De la fabrici şi uzine, la afaceri şi ruine

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce s-a întâmplat cu România în ultimii 25 de ani? Optimiṣtii vor răspunde: a reintrat în sfera occidentală, economic ṣi securitar, a câṣtigat libertatea de miṣcare ṣi pe cea a cuvântului.

Pesimiṣtii vor ricana: a crescut datoria externă a ṭării de la 0, în 1989, la peste 93 de miliarde de euro (martie 2014), au apărut ṣomerii pe piaṭa muncii ṣi în jur de 3 milioane de români ṣi-au căutat de lucru în alte zări, puterea de cumpărare a românilor din ṭară a rămas mică, reprezentând, în 2013, doar 27% din cea a partenerilor noṣtri din Uniunea europeană, în timp ce preṭurile sunt constant împinse spre egalizare, ṭara s-a dezindustrializat, dar are (conform unui raport al Băncii Crédit Suisse) peste 10.000 de milionari (sper că nu doar din «afaceri» cu statul).

O realitate pe care noi o trăim (ṣi o contemplăm) în fiecare zi. Dar de ce l-ar interesa ea pe un artist ca Andrei Ṣerban, care trăieṣte la peste 7600 km distanṭă, tocmai la New York?

Omul cel bun din Seciuan foto Mihaela Marin

Spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin

Sanda Viṣan -  În ciuda experienṭei încheiate nu prea plăcut, pe care aṭi trăit-o la revenirea în România, în 1990, persistaṭi ṣi reveniṭi în ṭară, semnând spectacole, publicând cărṭi ṣi oferind master class-uri. Acum, într-un an electoral, de ce aṭi ales să montaṭi la Bulandra, Omul cel bun din Seciuan, de Bertold Brecht ?

Andrei Ṣerban - În parte, e legat de situaṭia prezentă. Ce se întâmplă în Ucraina, la noi e foarte similar cu situaṭia din 1968, când am montat prima oară piesa la Teatrul din Piatra Neamṭ, când tancurile ruseṣti intrau în Praga. Iar starea de confuzie totală ṣi de neliniṣte, din interiorul ṭării este foarte propice pentru o piesă ca aceasta.

Că nu îi este indiferent - ci dimpotrivă- climatul politic, economic ṣi moral, în care montează un spectacol, o dovedeṣte ṣi faptul că, după ce a reuṣit să părăsească ṭara, la sfârṣitul deceniului ṣapte al secolului trecut, Andrei Ṣerban a ales să monteze din nou, la New York, acest text brechtian, tocmai în miezul unei crize economice. Iar acum, la Bucureṣti, oferă o nouă viziune, a acestei poveṣti, ce are, în esenṭă, simplitatea unei moralităṭi medievale: cei răi ṣi cei buni. De fapt, cea bună, prostituata oraṣului, singura care acceptă să-i găzduiască pe zeii, de fapt, zeiṭele aflate în căutarea unui om bun, pe acest pământ. Răsplătită de mesagerele divine, ea deschide un debit de tutun, dar veniturile se topesc, înghiṭite de actele ei de caritate. Numai prin propria dedublare, prin travestirea în vărul ei cel rău, pot fi ṭinuṭi în frâu hulpavii profitori, fie ei cerṣetorii sau escrocul sentimental, de care se îndrăgosteṣte delicata Shen Te. Va face bine ṣi va suferi, dar într-o lume dominată de răul agresiv, va sfârṣi înfrântă. 

Omul cel bun din Seciuan foto Mihaela Marin

Spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin

S.V.- Montaṭi pe toate meridianele, veniṭi destul de rar în România, astfel încât cred că nu vă e uṣor să simṭiṭi starea reală a ṭării. Sigur, citiṭi ṣtirile pe internet, aveṭi surse de informare, dar ele rămân totuṣi de gradul doi, nu trăiṭi aici. Ṣi totuṣi, aveṭi percepṭia că se întâmplă un lucru grav în România.

A.Ṣ. - Se întâmplă un lucru grav peste tot. Trăim un moment ca atunci când, de pildă, dacă aṣ da cu o cărămidă în ecranul televizorului, ecranul ar continua să transmită semnale, care sunt însă absolut confuze. Nu mai înṭelegi nimic, din nimic. Asta se întâmplă în lume ṣi se întâmplă ṣi în România.

Cred că piesa, deṣi este foarte axată în adaptarea noastră pe un simbolism uṣor recognoscibil, din politica românească actuală, are o notă universală. Oriunde în lume acest spectacol ar putea fi văzut.

S.V. - Totuṣi, textul a fost scris în exil, în anii ’30, când Brecht emigrase din Germania, fiindcă nazismul îi cotropise ṭara, cu ṭinta: întregul continent. Au trecut multe decenii de atunci. Trăim azi într-o societate consumeristă, chiar dacă atinsă de criză. Credeṭi că simbolistica, didacticismul voit al textului mai pot funcṭiona?

A.Ṣ. - Exact asta am încercat să evităm, pentru că, personal, nu-mi place aspectul acesta al lui Brecht. Este ca un Hollywood vechi, cu schematismul băieṭilor buni ṣi al celor răi, în care întotdeauna vedem cine sunt victimele ṣi cine sunt călăii. E prea simplist. Morala lui Brecht este ipocrită ṣi falsă, pentru că dramaturgul a trăit în Germania de Est, păstrându-ṣi tot timpul paṣaportul austriac.

S.V. - Ṣi conturile în băncile americane.

A.Ṣ - In cele elveṭiene. După ce Zidul lumii a căzut, se vede că piesele lui aṣa-zis scrise  pentru proletariatul din Est, erau vizionate de elita celor din Berlinul de Vest, care veneau la Berliner Ensemble. Deci toată partea asta e fără niciun fel de valoare azi. 

Omul cel bun din Seciuan foto Mihaela Marin

Spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin

Crescut într-o familie protestantă înstărită, Brecht a studiat cu aplicaṭie marxismul în anii Republicii de la Weimar ṣi a rămas un adept vocal al ideilor de stânga toată viaṭa, cum o dovedeṣte opera sa. A reuṣit totuṣi cu abilitate să evite dezagrementele, pe care i le-ar fi putut aduce (în Statele Unite, de pildă, unde s-a refugiat în timpul războiului) convingerile sale, care i-au slujit după al doilea război mondial, când a devenit figura tutelară a teatrului din Republica Democrată Germană, dar ṣi unul din cei mai influenṭi oameni de teatru europeni.

A.Ṣ. – „Omul cel bun din Seciuan” este valoroasă prin faptul că este poate singura piesă, în afara Cercului de cretă caucazian, care are suflet ṣi depăṣeṣte un didacticism simplist ṣi mărunt.

Întrebarea finală este: cum să trăim? Toṭi vrem să fim buni...

S.V. - Oare?

A.Ṣ. - Vrem să fim buni ! Ṣi Hitler a vrut să fie bun, a crezut că face bine. Ṣi Stalin, la fel. Ei nu credeau că fac rău, dar să fii bun nu e atât de uṣor. Aici dilema este a unei fete, care a încercat, măcar a încercat, într-o lume total coruptă, care se lasă păcălită ca o turmă, de iluziile construite de politicieni ṣi de moguli. Ei bine, o fată a încercat să reziste ṣi a încercat să facă bine ṣi să trăiască decent, o viaṭă normală. N-a reuṣit, a pierdut. Dar gestul, când cineva încearcă, este unul eroic. Pentru mine asta este extraordinar, să vedem că, dacă măcar unul dintre noi reuṣeṣte să spună “nu” ṣi să aibă curajul, chiar dacă pierde, este un fel de Ioana d’Arc. 

image

Spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin

Încă de la începutul carierei sale de dramaturg, Bertold Brecht a fost interesat de un gen de spectacol, care a înflorit în Germania, în anii de după primul război mondial : cabaretul politic. Scriitorul l-a frecventat pe cel de la München,  al comedianului Karl Valentin, pe care îl aprecia pentru “respingerea mimicii excesive ṣi a psihologiei ieftine”.

