„Cu răbdare se face totul pe lume. De ce vă grăbiţi?“. Astăzi, actorul Nicu Constantin ar fi împlinit 79 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se împlinesc opt ani de la dispariţia actorului Nicu Constantin, însă personajele pe care le-a construit au rămas. Poate vă e dor să revedeţi câteva dintre ele.

Actorul de comedie Nicu Constantin s-a născut pe 31 iulie 1939 la Eforie Sud, într-o familie cu origini greceşti, şi a mai avut şase fraţi. În copilărie, ca să-şi sprijine financiar familia, a vândut, printre altele, ziare şi răcoritoare pe plajă. Şi parcursul lui şcolar a fost ieşit din comun – a terminat Şcoala primară în Constanţa, şi-a continuat studiile la Şcoala de Construcţii din Braşov, după care a ajuns la Şcoala Medie Tehnică de Marină din judeţul unde a crescut. Într-un final, a urmat şi Şcoala Populară de Arte din Bucureşti. Dar până atunci, s-a bucurat veri la rând de spectacolele de teatru din oraşul natal, în care jucau actori precum Gică Petrescu şi Arta Florescu. 

La Şcoala de Marină, Nicu Constantin, atunci în grupul „Trio Scaramuţa“, a jucat în primul lui spectacol satiric „Mâine vom fi pe mare“ şi a făcut haz de profesorii şi directorii şcolii. Câţiva ani mai târziu, s-a angajat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“ şi, în 2007, a fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate.

De-a lungul anilor, a jucat în spectacole de teatru precum „Cafeaua cu lapte de adio“, „Mi se pare că mă-nsor!“ şi „Savoy, Savoy!“, iar printre ultimele lui pelicule se numără: „S-a furat o bombă“, „Alo, aterizează străbunica!“şi „Secretul lui Bachus“. 

În sceneta satirică „Răbdarea“ de Vasile Timuş

În „Tovarăşu Lupuşor“, o scenetă de Petre Bărbulescu

Alături de Ileana Stana Ionescu şi Alexandru Lulescu, în „Cu nevasta nu-i de glumit“ de George Mihalache

 Nicu Constantin, cu Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu şi Ion Băieşu, în „Sărbătoritul“ 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite