Cum se face „teatrul de râs“, cu Mirela Stoian şi Bebe Cotimanis, la Adevărul Live

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Cotimanis şi Mirela Stoian au vorbit despre comedie la Adevărul Live FOTO Sever Gheorghe
Constantin Cotimanis şi Mirela Stoian au vorbit despre comedie la Adevărul Live FOTO Sever Gheorghe

Comedia este un gen teatral deloc uşor de realizat. O comedie bună se naşte dintr-un text bun, un regizor inspirat şi actori talentaţi. Despre cum se face „teatrul de râs“, sau comedia în general, au povestit la Adevărul Live actorii Mirela Stoian şi Constantin „Bebe“ Cotimanis.

De altfel, cei doi vor fi frate şi soră în cea mai proaspătă premieră a Teatrului Elisabeta, „Las' că ştim noi!“, de Dereck Benfield, tradusă de Irina Margareta Nistor şi regizată de Puiu Şerban („Boeing Boeing“), care va avea loc pe 9 octombrie, de la ora 19:00.

La premieră, spectatorii vor avea un cocktail de întâmpinare, iar după piesă vor putea socializa cu actorii în foaier, în cadrul unei sesiuni de autografe.

Până atunci însă, cei doi actori au fost prezenţi în studioul Adevărul Live şi au dezbătut subiectele fierbinţi ale teatrului românesc:

„Adevărul“: Aveţi premiera piesei „Las că ştim noi!“, pe 9 octombrie, la Teatrul Elisabeta. Ce ne puteţi spune despre această piesă?

Mirela: Este o mare bucurie pentru noi. Este un prilej de a ne juca şi de a-i bucura pe toţi cei care păşesc pragul teatrului. Sper să fie un spectacol de elită.

Comedia adevărată e destul de greu de obţinut. Este adevărat?

Bebe: Nenorocirea e că o comedie proastă se poate transforma în tragedie. Aici e pericolul. Este foarte mult de munca la o comedie, tocmai din această cauză. Noi tragem, la repetiţii, de mai bine de o lună, am făcut scheletul piesei, acum suntem la detalii. Detalii de decor, de sunet, de interpretate – la astea ţinem noi. Stresul poate da într-o glicemie ridicată, dar nu este cazul la mine şi mă bucur (râde). Este vorba despre viaţă. Dacă nu eşti mereu sub cupola adevărului, comedie poate deveni un gen uşor, dar nu e uşor. O spun şi Stela şi Arşinel şi alţi artişti. A face teatru de comedie este un lucru dificil dar şi frumos.

Aşa spunea şi domnul Mihai Mălaimare.

Bebe: L-am avut profesor. Eu am intrat la 27 de ani la teatru. Aşa a fost să fie.

De ce aşa târziu?

Bebe: Am fost ocupat (râde)

Sunteţi fraţi în acest spectacol. Aveţi vreo legătură de rudenie în general?

Bebe: Nu, încă nu (râde)

Mirela: Nu, doar o colaborare frumoasă, o prietenie lungă, de dinainte de 2000. Mă bucur că am şansa de a fi pe scenă alături de Bebe şi împreună cu toate distribuţia, care este, de asemenea, un element foarte important în crearea spectacolului.

Cine mai face parte din distribuţie?

Mirela: Carmen Tănase, Ştefan Velniciuc, Raluca Ghiervan, Daiana Teodora Păcurar, Ioana Valeria Stoian, Anca Dinicu, suntem mulţi. Este o distribuţie formată din absolvenţi. Sunt mândră şi fericită, şi am o emţie în plus, pentru că este primul spectacol în care joc alături de fiica mea, care este şi ea la actorie.

Bebe: Iar regia, de excepţie, este semnată de Şerban Puiu. Eu n-am mai lucat cu el până acum. Am lucat la piesa asta amandoi când am fost în concediu în Grecia, dar am fost separat. Este prima traducere a piesei, făcută de Irina Margareta Nistor, dar trebuia dialogată, pentru care fiecare personaj  să aibă „vorba lui, ticul lui“. A fost cel mai frumos concediu al meu.

Pe scurt, despre ce este vorba în acest spectacol ?

Bebe: Este vorda despre faptul că noi, toată distribuţia, ne-am întâlnit cu Şerban Puiu şi am făcut acest spectacol, care va avea premiera vineri. Nu vreau să vă spun mai multe, dar este atât de frumos...Încurcătura este foarte îmbârligată.

Este o comedie de situaţie...

Mirela: Este o farsă, scrisă de Dereck Benfield, un actor din Marea Britanie, care din păcate s-a prăpădit. De-a lungul carierei a scris peste 30 de comedii şi de farse, aceasta ete una dintre ele. Suntem bucuroşi că avem prilejul de a ne încurca şi descurca şi nu vrem să dezvăluim. Vrem ca publicul să fie pregătit de surprize plăcute. Nici eu nu am mai lucrat cu Şerban Puiu până acum.

Spectatorii voi fi întâmpinat cu un cocktail la premiera de vineri şi vor avea parte şi de un dialog cu actorii, după spectacol.

