Dan Puric, despre decesul lui Mihai Fotino: „Se mai întoarce o foaie din frumuseţea teatrului românesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul Dan Puric şi-a exprimat regretul faţă de moartea lui Mişu Fotino spunând că, prin dispariţia lui, „se mai întoarce o foaie din frumuseţea teatrului românesc“.

Despre această frumuseţe, Puric a spus că Mihai Fotino „a asigurat, în timp şi prin timpuri vitrege, cu un firesc inegalabil strălucirea şi dăinuirea ei“. 

„Născut parcă pentru teatru, purta cu sine, cu o lejeritate de invidiat, istoria şi farmecul lui. Am avut norocul să joc alături de el. N-am să uit niciodată că, dincolo de talentul lui aparte, cu care mă surprindea şoptindu-mi parcă: «Vezi, vremea n-a trecut peste mine!», m-a contaminat, fără să ştie, cu tainica poveste a acestei lumi pe care o purta mereu cu un zâmbet şăgalnic şi, de aceea, lui îi datorez o moştenire sublimă, frumuseţea discretă a actorului român. Nea Mişu, îţi mulţumesc!“, a spus Dan Puric. 

Mihai Fotino, actor al Teatrului Naţional Bucureşti, a murit la vârsta de 83 de ani. Artistul a încetat din viaţă luni, la Spitalul Elias din Bucureşti, după o lungă şi grea suferinţă.

Uniter, resemnat după dispariţia lui Fotino 

Decesul lui Mişu Fotino a întristat şi reprezentanţii Uniter, care spuneau despre actor că a fost „un privilegiat al teatrului. Încă din coplilărie a extras din seva-i ispititoare, la doar 7 ani jucând pe scenă alături de tatăl său în piesa de teatru Coloniale“. 

„La 83 de ani, se stinge din viaţă unul dintre actorii de renume ai teatrului şi cinematografiei româneşti. Un mare om, de o zdruncinantă sârguinţă, de care ne va fi cu siguranţă dor“, au mai spus reprezentanţii Uniter. 

Uniter a anunţat totodată că cei care doresc să aducă un ultim omagiu, trupul neînsufleţit al actorului va fi depus în Sala Media a Teatrului Naţional Bucureşti, mâine, 15 ianuarie începând cu ora 10.00. Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bellu la ora 14.00. 

Născut pe 14 septembrie 1930, în Bucureşti, Mihai Fotino (cunoscut şi ca Mişu Fotino), şi-a construit o carieră bogată în teatru, dar şi în cinematografie şi în televiziune abordând mai ales genul comediei. A debutat la vârsta de 6 ani, în anul 1936, în piesa de teatru "Coloniale", iar, din 1952, Mihai Fotino a fost actor la Teatrul Dramatic din Braşov.

A fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la Bucureşti. Din 1956, a jucat la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti. La cea de-a XIV-a ediţie a galei premiilor Uniunii Teatrale din România, (UNITER), din 2006, Mihai Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate.

În anul 2005, actorul a suferit un atac cerebral, care l-a obligat să renunţe să mai joace. Despărţirea de scenă a fost, după cum a mărturisit, la câţiva ani, cea mai dureroasă.

Citeşte şi

Actorul Mihai Fotino a murit la 83 de ani

Actorul Teatrului Naţional Bucureşti Mihai Fotino a murit la vârsta de 83 de ani. Mişu Fotino a încetat din viaţă luni, în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias din Bucureşti, după o lungă şi grea suferinţă. Trupul neînsufleţit al actorului Mihai Fotino va fi depus, marţi, la Biserica Mavrogheni, de lângă Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, urmând ca miercuri să fie depus în Foaierul Sălii Studio a TNB, au declarat pentru Mediafax reprezentanţii instituţiei.

Mihai Fotino: „Cu o piesă bine jucată e imposibil să nu faci săli pline“

Cariera actorului Mihai Fotino, care a murit astăzi la Spitalul Elias din Capitală, la vârsta de 83 de ani, a însemnat numeroase roluri pe scena Teatrului Naţional Bucureşti (TNB). Actorul a fost remarcat pentru prima dată de regizorul Sică Alexandrescu, cel care l-a adus pe Fotino la TNB.

Marele regret al lui Mihai Fotino era că, bolnav fiind, nu mai putea juca

În anul 2005, actorul a suferit un atac cerebral, care l-a obligat să renunţe să mai joace. Despărţirea de scenă a fost, după cum avea să mărturisească la câţiva ani, cea mai dureroasă.

Actorul Mitică Popescu, despre Mihai Fotino: „Încă un mare actor a dispărut“

Mitică Popescu, prieten al actorului Mihai Fotino, care a murit astăzi, la 83 de ani, a declarat că Fotino „era un om extraordinar“, afirmând că „încă un mare actor a dispărut“.

VIDEO Sebastian Papaiani: „Mişu Fotino era un actor cu multă tragere de inimă“

Actorul Mihai Fotino, care a murit astăzi la vârsta de 83 de ani, a fost foarte îndrăgit de către colegii de breaslă. Sebastian Papaiani a punctat că Fotino, dincolo de „calitatea de calitatea de actor, poseda calitatea umană, care a dispărut în ultima vreme“.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite