Repede pus la punct de cei care mai cred că organizarea e mama tuturor succeselor, tânărul critic are de fapt dreptate.

Experienţa domniei sale de teatrolog  care are menirea să cerceteze în teorie fenomenul o probează. Ce te faci, însă, cu aceia care duc greul comentariului critic din ziare şi reviste, câte mai sunt ele, luând-o peste nas de la cei despre care scriu şi care evident nu au nevoie de punctul lor de vedere şi nici de spirit critic - am întâlnit teatre care selectează pe site opiniile critice doar în funcţie de laude. Dar, întoarcându-ne la explicaţii terminologice, de când a critica  înseamnă doar a lăuda sau a scrie favorabil ? De când e o crimă axiologică să ai alte păreri ? E adevărat că asta a devenit în vremurile de azi intolerabil, mai ales la cei care promovează principiul „dacă nu eşti cu noi esti impotrivă” şi care funcţionează adesea doar pe criterii de generaţii şi  parti pris. De unde şi ideea că astăzi avem găşti, nu organizaţii, si cu atât mai puţin afectiuni elective, orientări critice diferite, din a căror înfruntare ar trebui să iasă adevărul.

Să revenim la colocviul cu pricina programat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru de AICT, secţia română, în al cărui bord în poziţia de vicepresedinte se află şi domnul Saiu. Concluzia sa amendată , cea cu destinul individual , a venit după ce conştincioşi şi docţi, invitaţii de peste mări şi ţări, mulţi cu părul alb, încercaseră să dea soluţii în problema concurenţei dintre critica elaborată profesionist şi media socializărilor virtuale, adică spaţiul comentatorilor de toată mâna care se pronunţă la adresa oricăror subiecte şi autori cel mai des sub protecţia anonimatului .

(Tema: critica, transformare sau dispariţie n-a fost poate fericit aleasă, determinând cum s-a văzut mai mult lamentaţii post-mortem). În referatele  comunicate în traduceri aproximative am găsit, însă, şi trimiteri la experienţe naţionale interesante, tot atâtea soluţii practice de depăşire a realităţilor, în care, concurată fiind neloial de piaţa publicului  de pe internet, critica se vede marginalizată. Poate asta e bine! Acum fiind momentul asumării funcţiei de critică pentru viitor, de martor tăcut, dar folositor pentru un mâine al teatrului pe care nici FNT nu l-a ignorat dedicându-i chiar o secţiune. Cum azi toată lumea le ştie pe toate şi e mai important să ai funi decât păreri diferite, ( publicitatea e vitală, nu ?!) poate cine stie, mâine va fi de folos să stim ce s-a petrecut în realitate cu atât de efemerul spectacol teatral. Aşadar subscriu opiniei domnului Saiu fiind de acord să ne vedem de treabă pe cont propriu, chiar dacă riscăm să devenim cu toţii autişti.

Cândva am susţinut ideea criticului angajat în numele unei idei sau cauze şi am crezut că una dintre menirile criticului de teatru ar putea fi şi aceea de a se implica în fenomen, de a pune umărul, cum s-ar zice, la mişcarea spre ceva a vieţii de spectacol, pe căi felurite. Doar că şi acest lucru a devenit aproape imposibil câtă vreme nici la alcătuirea programului unui teatru şi cu atât mai puţin al unui artist, criticul nu mai poate fi de folos. Sunt rare cazurile când un director de teatru îi cere sfatul şi, şi mai rare când un regizor îl consultă despre o piesă sau un actor, exceptând cazurile când face vreo traducere sau adaptare (aici fiind altă problemă) sau e ales selecţioner al unui festival (şi aici, depinde!!!). Şi cu atât mai puţin putem vorbi despre critica de direcţie, care în istoria mai nouă sau mai veche a teatrului a impus curente şi personalităţi, dar care azi , se vede treaba, nu poate coagula un punct de vedere, neavând nici voinţă, nici putinţă. Ceea ce îşi mai poate dori critica în adormire e să -şi conserve iubirea pentru teatru şi să aibă parte măcar din când în când de bucurii teatrale, în calitate de privitor ca la teatru, cum bine zice titlul unei cărţi de critică teatrală.