Bebe: Da, am auzit că aşa este stilul de organizare la Teatrul Elisabeta. Este prima oară când colaborez cu acest teatru şi cred e de bun augur. Am un soi de intuiţie care nu m-a trădat niciodată. Când intru în spaţiu, ştiu dacă este al meu sau nu, Spaţiul de la Elisabeta îl simt ca fiind al meu. Deci pot juca acolo. Sunt spaţii care mă resping, dar distanţa faţă de public, înălţimea scenei, decorul, grădina, curtea..pe toate le simt ca fiind ale mele.

Mirela: Acelaşi sentiment l-am avut şi eu. Întâi am fost spectator la Teatrul Elisabeta, iar acum, în calitate de actriţă, simt că este un spaţiu binecuvântat, ca să zic aşa.

Domnule Cotimanis, ce mai face colega dv., Mihaela Rădulescu?

Bebe: Nu ştiu ce face, dar dacă vrei o putem suna (râde). Dar plătiţi voi chestia cu Monaco (râde). Săptămâna viitoare vom fi la Cluj, pentru „Românii au talent“, pe urmă avem Chişinău, Craiova, Iaşi. Avem de alergat 4-5 săptămâni. Jurizăm opt ore pe zi, patru ore pauză de prânz, din nou patru ore pauză  seară. Ne-a apucă 12 nopatea. Asta sâmbăta, duminică la fel. Eu n-am mai fost la teatru de multă vreme, acolo sunt ca un spectactor, este o nebunie frumoasă, pentru că avem un popor... Şi voi nu vedeţi tot, pentru că nu se poate da tot la televizor. De-aia invităm mereu publicul. Eu nu mai scăpam de invitaţi, am venit iniţial cu zece şi după m-am trezit cu 20, 30.

Se întâmplă să vă mai certaţi în spatele camerelor?

Bebe: Da, dar cum să nu. Dar facem asta şi în direct. Nu este regie, este condiţia pe care am avut-o la semnarea contractului. Vrei să joc un rol? Nu, sunt un spectator, sunt aşa cum mă prinde momentul, prgătit să fiu surprins. Nu avem regii făcute, eu m-am temut mult de chestia asta. Odată mi-a zis Răduleasca să trecem o fetiţă, dar eu n-am putut s-o trec. Ea cânta foarte bine, dar momentul în sine nu merita să treacă. Dansatorii cred că erau puţin ciupiţi de acasă. Ea era o minune de copil, dar am avut de ales şi am ales cum am vrut eu. Am plâns că n-am putut s-o trec. Am rugat-o să mă ierte, dar ea a zis că nu.

Mirela, mai colaborezi cu „Vacanţa Mare“?

Mirela: Nu mai colaborăm, din păcate. Sau din fericire, nu ştiu. Iată, în contrapartidă, am ocazia de a juca pe scena unui teatru, fac ceea ce-mi place cel mai mult. Oricum, îmi fac meseria la fel de bine. Faptul că noi nu mai colaborăm este o întâmplare.

Dar aţi mai vorbit cu cei care se ocupă de producţie?

Mirela: Eu vorbesc în continuare cu cei care şi-au dorit lucrul ăsta şi mă refer la distribuţia secundară: Frankfrurt, vecinul Mitică. Linia întâi e ocupată.

V-aţi fi dorit să reveniţi în proiect?

Mirela: Nu. Acum, gândinu-mă cinstit şi adevărat, nu cred. Când se termină un lucru e bine să-l laşi terminat. Gustul cu care s-a terminat a fost destul de amărui, eu l-am lăsat acolo, l-am uitat. Am aici o dulceaţă (arată spre Bebe şi râde). Timpul le rezolvă pe toate.

Rolul Lilei v-a încurcat sau v-a ajutat?

Mirela: Depinde cum priveşti. Pesonajul mi-a adus notorietea şi simpatia publicului. Din alte puncte de vedere, a fost o neînţelegere din partea televiziunilor, a teatrelor, care m-au confunat, la un moment dat, cu personajul. Sau ştampila personajului a fost atât de puternică, încât nu mai ştiam cum să ies de aici. Lumea nu vedea mai departe de acest personaj, nu credeam că pot să fac mai mult. Dar Bebe şi domnul Şerban Puiu au crezut în mine.

Nostalgia scenei şi a scândurii m-a dărâmat de foarte multe ori Mirela Stoian, actriţă

Îmi amintesc cazul actriţei Nuami Dinescu, care se confruntă cu personajul Tanţa, personajul care a făcut-o cunoscută. A scris şi o carte, „Eu nu sunt Tanţa“.

Mirela: Probabil că lucrul ăsta i-a folosit ei, nu ştiu dacă percepţia oamenilor s-a schimbat semnificativ.

V-a mai confundat lumea cu Lila?

Mirela: Da, dar imaginea deja se estompează şi rămâne o amintire frumoasă. Mie mi-a fost foarte dragă Lila,am studiat personajul. Aveam o grămadă de surse de inspiraţie doar dacă stăteam o jumătate de oră într-o staţie de autobuz. Cred că am să scriu o teză de doctorat pe marginea prostiei: „Femeia proastă. Câte tipuri există“ (râde). Bebe, contrazice-mă dacă greşesc.

