
Istoria a consemnat povestea celebrului mausoleu de la Taj Mahal construit în statul Agra din India ca urmare a unui înalt ordin al împăratului Shaj Jahan. Cu gândul de a-i servi drept mausoleu celei mai iubite dintre soţiile sale, Mumtaz Mahal. 20 000 de muncitori au lucrat la respectiva construcţie, una colosală, socotită a face parte dintre cele 7 minuni ale Lumii, preţ de mai bine de 20 de ani.
Între 1630
sau 1631 şi 1653. În jurul construcţiei, a unicităţii şi a specificităţilor
sale arhitecturale, a faptului că ansamblul
îşi schimbă culoarea în funcţie de diferitele momente ale zilei, s-au ţesut
zeci de legende.
Piesa De veghe la Taj Mahal, zămislită în cel
de-al doilea deceniu al secolului al XXI lea de scriitorul american Rajiv
Joseph (mama lui este de origine euro-americană, tatăl indian), a cărei
premieră absolută a avut loc în anul 2015 la Atlantic Theater, în regia lui Amy Morton, este o astfel de
rescriere. Piesa urmăreşte destinul a doi prieteni, Babur şi Humayan, care au
ajuns să facă parte din gărzile imperiale. Cei doi au primit misiunea de a
veghea ca nimeni, nici măcar ei înşişi, să nu vadă minunea înainte ca ea să fie
binecuvântată de ochii Împăratului. Atâta doar că, numai cu puţine ore înainte
de inaugurare, acestuia îi trece prin minte ideea de a da funestul ordin în
conformitate cu care celor 20.000 de muncitori li s-au tăiat mâinile pentru ca
astfel nimeni, niciodată să nu poată dura o construcţie asemănătoare. Babur şi
Hamayan sunt cei ce duc ordinul la îndeplinire, iar mai apoi, drept recompensă,
ar urma să fie transferaţi în paza Haremului. Lui Babur îi vine ideea
asasinării Împăratului. Hamayan îl denunţă şi tot el e cel însărcinat să ducă
la îndeplinire ordinul.
Toată
această poveste care seamănă teribil cu una dintre cele 1001 istorisite de Şeherezada,
dobândeşte, graţie imaginaţiei, cu ajutorul tastelor şi ecranului computerului
lui Rajiv Joseph o suită de conotaţii. Morale şi filosofice. Referitoare la
ceea ce înseamnă simţul datoriei, la cum se împacă aceasta cu prietenia. Sau la
ce faci în clipa în care te afli într-o situaţie limită precum este aceea când
primeşti un ordin în conformitate cu care eşti obligat să îţi ucizi cel mai bun
prieten. Sau. Ce înseamnă frumuseţea absolută? Cum se face că în însuşi
specificul artei se găseşte obligaţia de a relativiza ceea ce gramatica spune
că nu poate fi supus relativizării? Absolutul. În sensul că e în specificul
absolutului artei să fie depăşit de un alt absolut încă şi mai relevant, şi mai
puternic şi că e împotriva legilor artei să te opui acestei deveniri.
Regizorul
Radu Alexandru Nica a optat pentru piesa în cauză, având de partea sa textul
bine tradus de Mircea Sorin Rusu. A montat-o la Teatrul Radu Stanca din Sibiu. În decorul şi în învelişul muzical şi video
propus de Mihai Păcurar. Nu. De veghe la
Taj Mahal nu este nicidecum unul
mare. Se înscrie în categoria aşa-ziselor spectacole de public sau de serviciu.
Cu menţiunea esenţială că de public
sau de serviciu nu înseamnă deloc că De veghe la Taj Majal ar fi o montare improvizată ori de mântuială. Nu, nici vorbă. Avem de-a
face cu ceea ce se înseamnă o înfăptuire profesionistă,
cu un bun echilibru între serios şi comedie. Este jucat cum se cuvine de Florin
Coşuleţ (Babur) şi de Cătălin Pătru (Humayun), acesta din urmă având, cred, o
seară nu tocmai bună. De unde prea multa precipitare care şi-a pus nedoritele
însemne pe claritatea rostirii replicilor.
De unde tendinţa de mitralia textul.
Teatrul Naţional „Radu Stanca” din
Sibiu - DE VEGHE LA TAJ MAHAL de Rajiv Joseph; Traducerea: Mircea Sorin Rusu;
Regia: Radu Alexandru Nica; Scenografia, video şi ilustraţia muzicală: Mihai
Păcurar; Cu: Florin Coşuleţ (Babur) şi Cătălin Pătru (Humayun); Data reprezentaţiei:
21 martie 2018