Elogiul electricităţii

În primele zece-cincisprezece minute ale spectacolului cu piesa Elefantul din cameră sau The Vibrator Play de Sarah Ruhl, piesă tradusă şi montată de foarte tânărul regizor Dragoş Alexandru Muşoiu pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova, am avut acutul sentiment al unei şi stranii, şi confortabile întoarceri în timp.

Parcă aş fi fost din nou, aşa cum am fost în 1993, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, la premiera antologicului spectacol al lui Tompa Gábor cu Cântăreaţa cheală de Ionesco. Gândul m-a dus la personajele de acolo. Şi la teatralitatea explicită în cheia căreia era gândită întreaga montare.

Acum, doamna Givings are zulufi şi bucle, domnul doctor Givings, soţul ei, poartă la rându-i o perucă. Şi unul, şi celălalt sunt de o corectitudine exemplară. Exasperantă. Îşi vorbesc utilizând nişte fraze parcă desprinse din nu ştiu care manual de conversaţie corectă. Doamna Givings e înveşmântată în rochie albă, domnul doctor poartă costum negru şi cămaşă albă (costumele sunt semnate de Elena du Soleil). Amândoi seamănă teribil  cu nişte mecanisme cu cheie. Intonaţia din conversaţia lor e cvasi-nenaturală. O drăgălăşenie artificială se revarsă de peste tot şi ea se va arăta altfel şi atunci când va veni vorba despre fiica lor de doar câteva luni pe nume Leticia.

Undeva, în decorul în semicerc, conceput de Andreea Simona Negrilă, se află şi clasica pendulă. Ale cărei sunete vor fi prelungite, completate, contrazise de muzica de scenă, în sonuri parcă cu totul altfel decât ne-a obişnuit până acum excelentul compozitor care este Cári Tibor.

În scenă se mai află un pian cu o construcţie absolut aparte. La un moment dat acesta îi va servi drept scară domnului doctor. Atunci când acesta îşi va abandona exemplara corectitudine. Un prim semn al ieşirii din ţâţâni.

O înfăţişare cu totul bizară au şi primii vizitatori ai doamnei şi domnului Givings. E vorba tot despre un cuplu artisticeşte compus în distribuţie complementară cu primul. Domnul şi doamna Daldry. Cei doi sunt însă ceva mai în vârstă, amândoi sunt înveşmântaţi în negru, sunt mai groteşti decât primii De altminteri, întregul spectacol regizat de Dragoş-Alexandru Muşoiu are alura unei suite de arpegii pe tema acestei categorii estetice. Şi pe aceea a umorului negru.

Se va dovedi foarte curând că domnul şi doamna Daldry nu sunt doar simpli vizitatori. Doamna Daldry suferă de isterie al cărei diagnostic este instantaneu pus, cu siguranţă de mare specialist, de doctorul Givings. Care nu este un simplu medic, ci, cum  chiar el însuşi repetă adesea şi cu o automulţumire nedisimulată, om de ştiinţă. Cu o deontologie fără de prihană. Domnul Givings a inventat un aparat care calmează, care nu dă greş niciodată. Se cheamă Chattanooga şi e un vibrator electric. De aici nenumărate ocazii spre a se aduce în piesă ironice elogii electricităţii şi lui Thomas Alva Edison. Dl. doctor Givings este ajutat în mânuirea lui de o asistentă care are şi ea alură ionesciană. Uneori pare desprinsă din marele mut. E mereu atentă să nu i se prăbuşească impresionantu-i coc.

Toate aceste contaminări ionesciene, de care suferă deliberat spectacolul de la Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova nu sunt deloc nejustificate. Par uneori descinse din romanul gotic care, la rându-i, l-a preocupat pe Eugène Ionesco. De altminteri, unele replici din piesa americancei Sarah Kruhl par şi ele translatate din stereotipiile lingvistice ce fac deliciul pieselor marelui dramaturg absurd.