Bebe: Nu, aici nu te-aş opri niciodată. Sunt uşor misogin, dar spun asta din punctul de vedere al personajului pe care-l joc, domnul comisar Hary Potterton.

Mirela: Şi surioara lui, domnişoara Potterton

Care nu este o proastă presupun..

Mirela: Nu-mi cere detalii..

Bebe: E proastă cu şase de „p“ înainte (râde). Aşa o consideră dobitocul de Potterton. Este o relaţie între două personaje pe care eu nu am mai întâlnit-o. Este atât de piatră în piatră pusă.

Mirela: Dar eu tot îl iubesc pe Bebe şi declar public. Orice mi-ar face, eu tot îl iubesc.

Aţi avut vreun rol care v-a marcat?

Bebe:  Varlam. Dacă trec prin Obor, toată lumea zice „uite-l pe Varlam“. Erau 200 de episoade, filmam zilnic câte opt ore, noaptea lucram la personaj, dormeam patru ore. Prinsesem apucăturile lui. Mi-a zis nevastă-mea, peste ani de zile, că a trăit greu cu mine în perioada în care îl jucam pe Varlam, aveam apucăturile lui. Mă răsteam, pentru că, între timp, îmi „fugea“ textul prin cap. Dar îl iubesc şi acum. Discutam cu produicătoarea Ruxandra Ion, care-mi spunea că-i pare rău că nu l-am făcut ca pe Victor Newman, din „Tânăr şi neliniştit“. Îmi plac dobitocii şi-mi place să-i joc.

Există un control la primăriei care se instaurează în teatrele din Bucreşti, la iniţiativa actorului Mihai Voicu. Primul teatru vizat este Odeon. Comisia, din care face parte şi Gabriel Fătu, a fost contestată de actori şi regizori.. Vi se pare firesc ca un teatru să fie cercetat? Este o ingerinţă politică?

Mirela: Teatrul Odeon este o instituţie de stat, nu? De ce nu ar trebui cercetată ca orice altă instituţie de stat? Părerea mea e că dincolo de legitimiatea comisiei care efetuează controlul, trebuie să te supui legilor României. De ce nu s-a facăut această mişcare de revoltă când a fost numită comisia, nu când ea a pronit la drum.

Comisia abia acum porneşte la drum, încă nu a început un control. A fost numită de câteva zile. Vă întreb din punct de vedere al actorului...

Mirela: Cred că ar fi trebuit să angajeze actori, pentru că în fiecare an Institutul de Teatru „dă drumul“ unui număr de cel puţin 50 de actori în Bucureşti care nu-şi găsesc loc de muncă. Posturile sunt încă blocate. Tinerii rămân cu aripi frâte, visurile lor se lipesc de ziduri şi mor. Teatrele au nevoie de actori tineri, tinerii au nevoie de siguranţa zilei de mâine. Sunt artişti, dar au de plătit chirie, întreţinere. Visul fiecărui actor sunt apaluzele, aşa e. Ani de zile, actorii nu s-au plâns de salariile mici, ei se bucură de răsplata publicului. Dar mulţi tineri sunt obligaţi să renunţe la vis ca să existe.

Mi se pare trist, tragic, nefiresc. Dacă este o instituţie de stat, să fie controlată, eu cred că lucrurile sunt în ordine la Odeon. Du-te în control, dar nu intenţia de a scormoni pentru a găsi ceva. Bebe vorbea de spaţiul de la Teatrul Elisabeta mai devreme, gândiţi-vă câte sute de tineri actori nu au sentimentul că aparţin unui teatru.

Bebe: Mintea mea zboară de câte ori apar discuţii despre situaţia teatrului românesc la Viena, unde am un prieten regizor român. El are un teatru mic acolo şi facem schimb de experinţă cu teatrul Nottara. El nu are controale, nu are niciun actor angajat şi discutăm de Austria. Mi-a spus că el cheamă regizori să pună piese în scenă, care, la rândul lor, caută actori. Îmi povestea: „ Eu vând bilete, mi-am luat banii, am raportat la primărie, iar primăria îmi dă fonduri la fiecare sfârşit de stagiune“. Are un număr de locuri, un număr de spectaole, un număr de actori şi au o grilă. În fiecare an i-au dat mai mult, pentru că sala de umple. Aşa aş vrea să fie şi teatrele de la noi din ţară. Eu mi-am dat demisia de la Nottara, nu ami aveam timp. M-am despărţit cu o uşoară părere de rău, dar şi cu bucuria că s-a eliberat un loc pentru altcineva. Eu îmi permit să fac chestia asta. Să meargă Gabi Fătu, pe care îl şi cunosc, să vadă. Nu veni să dărâmi, dacă situaţia e dezastuoasă, vin-o şi repar-o. Comisia ar trebui să vină acolo ca să contruiască. Soluţia e să deschidem teatrele, e TNB-ul are nevoie de actori, să se deblocheze posturile.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite