De ieri, de azi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jean Vilar Cunoscut în primul rând ca fondator al Festivalului de la Avignon, Vilar a fost unul dintre marii reformatori ai teatrului popular. Având legături strânse cu sindicatele

Jean Vilar

Cunoscut în primul rând ca fondator al Festivalului de la Avignon, Vilar a fost unul dintre marii reformatori ai teatrului popular.

Având legături strânse cu sindicatele muncitoreşti, Vilar vorbea despre teatru ca despre un serviciu public şi ca un element de culturalizare a maselor, ceea ce nu l-a oprit să monteze multe texte clasice şi să acorde o mare importanţă textului dramatic.

Pentru Vilar, teatrul se reducea însă la jocul actorilor, iar crezul lui fundamental era acela că “scena trebuie să se ofere în nuditatea ei formală, fără niciun ornament, nicio mistificare estetică, niciun decor”.

„Idealul, după mine, ar fi să se încredinţeze piesa colectivului, care s-o transpună pe scenă, spunându-i-se doar: jucaţi-o.

Dacă încă nu pot face acest lucru, în orice caz către asta tind. În ultima vreme am început să împart munca de regizor cu unul dintre actorii cu care lucrez. E un pas spre regia colectivă”, spunea Vilar într-un interviu.

Robert Lepage

Actor, scenograf, regizor de film, Lepage este unul dintre cei mai novatori regizori contemporani; atacă teme mari, dar are o abordare periferică, care stă sub semnul imprevizibilului, spontaneităţii şi asumării unor modele „frivole” precum Genesis sau Jethro Tull; experimentează mereu folosind tehnologie de ultimă generaţie, dar aduce maşini de spălat în scenă atunci când vrea să reproducă nave spaţiale.

„Când am început să lucrez la «Visul unei nopţi de vară» la Teatrul Naţional din Londra, nu aveam niciun concept, aşa că am început cu un workshop.

Aveam o bucată mare de hârtie pe care actorii şi-au desenat visele”, spune Lepage. „Cred că nici televiziunea şi nici filmul n-au omorât teatrul, dimpotrivă, l-au eliberat.

Teatrul este liber şi, dacă artiştii vor avea curaj, vor fi în stare să facă lucruri care nu s-au mai făcut. De aia cred că teatrul e cool. Este liber, nu mort. Sau cum ar spune Frank Zappa: «Jack nu e mort, ci doar miroase ciudat»”, mai spune el.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite