Critică şi împărtăşire

Minunata Carte a junglei a lui Rudyard Kipling, una dintre lecturile fundamentale ale copilăriei, rămasă ca atare în amintirea fiecăruia dintre noi poate şi datorită atracţiei pe care a exercitat-o asupra producătorilor de film ori asupra profesioniştilor benzilor desenate, ajunge sub formă de musical pe scena unui Teatru din România.

Teatrul nu este unul oarecare, ci printre cele mai serioase, cu un palmares artistic remarcabil. Validat ca atare prin cronici laudative, premii, nominalizări, nu doar în registrul teatrului dramatic. Ci şi în acela al musicalului. Pasul decisiv în abordarea genului fiind făcut de Teatrul German de Stat din Timişoara, căci despre el este vorba, odată cu întâlnirea mai mult decât fericită dintre colectivul său actoricesc şi regizorul şi coregraful Răzvan Mazilu. Săvârşită cu aproape trei ani în urmă, cu ocazia spectacolului Cabaret ce ţine şi azi afişul.

Cum Răzvan Mazilu este meticulos şi urăşte lucrul făcut de mântuială, doar de ochii lumii şi fiindcă la Teatrul German din Timişoara se lucrează cât se poate de „nemţeşte”, adică fără improvizaţii şi fără atoatesalvatorul merge şi aşa, atunci echipa a fost întregită de scenograful de mare clasă care este Dragoş Buhagiar.

Astăzi echipa se reface, iar rezultatul este un cuceritor spectacol după celebrele povestiri ale lui Kipling. Fac o precizare. Oricât ar părea de bizar, în teatru adjectivul cuceritor nu se suprapune întru totul peste realitatea conţinută de substantivul perfecţiune. La ea cred că se va ajunge după ce spectacolul se va mai roda, atunci când actorii vor dobândi un plus de dezinvoltură, când tracul de dinaintea ariilor muzicale se va mai estompa, când primele zece-cincisprezece minute mai călduţe vor ajunge şi ele la incandescenţă, când toate scenele vor avea percutanţa asemănătoare celei exemplare, scena-emblemă a vulturilor, remarcabil susţinută de actorii Oana Vidoni, Anne-Marie Waldek, Radu Brănici, Aljoscka Kobeţ.

Până atunci să apreciem câteva lucruri. Primul fiind acela că Răzvan Mazilu nu s-a mulţumit să translateze (adică să copieze, că acesta este cuvântul care spune adevărul) cine ştie ce scenariu dintr-un desen animat celebru, fie el şi marca Walt Disney. A realizat propria lui versiune scenică, coerentă, clară, vie, plină de sensibilitate. Chiar subtilă. A construit întreg spectacolul pe schema clasică a călătoriei.

Puiul de om Mowgli (surprinzător de bine jucat de copilul Vladmir Socolovici), a fost găsit abandonat în jungla excelent vizualizată de remarcabila colaborare dintre scenograful Dragoş Buhagiar (o succesiune dinamică de tablouri inspirate de superbele picturi ale lui Douanier-Rousseau), care semnează şi light designul, şi Andrei Cozlac (video) şi Vladimir Iuganu (concept decor 3D) de o familie de lupi (Boris Gaza şi Isa Berger). În numele firescului care trebuie să ne guverneze viaţa, pantera Bagheera şi ursul Baloo- foarte bine jucaţi de Daniela Török şi Harald Weisz - decid că a sosit momentul ca Mowgli să se întoarcă acolo unde îi este locul. În Satul Oamenilor. Începe o călătorie cu valoare iniţiatică, ocazie pentru Mowgli, dar şi pentru spectatorii mari şi mici (aici mai e de subliniat o calitate a spectacolului lui Răzvan Mazilu - cucerirea despre care vorbeam mai sus se petrece indiferent de vârsta receptorilor) să descopere, cu ajutorul unui foarte bun povestitor (Horia Săvescu) bestiarul junglei. De la familia de elefanţi (Franz Kattesch, Isolde Cobeţ, Thomas Kattessch, Darius Agrima, Eva Danciu, Andreea Farcaş, Raisa Kadar, Alina Mihai, Sergiu Mihailic, Teodor Pătraşcu, Alexandru Pintea) la greoiul Louie, regele maimuţelor (Dana Borteanu). De la etern pus pe văicăreală Şarpe (minunat adus în scenă de extraordinarul actor care este Rareş Hontzu) la cochetul şi răutăciosul tigru Shere Khan. Acesta jucat, în reprezentaţia văzută de mine, de tânărul actor Konstantin Keidel, originar din Germania, care, pentru o vreme şi-a legat destinul profesional şi artistic de Teatrul German din Timişoara. Loc unde a crescut şi de care acum se desparte cu mulţumirea că nu a stat degeaba şi de la care, şi personal, îmi iau acum la revedere, cu speranţa că revederea chiar va deveni realitate. Mowgli se mai întâlneşte cu Maimuţa nebună (Richard Hladik) şi, încet –încet, cu semenii săi, precum Fetiţa indiană (Ştefania Dohotari).

Toate acestea se petrec cu dans (coregrafia este, evident, semnată de acelaşi Răzvan Mazilu) şi cântec. Regizorul spectacolului a păstrat muzica celebră compusă de Richard M. Sherman, Robert M. Sherman şi Terry Gikyson. Ariile sunt cantate cu voce live pe negative, dar şi cu preţiosul ajutor al Sorinei Savii (percuţie) şi al lui Claudiu Lazarciuc (hang).

E multă bucurie în acest spectacol viu, adevărat de la Teatrul German de Stat din Timişoara. Bucuria aceasta face inutile, chiar deplasate, analizele critice prea sophisticate. Criticul trebuie să uite că e critic şi să împărtăşească. Dorinţa de împărtăşire explică structura acestei cronici.

Teatrul German de Stat din Timişoara- CARTEA JUNGLEI după Rudyard Kipling; Versiunea scenică: Răzvan Mazilu; Traducerea: Dana Borteanu; Muzica şi versurile cântecelor: Richard M. Sherman, Robert M. Sherman, Terry Gikyson; Traducerea textelor: Heinrich Reitmüller; Regia şi coregrafia: Răzvan Mazilu; Decoruri şi costume: Dragoş Buhagiar; Asistent scenografie: Ioana Popescu; Video: Andrei Cozlac; Light design: Dragoş Buhagiar; Proiect decor 3 D- Vladimir Iuganu; Producţie muzicală : Alexei Ţurcanu; Pregătirea muzicală: Roxana Ardeleanu; Live sound design: Sorina Savii şi Claudiu Lazarciuc; Cu: Vladimir Socolovici, Horia Săvescu, Daniela Török, Harald Wisz, Dana Borteanu, Konstantin Keidel, Rareş Hontzu, Franz Kattesch, Isolde Cobeţ, Thomas Kattesch, Boris Gaza, Isa Berger, Oana Vidoni, Anne-Marie Waldek, Radu Brănici, Aljoscha Kobeţ, Richard Hladik, Darius Agrima, Eva Danciu, Andreea Fărcaş, Raisa Kadar, Alina Mihai, Sergiu Mihailic, Teodpr Pătraşcu, Alexandru Pintea; Data reprezentaţiei; 12 martie 2017