Cronicile FITS - Aberaţii

Încă în urmă cu doi ani, atunci când "Martiri" de Marius von Mayenburg a ajuns cu remarcabilă promptitudine şi pe meleagurile româneşti graţie unui spectacol montat de Theodor Cristian Popescu, în scenografia lui Cosmin Ardeleanu, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, subliniam valoarea piesei, invocând ca prim argument în favoarea afirmaţiei mele rigoarea impecabilă a construcţiei.

Rigoare ce face ca piesa să poată fi cu îndreptăţire socotită drept o excelentă scriere pe tema mereu actuală a manipulării. Manipularea prin credinţă şi prin supraevaluarea gândirii politic corecte.

În Martiri, Marius von Mayenburg face dovada ştiinţei de a opune unor personaje voit şablon -şapte la număr- personaje care enumeră, declamă fapte pe care le prezintă drept reguli de bună conduită, inşi ce mimează umanitatea, raţiunea, disponibilitatea înţelegerii, care susţin tot felul de adevăruri , pe drept ori pe nedrept socotite a fi astfel, dar însuşite pe nemestecate, un al optulea. Profesoara Roth, deopotrivă convinsă de adevărul ştiinţific din disciplinele pe care le predă (biologie, chimie, geografie), dar care chiar vrea să înţeleagă ce se întâmplă cu adevărat cu elevul ei, Benjamin Südel.  Un adolescent care până mai ieri era exemplul tipic de elev oarecare. Ce niciodată nu a strălucit la carte şi nici prin cine ştie ce iniţiative care să-l scoată în evidenţă. Şi care, pe neaşteptate, a început să aibă o seamă de atitudini cel puţin bizare. Mult mai proeminente, mai ieşite din comun şi mai categorice decât cele specifice tulburărilor inerente ce însoţesc adesea adolescenţa.  

Pe neaşteptate, Benjamin a acumulat absenţe după absenţe la orele de Nataţie. Şi aceasta doar fiindcă socoteşte indecent să apară dezbrăcat în public. Când,în sfârşit, se duce la o astfel de oră, plonjează îmbrăcat în bazin.  Ceva mai încolo,Benjamin se remarcă apoi prin felul scandalos în care boicotează orele de Biologie deoarece i se pare de-a dreptul scandalos ca în ele să se facă educaţie sexuală şi să i se vorbească despre contracepţie şi despre sexul protejat.

Cu timpul, Benjamin ajunge să se exprime doar prin intermediul unor lungi, interminabile citate din Biblie. Se auto-iluzionează că ar fi singurul  care a citit-o şi  a înţeles-o cu adevărat, drept pentru care îl înfruntă pe profesorul de Religie, Menrath. Se prezintă a fi noul Iisus, înzestrat cu puteri tămăduitoare. Pe care şi le exersează, fără efect, desigur, pe colegul lui, Georg, marcat de un mic handicap. Puternic complexat de asta.  Îi cere acestuia devoţiune totală, necondiţionată, promiţându-i o vindecare miraculoasă. Ajunge să îl domine şi să îl fascineze. Mintal şi sexual, deopotrivă. Dominarea merge până acolo încât îi îngăduie lui Benjamin să-i ceară lui Georg să urzească şi să încerce punerea în practică a unui plan criminal împotriva profesoarei Roth. Jocul dement instituit pe Benjamin îl  conduce, în cele din urmă, pe Georg spre sinucidere. Ceva e totuşi în neregulă, de vreme ce purul Benjamin nu îşi poate totuşi înfrânge în totalitate simţurile şi mai-mai că cedează provocărilor venite din partea colegei sale, Lydia.

Benjamin minte, iar minciunile sale ajunse la perfecţiune demenţială se etalează în absolut în cursul scene finale. Atunci când i se şi li se raliază directorul şcolii, Batzler, profesorul  Dörflinger, profesorul  Menrath şi, fireşte, mama sa, Inge. Oameni ce nu vor probleme suplimentare, care au privit tot ceea ce se întâmplă cu superficialitate şi fără implicare şi care cred că totul se poate soluţiona prin concedierea profesoarei Roth. Intrusa. Noua Béranger. Singura care a acceptat provocarea, dezbaterea, singura care chiar a ajuns la adevăr. Un adevăr pe care nu îl negociază cu nici un preţ.

Ce e cu adevărat tânărul Benjamin? Bigotul absolut, fanaticul sau impostorul? Nebunul incurabil, inconştientul fără seamăn sau noul  demon ce realizează că poate obţine prin manipulare controlul asupra celor din jur? Şi care sunt motivele în virtutea cărora nutreşte Benjamin ambiţia unui atare control? Să fie oare această dorinţă dusă până la demenţă consecinţa unor traume din copilărie? Traume a căror serie a început atunci când părinţii  au hotărât să se despartă. Sau să fie la mijloc numai felul criminal prin care Benjamin plănuieşte să îşi compenseze mediocritatea? În aceste întrebări se concentrează interesul piesei, o scriere ce trebuie plasată în vecinătatea unei alte piese mai vechi a dramaturgului. Mă gândesc,desigur, la Chip de foc.

Acestea sunt întrebările ce mi se par a se afla deopotrivă la baza spectacolul montat la Teatrul Naţional de Dramă al Lituaniei de Oskar Korsunovas. Drept pentru care montarea e lesne comparabilă cu o fişă de observaţie clinică ce consemnează minuţios şi tensionat traseul evoluţiei demenţei lui Benjamin, remarcabil interpretat de tânărul actor Kestutis Cicenas.

Korsunovas nu vrea de această dată să şocheze prin cine ştie ce atitudini regizorale iconoclaste. Suficient de şocantă i se pare directorului de scenă încrengătura, succesiune de fapte surprinse de textul lui Mayenburg drept pentru care s-a decis să le lase pe acestea să vorbească. Înşiruindu-le într-o succesiune clară, fermă de tablouri din ce în ce mai tensionate ce se petrec în mai multe locuri –sufrageria casei lui Benjamin, locuinţa Erikăi Roth, sala de sport, bazinul de înot, o plajă, sala profesorală- economicos sugerate de scenografia semnată de Lauryna Liepaite. Punând în oglindă şi în antiteză evoluţia comportamentului aberant al lui Benjamin cu lipsa de reacţie, cu conformismul, cu cedarea calculată, laşă a celor ce, la urma urmei, îi îngăduie să fie astfel. Şi care. în numele gândirii politic corecte, privită de dramaturg şi de regizor deopotrivă, drept o nouă formă de rinocerizare, decid nu pedepsirea, anihilarea, izolarea falsului Iisus, ci crucificarea simbolică (una dintre cele mai percutante scene din spectacol, scenă ce vine după o alta, la fel de tensionată şi bine lucrată, aceea a încercuirii) a profesoarei Roth, care are în Monika Vaiciulyte o excelentă interpretă. Spectacolul însuşi e, în principal ,unul de actori, iar distribuţia lui mi se pare a fi una aproape fără cusur. Alături de cei numiţi evoluând Algirdas Dainovicius, Dziugas Siaurusaitis, Joalnta Dapkunaite, Inga Sepetakaite, Nele Savicenko, Marius Repsys, Laurynas Jergelis.    

Teatrul Naţional de Dramă al Lituaniei-MARTIRI de Marius von Mayenburg; Traducerea în limba germană: Jurgita Mikutité; Regia: Oskar Korsunovas; Decoruri şi costume: Lauryna  Liepaite; Muzica de scenă: Gintaras Sodeika;Light design: Vilius Vilutis; Cu: Algirdas Dainovicius, Dziugas Siaurusaitis, Joalnta Dapkunaite, Inga Sepetakaite, Monika Vaiciulyte, Nele Savicenko, Marius Repsys, Kestutis Cicenas, Laurynas Jergelis; Data reprezentaţiei: 11 iunie 2016