Din România, cu dragoste

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
ro 2

"Din România, cu dragoste" de Carmen Dominte face parte din volumul Păpuşa cu râsul mecanic. Este o piesă care mă duce cu gândul la o călătorie cu un tren de superviteză. Sau poate că efectul este invers. Eşti în gară şi trenul trece pe lângă tine.

Piesa are ritm, replicile sunt spuse denotativ. Autoarea nu adaugă în text nicio proiecţie video, nicio trimitere la vreun şlagăr. Există o simplitate relaxantă în piesa ei. Personajele spun ce au de spus clar pentru că " Îţi zic eu că n-are rost să te gândeşti prea mult la viaţă că oricum trece ş-ai pus-o", cum zice Oreste, unul dintre personaje, amintindu-ne că până şi regretele pentru unii sunt un produs de lux. Când nu ai nimic, se zice, nu ai ce pierde, deci nu poţi avea nici regrete. Dar exişti şi acest fel de existenţă aduce faţă în faţă un univers al familiei tradiţionale în mare impas. Nu pentru că ceva nu mai merge între un bărbat şi o femeie, ci pentru că rata şomajului îi face pe părinţi să plece sau să "uite" de problemele lor într-un mod ilicit. Dar nu este sărăcia mai rea decât orice drog? Nu este creşterea unui copil de departe un fel de a-l şi a te marca pe viaţă, o traumă care nu dispare?

 

Universul din piesa scrisă de Carmen ne arată o Românie plină de inegalităţi socio-economice, plină de gunoaie care s-au acumulat în 30 de ani de libertate. Anul trecut la marele centenar unde era acest univers prezentat în piesă? Era tiparit pe vreun poster, era adăugat lângă mititei, afişat într-un spot publicitar, cusut in tricolor pe vreo ie? Nu! A rămas exact acolo unde are loc piesa, “În spatele unui bloc gri dintr-un cartier oarecare, într-un oraş.”

 

Poate că acolo trebuie să facem şi teatru că oricum la TV şi în presă pozăm a fi invincibili. Sau poate că dacă tot avem temporar Preşedenţia Uniunii europene putem să nu acoperim gunoaiele din ţară, ci să le arătăm celor din vest cu ce ne confruntăm, cum nu doar corupţia este inamicul dezbinării naţionale. Numai că de la politicieni vor şti că o ducem bine, că vom găsi soluţia fără a cere ajutor. Nu le vor spune cum se aruncă banii pe catedrale care sunt magice ca în poveşti, nu le vor zice de şomaj sau cum nu avem bani pentru cultură, nu le vor spune despre violenţă, despre un sistem de educaţie mediocru, despre discrepanţe sociale, nu le vor zice nimic. Îi vor uita si pe copiii care fac afaceri de tineri pentru că nu au încotro şi şcoala nu îi atrage, nu le vor zice despre cei care sunt abandonaţi de mame, de faptul că în 1989 am crezut că la scurt timp "Copiii noştri vor fi liberi".

 

Compun aceste rânduri nu din ţara mea. Câteodată, de departe, o văd ca pe o carte poştală ale cărei culori s-au spălăcit. Câteodată, de la distanţă, aud doar cum râdeam când ne jucăm în copilărie. Totul devine din în ce mai neclar când încerc să mă apropii de prezent. Doar arta este singura care îmi confirmă că “Din România, cu dragoste” se poate rosti adevărul răspicat ca in dialogul amar de mai jos:

ORESTE: Bă, eu în locul tău mi-aş băga picioarele în ele de perdele.

MICUL PRINŢ: Nu pot. Cu perdelele astea mama a petrecut mult timp, ba le spăla, ba le călca. Ţinea la ele mult. Le primise din Germania de la o verişoară. S-a lăudat cu ele în tot blocul, să vadă lumea că are rude în străinătate.

ORESTE: Bă, şi maică-mea păstrase nişte pungi, d-alea cu Thank you for shopping here. Le aruncase un american ce venise în vizită la ăia de la doi.

 

Dialogul sugerează că păstrăm toate nimicurile din afară, o obsesie care era explicabilă in comunism. Avem un altar şi un cult pentru ce e afară fără a pune în balanţă ce ar trebui sa vrem cu adevărat de la străini (un dialog în care să avem număr egal de replici) şi ce avem nevoie de la noi, fie că stăm în ţară sau nu (dorinţa de a spune lucrurilor pe nume fără a mai lăsa capul în jos). 

PS: Piesa a fost recent montată la Teatrul de Nord din Satu Mare. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite