Eugen Jebeleanu şi Opera din Lyon, la FITS online 2020

În relativ puţini ani de la debutul său ca regizor şi afirmarea în această calitate pe scenele din România şi Franţa Eugen Jebeleanu care a urcat pe scenă înainte de a deveni actor cu diplomă este pe cale să devină un nume cu notorietate în spaţiul teatral european.

Zic european fără reţinere pentru că documentând acest material am găsit pe site-ul Operei din Lyon o fişă de-a dreptul impresionantă. Spectacole de teatru, coregrafice dar şi de operă, realizate în regim independent sau public în ţări diferite, predominant Franţa şi România între care a pendulat ani de zile, ne spun despre Jebeleanu numai de bine. Uniter-ul l-a premiat pentru un spectacol de prea puţină lume văzut, Itinerarii, într-o zi lumea se va schimba, montat şi jucat la Arcub de o echipă mixtă româno-franceză care cum ne putem imagina se aduna mai greu. Neexistând o ritmicitate a programării dar existând unele neajunsuri despre care nu intenţionăm să vorbim aici, acest spectacol despre care am scris la momentul respectiv nu l-a putut recomanda plenar pe tânărul artist deşi cei care l-au văzut i-au făcut o bună publicitate din om în om. Cu producţia de la Opera din Lyon despre care va fi vorba aici pare a avea ghinionul să rămână din păcate tot în zona de nişă, mai ales că premiera a avut loc în februarie puţin înainte de lockdownul generalizat (premiera mondială s-a produs în 2013 în California, în regia lui Peter Sellers) A doua neşansă de a deveni popular pentru un creator atât de implicat în problemele societăţii contemporane.

Cu un titlu poetic, aproape romantic - În timp ce priveam tavanul am văzut cerul – spectacolul Operei din Lyon pe care l-am putut vedea datorită programării şi reprogramării în cadrul Festivalului de la Sibiu FITS online 2020, este ca şi Itinerarii dedicat marginalizaţilor, excluşilor care nu-şi găsesc dreptatea în societatea care i-a stigmatizat. Biografii lui John Adams, compozitorul acestei opere pop, rock şi ai libretistei June Jordan, o poetă jamaicană secondată aici de dramaturgul Yann Verburgh ne spun că a fost scrisă când după cutremurul din 1994 din Los Angeles criza societăţii se acutizează scoţând la vedere multe traume sociale. Pentru a le pune în evidenţă cei doi artişti se opresc la destinele a şapte tineri americani de diferite origini: afro, asiatici, caucazieni, hispanici cărora li se adaugă un preot evanghelist de culoare şi o jurnalistă de presă de scandal. Problemele lor pornesc de la modul cum sunt trataţi emigranţii de băştinaşi, adică umiliţi, înjosiţi, învinuiţi fără motiv. Unul e condamnat pentru două sticle de bere furate dintr-un bar pentru a-şi bucura iubita, o menajeră de hotel e supusă relelor tratamente de clienţi, poliţişti neurastenici, femei amăgite într-o societate dominată de sex dar şi magistraţi care aplică legea oarbă chiar dacă ştiu că pentru 5 dolari cât costă berea statul va cheltui 25 la închisoare pentru făptaş. Între podiumul din stânga unde preotul miluieşte sub un uriaş crucifix şi cel din dreapta pe care stau judecătorul şi avocatul, soarta nefericiţilor emigranţi se joacă la ruletă. În subsidiar avem şi o temă sexistă, autorii părând a pleda cauza femeilor în această dramă generală.

Pe urmele lui Leonard Bernstein şi George Gershwin de la care se revendică acest tip de compoziţie minimalistă John Adams a compus o partitură care combină jazzul cu bluesul, bossanova şi ritmurile funky, cum zic cunoscătorii, apreciată de cei care si-au obişnuit urechile cu disonanţele, cu structurile disarmonice ale muzicii moderne. Potrivite evident cu subiectul, cu lumea deteriorată despre care e vorba aici aceste sonorităţi care par a reproduce cacofonia sonoră a spaţiului nostru vital agresiv, invaziv, sunt asumate de artiştii lirici distribuiţi, la fel de avangardişti pe care Opera îi plasează însă, în afara pereţilor ei. (Avem în vedere că spectacolul s-a jucat în sediul unui teatru muzical) Toţi interpreţii au voci bune şi sunt şi buni actori ceea ce e probabil şi o parte din meritul regizorului Eugen Jebeleanu. Dar cel mare merit al acestuia e de a se încumeta să realizeze un asemenea spectacol chiar dacă după cum arată repertoriul, Opera din Lyon manifestă o anume preocupare pentru creaţia contemporană. În ceea ce-l priveşte regizorul e în elementul său, spectacolul fiind foarte aproape de viziunile sale. Se joacă într-un spaţiu conceput alveolar de scenografa Velica Panduru, cu posibilitatea antrenării privirii pe verticală şi orizontală, lucru ce-i drept mai greu de realizat într-o filmare pusă la dispoziţie online, asigurându-se astfel o dinamică susţinută şi posibilitatea unor soluţii ingenioase. Spaţiul central e rezervat orchestrei (opt instrumentişti) şi punctării momentelor cu o semnificaţie aparte cum de pildă acel terţet al femeilor gravide tratat în manieră brechtiană.

Succesul reprezentaţiei stă însă, mai cu seamă în valoarea militantă a demersului în convingerea cu care Eugen Jebeleanu se angajează aici ca şi în alte spectacole ale sale în apărarea categoriilor umane marginalizate de societăţile pentru care cetăţenii sunt de mai multe categorii. Pentru acestea drepturile universale ale omului rămân din ce în ce mai mult un slogan îndepărtat de care mulţi au şi uitat, dovadă recentele mişcări #black lives matter la care se face discret trimitere.

Cum nu putem face abstracţie de contextul pandemic care ne pune în faţă multe întrebări şi necesare teme de reevaluat e bine să observăm o dată în plus, că în faţa pericolului pe care l-a adus pe capul omenirii acest nou virus mortal, suntem vrem nu vrem egali.