De ieri, de azi

Gordon Craig Atunci când Craig recunoştea că n-a citit toate piesele lui Shakespeare, nu o făcea doar să şocheze. În spatele acestei mărturisiri stă de fapt crezul „eretic” al unui

Gordon Craig

Atunci când Craig recunoştea că n-a citit toate piesele lui Shakespeare, nu o făcea doar să şocheze. În spatele acestei mărturisiri stă de fapt crezul „eretic” al unui artist care a revoluţionat teatrul înaintea lui Artaud şi a lui Brecht şi căruia regizori ca Brook, Kantor sau Bob Wilson  îi datorează enorm.

Dincolo de clişeele legate de atât de hulita supramarionetă, în care unii au văzut dezumanizarea definitivă a actorului, moştenirea lăsată de Craig teatrului european este una inestimabilă: el este cel care a încercat să  elibereze teatrul de sub dependenţa de realism şi de literatură.

El este cel care a spus că dramaturgii scriu doar pentru urechi, nu şi pentru ochi. Craig  a atacat teatrul în punctul său cel mai sensibil: tradiţia sa literară. Pentru prima oară, un regizor îndrăznea să pună sub semnul întrebării importanţa dramaturgului şi a textului dramatic. Pentru Craig, teatrul nu mai înseamnă nici transpunere în scenă a unui text şi nici un cocktail de muzică, literatură şi arte plastice.

Robert Wilson

Când un regizor face un altfel de teatru decât cel normal, criticii folosesc câteva formule sleite: teatru imagine sau teatru non-verbal. A spune acelaşi lucru despre teatrul lui Robert Wilson înseamnă  a neglija tocmai cel mai preţios element al creaţiei sale.

Relaţia lui Wilson cu limbajul este una dintre experienţele fundamentale ale teatrului contemporan. Wilson este cel care în anii ’60-’70 alunga cuvântul din scenă pentru ca mai târziu tot el să-l aducă înapoi. Odată cu Wilson, începe acel fenomen lent şi subtil al răsturnării ierarhiei componentelor spectaculare.

S-a spus despre el că este un Wittgenstein al teatrului şi că „este singurul care a împlinit utopia lui Craig” (George Banu). „Felul în care Bob se mişcă printre cuvinte seamănă cu paşii în miez de noapte ai unui om desculţ pe podeaua unei bucătării acoperită de cuie. Însă Bob îşi face loc printre ele fără a se răni”, spunea Tom Waits, unul dintre prietenii şi colaboratorii constanţi ai lui Robert Wilson.