Va face apoi din instrumentele acestui gen, o componentă importantă a teatrului său epic, ce asuma spectacolul ca o reprezentare, nu ca o iluzie scenică, în care spectatorul să se cufunde. Nu identificarea emoṭională cu personajele era ṭinta, ci cea ideatică, cu conflictele ṣi morala poveṣtii.

Andrei Ṣerban a preluat o parte din acest arsenal de mijloace, construind un spectacol complex, în care umorul îmbracă permanent această adaptare, ce face trimiteri la realităṭile româneṣti ale zilei de azi, a poveṣtii scrise acum mai bine de ṣaptezeci de ani. Directorul de scenă alcătuieṣte un compozit artistic, în care leagă fluent părṭile dramatice, cu cele de cabaret politic, într-un complex de energie scenică, în care ideile ṣi emoṭiile îṣi împart prim-planul.

S.V. - Să ne întoarcem puṭin la simbolurile despre care vorbeaṭi ṣi la modalitatea în care aṭi înṭeles să le folosiṭi în scenă, preluând parte din instrumentele brechtiene, cum sunt pancartele, dar acoperite azi cu sloganuri adaptate realităṭii româneṣti, ca cele din titlul articolului, apoi ṣi songurile, care sunt intermezzi, adică mici piese muzicale, între părṭile dramatice, la fel, adaptate zilei de azi.  Pentru tânăra generaṭie, căreia cred că dv. vreṭi în mare măsură să vă adresaṭi, pentru aceṣti tineri, care cresc de la doi ani cu tableta în mână ṣi pentru care limbajul electronic a devenit o a doua natură, nu vă temeṭi că acest tip de construcṭie a simbolurilor scenice poate părea uṣor datat?

A.Ṣ. - Sigur că este datat, s-a folosit de atât de mult timp. Dar, în acelaṣi timp, este ca un film de desene animate: au inscripṭii care pot fi percepute ca ironii naive. Toate aceste lozinci ale celor care au trăit sub comunism: făurim, construim viitorul ṣi toate prostiile astea, ce apar pe anumite cântece, ne dau impresia unei nostalgii a comunismului ṣi, în acelaṣi timp, astăzi sunt văzute retro.

Avem bucuria de a le vedea, dar ne amintim, cei care au trăit sub comunism, că pe vremea aceea erau înfiorătoare. Azi sunt niṣte copilării, niṣte prostii, niṣte banalităṭi. Dar cred că ele ajută spectacolul, pentru a crea această atmosferă de îndepărtare, de distanṭare. Acesta e un cuvânt complicat la Brecht.

Omul cel bun din Seciuan foto Mihaela Marin

Spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin

A.Ṣ. - Ce înseamnă distanṭare? Să joci, să ai faṭa personajului, dar să ai o anumită distanṭă, să nu te angajezi 100%, să-l reprezinṭi, să-i spui povestea,  să-l descrii, să-l narezi, nu să-l trăieṣti.

Dar nu-i destul, pentru că, dacă o faci fără pasiune, jocul tău e mort, e frigid. Trebuie ṣi pasiune. Ṣi aceasta am încercat cu aceṣti actori minunaṭi, să combinăm o răceală brechtiană a distanṭării, cu o pasiune caldă a emoṭiei.

S.V. - N-a fost dificil să lucraṭi cu actori din generaṭii atât de diferite?

A.Ṣ. - Nu, mie îmi place aceasta. Aparṭin unei anumite generaṭii ṣi îmi place să combin actori care sunt de vârsta mea, dar care mai au curiozitatea să mai descopere în teatru ceva pe care nu-l ṣtiu ṣi să se inspire de la cei tineri, de o energie cu totul proaspătă.