În partea a doua a spectacolului îşi face apariţia un pictor exotic, evadat parcă din Renaşterea italiană. E Leo. Are şi el o problemă. Nu mai poate picta. Nu mai are chef de artă. Se află în imposibilitatea de a crea. Are nevoie de grabnicul ajutor al doctorului Givings care, cu maximă promptitudine, îi pune diagnosticul şi îi prescrie tratamentul. Ca nedezminţit om de ştiinţă dispune de o variantă de uz masculin al infailibilului vibrator.

În lumea aceasta de personaje groteşti, nebune, vorbăreţe există însă şi unul contrapunctic. Doica. Cea care va fi modelul marelui tablou pe care îl va picta, ca semn al anticipatei vindecării, Leo. Tot ea va da şi semnul obligatoriei întoarceri la legile firii. Doamna Daldry va deveni mai rumenă în obraji, între Leo şi doamna Givings pare a se înfiripa o idilă, doctorul Givings va deveni gelos, asistentei i se va desface cocul, doica se va întoarce la familia ei. Soţii Givings se vor regăsi, îşi vor scoate perucile, pereţii decorului în semicerc - un amfiteatru numai bun pentru un om de ştiinţă- se vor prăbuşi. Firea, naturalul, umanul, corpul îşi vor regăsi, în fine, locul.

Am descris destul de în detaliu ceea ce se întâmplă în spectacolul regizat la Craiova de Dragoş Alexandru Muşoiu. Care are meritul de a fi adresat o provocare publicului din Bănie, făcându-i cunoscut un text mai îndrăzneţ, mai neconformist al unei tinere scriitoare de teatru. Care, după propria mărturisire, reprodusă în caietul de sală al spectacolului (caiet redactat de Nicolae Coande), s-a inspirat în scrierea piesei In the Next Room or The Vibrator Play din fapte aievea petrecute în secolul al XIX-lea.

Al doilea merit considerabil al lui Dragoş- Alexandru Muşoiu e acela de a fi alcătuit ceea ce se cheamă o distribuţie fără cusur. Sau pe aproape. Au evoluţii exemplare, în cadrele regizorale fixate, Cerasela Iosifescu (doamna Givings), pe care iar o regăsesc în mare formă, Claudiu Bleonţ (domnul Givings) mai disciplinat şi mai aplicat pe rol decât oricând în ultimii ani, Iulia Lazăr (remarcabilă, în primul rând, prin mimică, cu ştiinţă în Doamna Daldry), Angel Rababoc ( lăudabil prin suprateatralitatea imprimată compunerii rolului domnului Daldry), Vlad Udrescu (expansiv, devorator de spaţii în Leo), Ramona Drăgulescu (Elizabeth) şi Alina Mangra (Annie).

În fine, nu pot să nu remarc creditul pe care noua conducere a  Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova (director general - Alexandru Boureanu, director artistic- Vlad Drăgulescu) îl acordă regizorilor tineri. Numai în această stagiune am văzut aici trei montări care merită luate în seamă semnate de  Alexandri Istudor (Cealalată ţară), Andrei Măjeri (Nunta însângerată) şi acum Dragoş-Alexandru Muşoiu.

La mai multe!

P.S. Fotografiile care ilustrează cronica îi aparţin lui ALBERT DOBRIN:

Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova- ELEFANTUL DIN CAMERĂ SAU THE VIBRATOR PLAY de Sarah Ruhl- Traducerea şi adaptarea- Dragoş Alexandru Muşoiu- Regia artistică- Dragoş Alexandru Muşoiu- Decorul- Andreea Simona Negrilă- Costumele -Elena du Soleil-  Muzica de scenă- Cári Tibor- Consultant mişcare scenică- George Albert Costea-  Cu- Cerasela Iosifescu, Claudiu Bleonţ, Iulia Lazăr, Vlad Udrescu, Angel Rababoc, Ramona Drăgulescu, Alina Mangra- Data premierei- 17 martie 2017