru mai  târziu această pagină de istorie teatrală binemerită omagiul celor de azi printre care şi aceia care au luat cuvântul la acest eveniment: prof. univ.Elisabeta Munteanu, văduva regizorului, care-i cultivă cu atâta dăruire memoria, biografa Annie Muscă , Marina Spalas, prietenă şi colegă cu realizatorii şi subsemnata care în calitate de critic teatral a avut cinstea de a rememora creaţiile artistei, prezenţa Irinei Petrescu în Galeria  maestrilor teatrului şi filmului românesc pe care a înnobilat-o cu darurile ei unice.

Din păcate din auditoriu, care îndeobşte e format dintr-un public vârstnic ( probabil şi din cauza orelor matinale ale acestor audiţii ) au lipsit tinerii, pentru care personalităţile ilustre de azi şi de ieri, pot avea valoare de modele culturale, atât de necesare în lumea debusolată de azi.  O temă de reflexie pentru viitoarea stagiune a audiţiilor care din generozitatea unor oameni de bine se întâmplă şi se vor mai întâmpla, sperăm, la Majestic.