Iar cu cei tineri mi-a plăcut întotdeauna să lucrez, la toate atelierele de vară, pe care le-am făcut atâta timp cât Patapievici conducea ICR. Erau extraordinare, fiindcă dădeau tinerilor posibilitatea să aibă o ṣcoală de teatru cu totul altfel decât se face în România de obicei ṣi cum nu mai există.

Pentru «Omul cel bun din Seciuan», Andrei Ṣerban a lucrat cu actori ai Teatrului “L.S. Bulandra”, dar ṣi cu actori pe care îi vedem, de obicei, pe scenele altor teatre, de stat sau independente. A reuṣit să alcătuiască o trupă animată de spirit de echipă, evident în scenele “corale”, de grup, dar ṣi în faptul că actorii joacă roluri duble. O provocare, aceea de a întrupa personaje complet diferite, căreia îi fac faṭă cu succes atât  puternica Ana Ularu (în ciuda efortului, n-am reuṣit s-o văd încă în acelaṣi rol pe Alexandra Fasolă, câṣtigătoarea de anul trecut a Premiului UNITER) , cât ṣi versatilul Vlad Ivanov –umil sacagiu ṣi îmbuibat afacerist, marca Hollywood, ca ṣi Rodica Mandache –zeiṭă cam zaharisiră ṣi energică mamă evreică clevetitoare-,  Manuela Ciucur –zeiṭă candidă ṣi precupeaṭă cu excelentă vorbire ṭigănească, Alexandru Potocean –escroc sentimental plin de tupeu ṣi cocârjat bunic.  

Omul cel bun din Seciuan foto Mihaela Marin

Spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin

S.V. - Pentru că vorbim de lucrul cu actorul, aṣ vrea să-mi spuneṭi dacă percepeṭi vreo diferenṭă când lucraṭi cu actorii de la noi, faṭă de cei cu care lucraṭi la Paris, să spunem, sau la New York.

A.Ṣ. - Evident că vorbesc pro domo, pentru că la New York conduc eu însumi o ṣcoală de actorie, la Columbia University. Pregătim studenṭii într-un mod foarte serios ṣi riguros. Deci n-ar trebui să spun că ceea ce văd aici nu mă satisface, pentru că vorbesc subiectiv. Dar într-adevăr nu sunt deloc convins că aceṣti tineri care ies din ṣcoli au tehnică vocală, fizică, de concentrare, de erudiṭie, de pregătire armonioasă a întregii fiinṭe, pentru a face faṭă cerinṭelor extrem de riguroase pe care le impun. Nu sunt pregătiṭi, dar sunt extrem de înfometaṭi. Tuturor le e foame să înveṭe ce nu au învăṭat în ṣcoală.

S.V. - Inseamnă că pe o piaṭă care încet se globalizează, chiar ṣi în domeniul acesta al actoriei, credeṭi că ei vor avea un traseu dificil sau o intrare cvasi-imposibilă?

A.Ṣ. - Va fi greu, dacă rămân în teatrul românesc. Ṣi aṣa se întâmplă, fiindcă sunt legaṭi de limbă. In teatrul românesc îṣi găsesc locul, fiindcă, după părerea mea, calitatea teatrului românesc oscilează între lucruri foarte bune ṣi lucruri dezastruoase. Mă duc ṣi văd spectacole la care nu înṭeleg de ce oamenii se ridică în picioare ṣi aplaudă frenetic.

De aceea am ṣi introdus la final în spectacol acea pancartă care spune: vă rugăm să staṭi jos ṣi să nu-i deranjaṭi pe spectatorii din spate, care vor să vadă ṣi ei actorii. Este nu doar o ironie simpatică, ci are un sens mai profund: suntem mult prea uṣor tentaṭi să apreciem orice, nu mai avem niciun sens al valorii.

