Deschidere cu fast a Festivalului Naţional de Teatru

Deschidere cu fast a Festivalului Naţional de Teatru

A 28-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) şi-a deschis porţile vineri,  la HUB FNT (ARCUB Gabroveni), o dată cu vernisajul expoziţiei-eveniment „Lacombe: Theater/Cinema”, care aduce la Bucureşti 40 de fotografii ale celebrei fotografe Brigitte Lacombe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primul care a luat cuvântul, vineri seară, la deschiderea FNT,  a fost Ion Caramitru, preşedintele UNITER: „Suntem la a XXVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru. Sunt 28 de ani de când ne ocupăm de acest festival, care a progresat, aş putea să spun, încet şi sigur. A avut şi situaţii mai delicate, când s-a dorit ca el să fie luat în altă parte, să fie deturnat, dar lucrul acesta nu a reuşit şi iată-ne bucurându-ne de parteneriatele absolut fireşti cu Ministerul Culturii, cu Primăria Generală a Capitalei şi cu Institutul Cultural Român, într-o situaţie privilegiată, sub Înaltul Patronaj al Preşedinţiei României. (…) Sunt evenimente care ar putea defini acest festival care începe astăzi ca fiind mai original decât altele, mai preţios decât altele. Lucrul acesta nu-l va spune decât publicul, critica de specialitate şi, bineînţeles, propria noastră conştiinţă”.


„Vă mulţumesc tuturor prietenilor care sunteţi aici, invitaţi, artişti importanţi, regizori, directori de teatru! De data aceasta, sărbătoarea este a noastră, a tuturor, iar valoarea acestei sărbători este dată de valoarea teatrului românesc.

Muncim ca să-l punem în valoare şi timp de 11 zile să bucure, să încânte, să înnobileze sufletele şi minţile şi credem că este nevoie de asta. A XXVIII-a ediţie înseamnă ani mulţi în spate, multă muncă, muncă de echipă, de echipe chiar, înseamnă pasiune şi puţină nebunie. Dar ce ne-am face dacă această nebunie nu ar fi?”, a spus Marina Constantinescu, directorul Festivalului Naţional de Teatru.

„Sunt emoţii foarte mari anul acesta, am încercat să facem lucruri complexe, de anvergură, de spirit european; venim într-un loc cunoscut, dar nou pentru noi, este acest hub pe care l-am visat de mult, când mergeam la Edinburgh, în festival, şi am fi vrut să avem şi noi un hub unde să ne întâlnim. Arată frumos, arată a sărbătoare şi vă aşteaptă pe toţi”, a lansat încă o dată o invitaţie către public directorul FNT.

În cadrul evenimentului, Marina Constantinescu a primit, în numele Festivalului Naţional de Teatru, şi o diplomă din partea Administraţiei Prezidenţiale, în al patrulea an în care festivalul se bucură de susţinerea Preşedinţiei României.

Seara a continuat cu vernisajul expoziţiei „Lacombe: Theater/Cinema”, prezentată de celebra fotografă Brigitte Lacombe la ARCUB Gabroveni (Hub FNT). Invitând-o în faţa publicului, Marina Constantinescu a dezvăluit cum singura dorinţă a artistei a fost aceea de a merge la Târgu Jiu, pentru a vedea Complexul Brâncuşi. „I-am îndeplinit acest vis, a fost cadoul nostru pentru domnia sa”, a adăugat directorul FNT, menţionând şi că, în aceste zile, la MoMA, în New York, oraşul în care trăieşte apreciata fotografă, este în plină desfăşurare o expoziţie Brâncuşi.

Brigitte Lacombe a început prin a-şi mărturisi emoţia cu care a vizitat lucrările sculptorului de la Târgu Jiu şi prin a mulţumi celor cu care a lucrat în organizarea expoziţiei „Lacombe: Theater/Cinema” de la Bucureşti, unde a găsit un spaţiu ofertant în clădirea ARCUB, care i-a permis să-şi expună lucrările în trei încăperi. „E foarte greu să cuprinzi într-o singură expoziţie mai bine de 40 de ani de muncă, am început cu primele mele lucrări – din 1975”, a spus, subliniind că a ţinut să aducă în România imagini cu figuri extrem de importante din teatru şi film, precum Meryl Streep sau Martin Scorsese. Artista a amintit publicului prezent cum a părăsit şcoala la 17 ani, de atunci dedicându-se fotografiei, care reprezintă întreaga sa viaţă, potrivit site-ului www.fnt.ro.

La eveniment, a participat, în public, şi ministrul Culturii George Ivaşcu (foto).

Institutul Cultural Român (ICR) este unul dintre partenerii principali ai evenimentului. Preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu, a transmis următorul mesaj către FNT:

"Aşa cum în natură există o ciclicitate, şi o viaţă culturală bine aşezată are nevoie de ritmurile ei proprii. Festivalul Naţional de Teatru, aflat în acest an la cea de-a 28-a ediţie, este un asemenea moment de reper, şi pentru artele scenei din România, dar şi pentru tot ce înseamnă cultura română astăzi. Dacă marile ritmuri ale naturii sunt legate de mişcarea neabătută a planetelor, evenimentele culturale precum Festivalul Naţional de Teatru nu se ivesc de la sine, ci le datorăm strădaniei, priceperii şi dedicaţiei unor oameni, celor care le organizează, cum se spune, „din spatele scenei“.

În numele Institutului Cultural Român, onorat de fiecare dată de calitatea de partener al FNT, doresc să le transmit, pe această cale, gratitudinea noastră deplină. Un sentiment dublat, firesc, de admiraţia şi aplauzele cuvenite celor care dau viaţă spectacolelor pe care FNT ne oferă ocazia să le privim – toţi cei care, la această ediţie desfăşurată în prag de Centenar al Marii Uniri, vor deschide „100 de lumi de noi lumi“ pentru noi. Dacă România îşi sărbătoreşte în 2018 o sută de ani, cred că este un prilej nimerit să-i urăm şi teatrului din acest colţ a lumii „la multe secole!“ şi săli mereu pline, a transmis preşedintele ICR.    

Seara a continuat cu primele reprezentaţii ale spectacolelor selecţionate în FNT 2018, culminând cu spectacolul „Miss Julie” (regia: Katie Mitchell, Leo Warner, o producţie Schaubühne am Lehniner Platz, Berlin), găzduit de Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti.

 

 

citeste totul despre: