Dramaturgi de ieri şi de azi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Ziua dramaturgiei româneşti fixată în calendar la iniţiativa Muzeului Naţional al literaturii pentru data de 13 noiembrie ( data premierei  cu O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale de la care au trecut 135 de ani ) au avut loc mai multe întâlniri, mai mult sau mi puţin festive, printre care şi o dezbatere cu dramaturgi şi critici  moderată de criticul Ioan Cristescu, directorul Muzeului, unde a fost convocată în special secţia de dramaturgie

a Uniunii Scriitorilor condusă de Radu F. Alexandru. Cum evenimentul l-a luat drept martor şi mentor peste timp pe Caragiale era firesc să se adopte ca temă Comedia, după ce prin bunăvoinţa şi interesul Filateliei Române s-a lansat şi timbrul emis cu acest prilej. Acesta îl evocă evident tot pe Caragiale, respectiv o reproducere a grupului statuar din faţa Teatrului Naţional din Bucureşti are-i poartă numele. Si în timp ce  cu diverse prilejuri, dezbateri sau cărţi de revizuiri istorice spectacolele Caragiale din trecut ( vezi ediţiile Sică Alexandrescu) sunt taxare drastic ca fiind datoare proletcultismului, iar dramaturgia de dinainte de 89 e dată la coş de prea multe ori,  adunarea cu pricina s-a străduit să-i redea dramaturgului demnitatea şi dreptul la viaţă scenică prin pledoarii mai mult sau mai puţin convingătoare. În ce mă priveşte ca invitat la colocviu am încercat să repun în raporturi corecte dramaturgia de ieri şi de zi, având în vedere transformările sociale , istorice şi artistice survenite care impun genului adesea reconsiderări fundamentale. Cum teatrul e o artă a prezentului şi nu s-au născut încă autori care să-i concureze la perenitate pe geniali ca Shakespeare sau Moliere se cuvine să acceptăm necesitatea înnoirii mijloacelor şi chiar a tonului discursului dramatic pentru a rămâne credibili. Au făcut-o în numele dramaturgilor dispăruţi regizorii din noile generaţii care l-au revizuit uneori pe Caragiale însuşi,  şi o fac din mers aceea care înţeleg destinul incert al dramaturgului de modă veche în era post dramatică preocupată să descompună şi recompună textul dramatic după regulile noi şi cerinţele comunicării globale grăbite şi up datate ritmului şi intereselor zilei de azi. Firesc, dramaturgul îşi apără vechea regulă de aur, personajul, povestea, conflictul şi toate câte mai definesc în termeni de manual genul dramatic. Invazia realului, urgenţele sociale în care teatrul se simte implicat nu pot fi neglijate însă, de unde dezbaterea despre text de teatru versus jurnalism, tot aşa cum  discuţiile despre tehnicile scrierii dramatice rămân oportune în orice moment, mai ales în cazul comediei ( vezi mecanismele râsului), cum pertinent demonstra Horia Gârbea invocându-i pe marii maeştrii ai genului Labiche, Feydeau şi chiar Corneille din Iluzia comică.

Din multă vreme ocolitul patrimoniu de dramaturgie al epocii comuniste sufocată de maculatură şi propagandă, au scăpat neciufuliţi se pare la scara teatrului actual în materie de comedie câteva nume notorii : Teodor Mazilu care se joacă în prezent cu succes graţie abilităţii scrisului său plin de paradoxuri fertile ( Vezi Aceşti nebuni făţarnic, Mobilă şi durere şi unele proze dramatizate)  Dumitru Solomon cu predilecţia pentru absurd a textelor sale inteligente, bogate în idei şi gustul pentru metaforă ( vezi Fata Morgana, Nevăzuta cămilă şi alte piese scurte, Zăpezile de altădată) Mihai Ispirescu, cu ale sale parabole satirice sau  Ion Băieşu căruia nou înfiinţatul Teatru al dramaturgilor români îi caută actualitatea în piesa Autorul e în sală . Precizăm că referinţele îi privesc aici doar pe comediografi. Alţii încearcă să se salveze pe cont propriu, şi l-am ascultat emoţionaţi pe Dinu Grigorescu care la cei 80 de ani ai săi s-a hotărât să îşi finanţeze singur o producţie. De ce, nu . Proba publicului e cea mai concludentă. Deşi nu sunt membrii ai uniunii cu pricina şi în consecinţă absenţi la dezbaterea amintită, presupun că Ziua dramaturgiei  româneşti îi priveşte şi pe noii veniţi în branşă, tineri sau mai puţin tineri care acced la uneltele teatrului, aşa încât şi-au găsit locul în discuţia amintită şi nume ca Szekely Csaba, Mimi Brănescu, Lia Bugnar, Mihaela Mihailov, Alina Nelega, Valentin Nicolau, unii incitaţi la atitudine satirică de realităţile înconjurătoare ( cei mai multi) alţii ataşati unui slogan peren ( Scriu despre oameni şi dragoste, zice Lia Bugnar) chiar dacă oricât ar vrea nu pot scăpa de adevărul vieţii care e şi al teatrului şi al literaturii în general. Voluptăţile scrisului de dragul scrisului ţin de ere revolute, decadente pe care nimeni nu şi le mai permite. Tot aşa cum realismul de dragul realismului adică lipsit de atitudine poate deveni nociv.

În concluzie, sperăm ca Ziua dramaturgiei româneşti, sărbătorită la Muzeul Naţional al Literaturii, Teatrul dramaturgilor români şi Teatrul de comedie, cu sprijinul Ministerului Culturii, printr-un pachet de manifestări ( expoziţii, spectacole, dezbateri ) va fi pe viitor prilejul unei afirmări a conştiinţei de sine dar şi al  unei autoevaluări critice aşa cum îi stă bine oricărui domeniu care se respectă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite