Între 1630 sau 1631 şi 1653. În jurul construcţiei, a unicităţii şi a specificităţilor sale arhitecturale, a faptului că ansamblul  îşi schimbă culoarea în funcţie de diferitele momente ale zilei, s-au ţesut zeci de legende.

Piesa De veghe la Taj Mahal, zămislită în cel de-al doilea deceniu al secolului al XXI lea de scriitorul american Rajiv Joseph (mama lui este de origine euro-americană, tatăl indian), a cărei premieră absolută a avut loc în anul 2015 la Atlantic Theater, în regia lui Amy Morton, este o astfel de rescriere. Piesa urmăreşte destinul a doi prieteni, Babur şi Humayan, care au ajuns să facă parte din gărzile imperiale. Cei doi au primit misiunea de a veghea ca nimeni, nici măcar ei înşişi, să nu vadă minunea înainte ca ea să fie binecuvântată de ochii Împăratului. Atâta doar că, numai cu puţine ore înainte de inaugurare, acestuia îi trece prin minte ideea de a da funestul ordin în conformitate cu care celor 20.000 de muncitori li s-au tăiat mâinile pentru ca astfel nimeni, niciodată să nu poată dura o construcţie asemănătoare. Babur şi Hamayan sunt cei ce duc ordinul la îndeplinire, iar mai apoi, drept recompensă, ar urma să fie transferaţi în paza Haremului. Lui Babur îi vine ideea asasinării Împăratului. Hamayan îl denunţă şi tot el e cel însărcinat să ducă la îndeplinire ordinul.

Toată această poveste care seamănă teribil cu una dintre cele 1001 istorisite de Şeherezada, dobândeşte, graţie imaginaţiei, cu ajutorul tastelor şi ecranului computerului lui Rajiv Joseph o suită de conotaţii. Morale şi filosofice. Referitoare la ceea ce înseamnă simţul datoriei, la cum se împacă aceasta cu prietenia. Sau la ce faci în clipa în care te afli într-o situaţie limită precum este aceea când primeşti un ordin în conformitate cu care eşti obligat să îţi ucizi cel mai bun prieten. Sau. Ce înseamnă frumuseţea absolută? Cum se face că în însuşi specificul artei se găseşte obligaţia de a relativiza ceea ce gramatica spune că nu poate fi supus relativizării? Absolutul. În sensul că e în specificul absolutului artei să fie depăşit de un alt absolut încă şi mai relevant, şi mai puternic şi că e împotriva legilor artei să te opui acestei deveniri.

Regizorul Radu Alexandru Nica a optat pentru piesa în cauză, având de partea sa textul bine tradus de Mircea Sorin Rusu. A montat-o la Teatrul Radu Stanca din Sibiu. În decorul şi în învelişul muzical şi video propus de Mihai Păcurar. Nu. De veghe la Taj Mahal  nu este nicidecum unul mare. Se înscrie în categoria aşa-ziselor spectacole de public sau de serviciu. Cu menţiunea esenţială că de public sau de serviciu  nu înseamnă deloc că De veghe la Taj Majal ar fi o montare improvizată ori de mântuială. Nu, nici vorbă. Avem de-a face cu ceea ce se înseamnă o înfăptuire profesionistă, cu un bun echilibru între serios şi comedie. Este jucat cum se cuvine de Florin Coşuleţ (Babur) şi de Cătălin Pătru (Humayun), acesta din urmă având, cred, o seară nu tocmai bună. De unde prea multa precipitare care şi-a pus nedoritele însemne pe claritatea rostirii replicilor. De unde tendinţa de mitralia textul.  

Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu - DE VEGHE LA TAJ MAHAL de Rajiv Joseph; Traducerea: Mircea Sorin Rusu; Regia: Radu Alexandru Nica; Scenografia, video şi ilustraţia muzicală: Mihai Păcurar; Cu: Florin Coşuleţ (Babur) şi Cătălin Pătru (Humayun); Data reprezentaţiei: 21 martie 2018