Indiferent dacă cei ce au preluat puterea după 1989 au adoptat terapia de şoc, aşa cum au stat lucrurile în Polonia, de pildă, ori au aplicat metoda reformelor lente, cu ţârâita, respectând prea adesea formula „un pas înainte, doi paşi înapoi”, şocul trăit de Estul european a fost imens. Populaţiei, individului simplu li s-a cerut din nou să se sacrifice. Să îşi amâne fericirea şi proiectele personale. Dacă nu cumva chiar să îşi amâne, să îşi suspende viaţa. Pe vremuri, cererea aceasta se făcea în numele viitorului luminos promis de comunism, după 1989 solicitarea s-a produs tot în numele unui viitor luminos, făgăduit acum de capitalism. Mulţi nu au mai vrut să accepte încă un sacrificiu, al câtelea?, şi dacă nu şi-au luat lumea în cap au recurs la gestul suprem de a-şi lua viaţa. Alţii, chiar dacă înainte nu se arătau a fi vajnici susţinători ai învăţăturii marxist-leniniste, au devenit nostalgici în cel mai neaşteptat chip cu putinţă şi au început să spună că „era mai bine înainte”, fără a le fi defel clar în minte ce înseamnă cu adevărat „binele” de vreme ce nu au avut vreodată parte de el. O a treia categorie au căutat să dea un sens, o explicaţie, o scuză combinaţiei deloc fericite dintre sărăcie şi dizlocarea valorilor morale la care au devenit parte, acceptând pur şi simplu să se vândă, să plece în Vest, iar dacă nu se putea în Vest, era bună şi Asia, acolo unde li se promiteau slujbe în lumea entertainementului. Intuind foarte bine că în spatele respectivului cuvânt magic se ascunde ceea ce toată lumea ştia că înseamnă prostituţie. Şi nu una tocmai de lux. Practicată şi până atunci, în propria lor ţară, dar poate pe bani mai puţini.

Într-adevăr, nicăieri în Estul european tranziţia nu a fost şi nu este nicidecum uşoară. Însă dificultăţile trecerii de la răul comunist la ipoteticul mai bine capitalist s-au manifestat cel mai acut în ţările fostei Uniuni Sovietice. În Rusia însăşi. Unde peste noapte, mai cu seamă în vremea administraţiei Elţin, oamenii simpli au constatat deodată că nu mai au nimic. Nici locuri de muncă, nici bani care s-au devalorizat brusc, nici salarii, nici pensii care nu se mai achitau cu lunile. Nici iluzia că trăiesc într-o ţară mare, într-un Imperiu care dictează marile jocuri ale Lumii. Nici demnitate şi nici dreptul la speranţă.

Acestea sunt realităţile ce au alimentat revolta dramaturgului rus Aleksandr Galin (născut în 1947), cea care, după propria lui mărturisire, s-a aflat la originea scrierii piesei Audiţia. Datând din anul 1997. Piesa a ajuns relativ repede şi la noi, s-a jucat în mai multe locuri din ţară, şi la Ploieşti, şi la Teatrul de Comedie din Bucureşti, şi într-un spectacol studenţesc la Sibiu, şi la Teatrul Luceafărul din Iaşi. Mă îndoiesc că enumerarea mea ar fi tocmai completă.

Şi chiar dacă textul pare uşor datat, sunt numeroase indicii că parcursul lui e departe de a se fi încheiat. Un exemplu fiind spectacolul montat la Teatrul „Regina Maria” din Oradea de regizorul Mircea Cornişteanu. Acelaşi care a semnat regia artistică a unei foarte bune montări la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Direcţia de scenă a montării orădene nu diferă substanţial de cea a spectacolului bucureştean. Scenografia e însă alta, celei semnată odinioară de Puiu Antemir (costumele îi aparţineau Ancăi Răduţă) luându-i acum locul decorurile şi costumele datorate Clarei Labancz.

Se înţelege de la sine că actriţele sunt cu totul altele. De aici, din această realitate derivă, sunt sigur de asta, meritele lui Mircea Cornişteanu. Care a surmontat în mod remarcabil handicapul de a nu dispune, peste tot unde era nevoie, de actriţe „de (o anumită) vârstă”. Unele interprete din spectacolul orădean realizând astfel veritabile roluri de compoziţie. Mă gândesc în primul rând la Ioana Dragoş Gajdo, excelentă în rolul Varvara Volkova, o nouă vivandieră de tip post-sovietic, dar şi la Gabriela Codrea şi ea foarte bună în rolul Ninel Karnauhova, profesoara ce trebuie să înfrunte realitatea că în noua Rusie nimeni nu mai are nevoie nici de ea, dar nici de soţul ei, Boris, specialist în istorie, şi el aplicat interpretat de Ciprian Vultur.

Precum în spectacolul de acum 12 ani de la Teatrul de Comedie, Mircea Cornişteanu a făcut loc în montarea de acum unei lungi scene în care pretendentele la „audiţie” şi la un loc în „show-biz” îşi arată în cel mai ridicol şi mai tragic mod cu putinţă „talentele”. Poate că secvenţa e prea lungă, poate că Mircea Cornişteanu a fost prea îngăduitor, poate că prea a fost dispus să lase de la el, spre a oferi loc de manifestare fiecărei interprete. Criticul, obligatoriu cârcotaş, simte acest lucru, spectatorii îl savurează. Dreptate au, fără doar şi poate, spectatorii fiindcă scena aceea, dar şi altele în care vezi câtă tristeţe, câtă singurătate, câtă disperare se ascunde în fiecare personaj, ne arată cât potenţial artistic uneori neexploatat suficient au Georgia Căprărin şi Denisa Vlad (surorile Volkov), Lucia  Rogoz (Tamara Bok) sau Anda Tămăşanu (Olga Puhova).

Însă nu numai actriţele au motive să fie mulţumite de colaborarea cu regizorul Mircea Cornişteanu. Ci şi actorii. Începând cu George Dometi (în cel mai bun rol al său de până acum de pe scena orădeană) şi continuând cu Andrei Sabău, de apreciat prin simplitatea şi naturaleţea evoluţiei sale. Boris Karnauhov, Vasili Bok şi Viktor Puhov sunt bărbaţii odioşi şi beţivi din piesă. Aşa apar ei şi pe scenă, interpretaţi de Ciprian Vultur, Alexandru Rusu şi Sebastian Lupu. Numai că odioşii aceştia ascund şi ei, la rându-le, dureri, neîmpliniri şi disperări  bine surprinse de interpreţi.

Să fiu bine înţeles. Audiţia este un spectacol bun. Unul de care avea stringentă nevoie Teatrul orădean. Audiţia nu este, în nici un caz, un spectacol ce va fi nominalizat sau premiat la UNITER. Nu exclud însă deloc ipoteza ca el să le fie mai util Teatrului şi actorilor decât altele comandate cu gândul la ipotetice premii viitoare.  

Teatrul „Regina Maria” din Oradea- AUDIŢIA de Aleksandr Galin;

Traducerea: Ludmila Szekely Anton;

Versiunea scenică şi regia artistică: Mircea Cornişteanu;

Scenografia: Clara Labancz;

Cu: Ioana Dragoş Gajdo, Gabriela Codrea, Georgia Căprărin, Denisa Vlad, Lucia Rogoz, Anda Tămăşanu, Andrei Sabău, George Dometi, Ciprian Vultur, Alexandru Rusu, Sebastian Lupu;

Data premierei: 31 ianuarie 2016