Copilul-problemă

Pentru cine s-a familiarizat cu stilul năzbâtios, anti-canon în care concepe scrisul pentru teatru britanicul Tom Crouch (înaintea premierei, pe care mă pregătesc să o comentez în cele ce urmează, din creaţia lui se jucau în România „Un copac“ la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ şi „Autorul“ la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, ambele spectacole în regia lui Bobi Pricop), „My Arm“ poate să pară o partitură relativ cuminte.

Fireşte, această piesă de debut (e scrisă în anul 2002) continuă să fie percepută şi astăzi drept o reacţie la teatrul psihologic ori la realismul figurativ. Ori ca un manifest în favoarea alterităţii, a altfelismului, ca un semnal de alarmă împotriva speculării a ceva curios, bizar, în scopuri necinstite, lucrative, împotriva transformării acestuia în ceva pur lucrativ. My Arm este o mostră de teatru la persoana întâi, are forma unei confesiuni a cuiva care, ajuns foarte aproape de capătul propriei existenţe, îşi foloseşte extrem de preţioasele (posibilele) ultime 60 de minute de viaţă spre a rememora în faţa noastră cei 30 de ani ce i-au fost daţi, o bună parte dintre ei fiind în mod dramatic altfel decât cei ai marii majorităţii dintre oamenii care îl şi ne înconjoară.

Despre ce este, de fapt, vorba? Despre cum, la un moment dat, un copil hotărăşte, pe nepusă masă, să îşi ţină una dintre mâini în sus. Şi să facă asta pe tot cursul vieţii. Devine astfel o problemă pentru propria lui familie, pentru fratele lui, Anthony, se transformă în astfel în subiect de dispută şi controverse familiale. Devine o curiozitate pentru cei din jur. Care vor să îl exploateze în toate felurile cu putinţă. Devine un accesoriu pentru ceea ce ar putea să însemne artă modernă. Devină un subiect de cercetare pentru medici.

Povestea aceasta ne este istorisită de protagonist, care în spectacolul de la Teatrul Point şi-a delegat confesiunea actorului Vlad Udrescu. Actor care mi se pare, altminteri, o excelentă alegere, ar fi poate chiar alegerea ideală dacă interpretul şi-ar cenzura un pic tendinţa de a cânta pe alocuri textul. Vlad Udrescu ne ia pe toţi cei în sală drept companioni ai confesiunii, ne roagă să îi punem la dispoziţie pentru 60 de minute câteva obiecte personale. Care se vor transforma în cursul reprezentaţiei în personaje (Mama, tata, Anthony, Simon, doctori, profesori, femeia supraponderală etc. etc.) şi multe alte lucruri. Ce se vor asocia cu proiecţii video (autor: Vlad Lăzărescu) recomandate de Tim Crouch însuşi (om de teatru complet, de altfel) şi cu multe alte accesorii de ordin sonor, cu toate bine rânduite de regia discretă însă eficientă a lui Dragoş Alexandru Muşoiu. Vlad Udrescu şi Dragoş Muşoiu fac astfel încât povestea aceasta curioasă, excepţională să emoţioneze, dar în nici un caz să nu devină una lacrimogenă.

Centrul Cultural Independent Point – MY ARM de Tim Crouch; Regia: Dragoş Alexandru Muşoiu; Scenografia: Andreea Simona Negrilă; Video: Vlad Lăzărescu; Light design: Dragoş Petrişor; Cu: Vlad Udrescu; Data reprezentaţiei: 24 ianuarie 2019