S.V. - Ṣi dacă aceasta este situaṭia, de ce continuaṭi să reveniṭi în România?

A.Ṣ. - Pentru că, la fel ca personajul feminin din piesă, nu mă las descurajat. Ṣi pentru că găsesc în mulṭi tineri, în special, o adeziune totală. Simt că au nevoie ṣi am ṣi eu nevoie să mă exprim în limba mea ṣi să lucrez aici din când în când. Îmi face ṣi mie bine.

Omul cel bun din Seciuan foto Mihaela Marin

S-a lucrat în ritm occidental la acest spectacol, adică foarte strâns, probabil ṣi din cauza agendei internaṭionale încărcate, a marelui regizor român, căruia aici nu-i aṣterne nimeni sub picioare covorul roṣu, deṣi ar merita. Dar nici nu cred că se aṣteaptă.

Ca ṣi alṭi profesioniṣti importanṭi, născuṭi în România, Andrei Ṣerban ṣi-a construit cariera în afara ṭării, nu pentru că este român, ci pentru că are talent ṣi viziune, afirmându-se ca un creator important al acestui timp.

Presupun că a lucra cu el este o experienṭă debordantă, care te îmbogăṭeṣte ṣi care asigură ṣi satisfacṭie, pentru că acest efort colectiv ajunge la finalul scontat: succesul la public.

S.V. - O lună ṣi câteva zile aṭi lucrat la acest spectacol. Cam acesta este standardul occidental. Actorilor li s-a părut puṭin. Dumneavoastră cum vi s-a părut?

A.Ṣ - Li s-a părut puṭin, dar sunt fericiṭi că am ajuns aṣa de departe. Alteori, îmi spun, lucrează în teatre câte trei, patru, sau cinci luni, un interval inutil de lung, fiindcă rezultatul nu este nici pe departe atât de mulṭumitor.

S.V. - Repetiṭiile sunt o experienṭă prin care treceṭi, în functie de input-ul trupei de actori, sau ei vă urmează în ceea ce le cereṭi? Vă adaptaṭi ṣi la cerinṭele lor sau, în general, vă impuneti punctul de vedere?

A.Ṣ. - Când eram tânăr, eram aṣa, eram un regizor dictator, eram un tiran, care voia să fie doar cum zice el. Fiecare gest, fiecare miṣcare trebuia să fie executate după dorinṭa mea. M-am schimbat mult ṣi consider azi că teatrul este o artă a colaborării.

E foarte important să nu dai ordine, să nu impui ceva, ci să sugerezi ṣi să te simṭi ca un frate sau o soră a celuilalt. Nu ca cineva care ṣtie ṣi spune celorlalṭi. Pentru că, să recunoaṣtem, cu toṭii ṣtim până la o anumită limită, de fapt. Nici unul din noi nu ṣtie nimic.Un pictor, un pianist, un sciitor lucrează singur, n-are nevoie de nimeni. Eu nu pot face teatru singur, fără ei. Avem nevoie unii de alṭii ṣi avem nevoie să creăm un fel de comunitate, care seamănă într-un fel originii teatrului în Grecia, unde erau o comunitate sfântă.

Suntem departe de acest termen, dar măcar comunitate, dacă nu sfântă, să fie, în care simṭim cu toṭii, spectatori, actori, că suntem în acelaṣi spaṭiu împreună ṣi că avem aceleaṣi întrebări, aceleaṣi dileme, aceleaṣi suferinṭe, aceleaṣi bucurii. Nu-i desparte nimic pe cei din sală, de cei de pe scenă. 

Omul cel bun din Seciuan foto Mihaela Marin

Spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin

Seciuan e Bucureṣti, cu lumea lui de zei decăzuṭi ṣi ridicoli, de afaceriṣti veroṣi, cu cefe late si râs gros, de milogi ṣi ṣmecheri, de ṣarlatani sentimentali, de precupeṭe bârfitoare ṣi de femei siliconate, în care se pierde ṣi câte un suflet bun.

Iar Andrei Ṣerban reuṣeṣte să construiască această lume cinică, ce evoluează pe un covor de nori, sub superbul câmp de maci răsturnat al Iulianei Vîlsan, punând în valoare potenṭialul artistic al trupei: energia multiformă a Anei Ularu, inocenṭa, dar ṣi brutalitatea de catifea a lui Vlad Ivanov, ingenuitatea ṣi ṣiretenia Rodicăi Mandache, naivitatea, dar ṣi comica vorbire „de cartier” a Manuelei Ciucur, sau focul interior al Mirelei Gorea, alături de toṭi ceilalṭi merituoṣi creatori de personaje.

A.Ṣ. - Singura diferenṭă între teatru ṣi viaṭă, dacă există vreuna, este că teatrul, cum spune Shakespeare, este oglinda vieṭii. Ce înseamnă asta? Când te uiṭi în oglindă, trebuie să vezi în esenṭă, în concentrare. E ca ṣi cum teatrul ar fi viaṭa concentrată. Exact ca într-o cameră de luat vederi: ajungi să faci focus, să concentrezi.

Ṣi dacă pui degetul pe rană, nu înseamnă că pleci vindecat. Dar capeṭi convingerea că ceea ce suferi tu, suferă ṣi altul, că ce ṭi se întâmplă ṭie se întâmplă ṣi altuia. Ṣi aṣa poate îmi duc greutatea suferinṭei mai uṣor, fiindcă nu sunt singur. Ideea de a merge la teatru mi se pare extrem de nobilă ṣi de aceea revin în ṭară.

Când lucrez cu cântăreṭii de operă, se fac de multe ori reluări ale montărilor. De pildă, la Paris, aceeaṣi operă, la distanṭă de 6-7 ani, se face cu distribuṭii diferite. Niciodată nu am făcut acelaṣi spectacol de două ori. Intotdeauna mă adaptez cântăreṭului, sunt extrem de sensibil faṭă de cei cu care lucrez. Ṣi la spectacolul de la Bulandra am distribuṭii paralele, pentru două roluri. Imi place foarte mult să văd că un rol poate fi jucat în mai multe feluri.

Omul cel bun din Seciuan foto Mihaela Marin

Spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin

Poate că n-ar trebui să-l chestionezi pe Andrei Ṣerban despre viaṭă, fiindcă el cunoaṣte bine arta. Ṣi totuṣi, alegerile lui repertoriale mi s-au părut întotdeauna legate, chiar ṣi într-un fel subtil, de context, fiindcă e un artist care simte vibraṭiile timpului. Ṣi apoi, deṣi pare de necrezut, a ajuns la vârsta reflecṭiei mature, poate a înṭelepciunii. Ṣi totuṣi, s-a gândit îndelung, înainte de a-mi răspunde la următoarea întrebare, tot cu vorbele artei.

S.V. - Ca să revenim de unde am plecat. E o lume confuză, spuneṭi dv. Eu aṣ fi chiar mai drastică, aṣ spune că e chiar în disoluṭie. Totuṣi, a merge la teatru deschide o cale către interogaṭie, dar nu oferă o soluṭie, social vorbind. Care ar putea fi soluṭiile pentru acest timp?

A.Ṣ. - Nu am deloc darul profeṭiei. Nimeni nu poate să găsească o soluṭie. Nici Dumnezeu nu cred că poate. Dar cred că, dacă reuṣim să stăm în faṭa întrebării deschise, am putea vedea în noi înṣine în primul rând cum putem să trăim mai bine această viaṭă, care este foarte scurtă.

Ṣi când mergem la teatru, fiindcă de el vorbim, să ne vedem pe noi înṣine în amândouă sensurile, în toată goliciunea, în toată minciuna ṣi falsitatea idealurilor pe care le avem ṣi în acelaṣi timp să vedem posibilitatea ca altceva, o altă viaṭă, să existe, o viaṭă pe care cu toṭii o intuim, chiar dacă nu vorbim despre ea. Azi, sau mâine, sau în zece ani, nu ṣtiu, dar altceva e posibil.

Deci, ideea de speranṭă nu este roz, ca la Hollywood, ci o speranṭă adevărată. Adevărul ultim nu este starea asta de acreală, de întuneric, de disperare, care ne macină pe toṭi. Adevărul ultim este că există o posibilitate.

S.V. - Sunteṭi unul dintre primii creatori români, care, exilându-se, aṭi evoluat pe scena mondială în cheie majoră. Sunteṭi o personalitate a teatrului mondial, nu doar un american de origine română, cum scriu dicṭionarele. Acum, la 25 de ani de la revoluṭie, vi se pare că mai intraṭi într-un climat cultural care este postcomunist, sau aceste diferenṭe ale spaṭiilor rezultate din războiul rece, s-au ṣters?

A.Ṣ. - Cred că s-au ṣters. Când vin ṣi lucrez în România, nu mi se pare că e diferit decât atunci când lucrez oriunde în lume. Mâine dimineaṭă [interviu realizat în 10.10.14] plec să lucrez la Seoul, cu coreeni, care par să fie o cu totul altă rasă, ca de pe lună.

În acelaṣi timp, mă simt că sunt printre oameni. Când vin în România, cu toate absurdităṭile, cu toate dificultăṭile, această dorinṭă de a descoperi ceva, de a căuta ṣi de a găsi ceva, este aceeaṣi aici, în Coreea, la New York, oriunde.

Andrei Ṣerban a plecat în Asia. Dar ne-a lăsat cu întrebarea: cum să trăim?

Cum să trăim, aṣ continua, când citim recentul Raport al Băncii Crédit Suisse, care arată că, în ciuda crizei, bogaṭii sunt tot mai bogaṭi, adică doar 1% din populaṭia lumii a ajuns să deṭină aproape 50% din bogăṭia mondială?

Andrei Ṣerban a plecat în Asia. Dar a lăsat Teatrului Bulandra din Bucureṣti un spectacol plin de umor, care, prin acuitatea ideilor, prin energia actorilor ṣi prin mijloacele artistice folosite va avea, nu am dubii, o viaṭă lungă.

Căci, nu-i aṣa, ars longa, vita brevis.

Omul cel bun din Seciuan foto Mihaela Marin

Spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, la Teatrul Bulandra FOTO Mihaela Marin

Omul cel bun din Seciuan, de Bertolt Brecht

Traducerea şi adaptarea: Andrei Şerban şi Daniela Dima

Regia: Andrei Ṣerban

Scenografia – Iuliana Vâlsan
Muzica – Raul Kusak

Coregrafie ṣi lighting design: Andrei Ṣerban

Coregrafia cântecului celor opt elefanṭi: Andrea Gavriliu

Distribuţie:

SHEN TE - Alexandra Fasolă / Ana Ularu
VANG / SHU FU / FEMEIA - Vlad Ivanov 
SUN - Cătălin Babliuc / Alexandru Potoceanu
ZEU 1 / DOAMNA IANG - Rodica Mandache
ZEU 2 / DOAMNA SHIN - Manuela Ciucur
ZEU 3 / NEPOTUL - Mirela Gorea
PROPRIETĂREASA - Daniela Nane / Ana Covalciuc
TÂMPLARUL / BĂTRÂNICA - Profira Serafim
POLIŢISTUL / ŞOMERUL - Adrian Ciobanu

FAMILIA:

BĂRBATUL - Marcela Motoc
CUMNATA - Mihai Niţă
BĂIATUL - Ana Covalciuc / Silvana Negruţiu
NEPOŢICA - Adela Bengescu
FRATELE - Simona Pop

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite