Un copac, copacul istoriei, se află în mijlocul scenei. Pe crengi, atârnă jucării – ursuleţi, păpuşi. Crengile copacului se dezvoltă viguros şi fără viaţă. În jurul lui, copii-soldat şi călugări care se roagă dansează alături de comandanţi de război, o mamă mânioasă şi fiica unui poet care visa să zboare alături de tatăl ei, când era mică.Doi naratori introduc personajele şi evenimentele şi le comentează: în deşertul sirian, doi călugări yazidi plantează un păr pentru a chema înapoi păsările dispărute; în Nigeria, o mamă se odihneşte la umbra copacului uitării, ţinând în mâini capul fiicei sale, ascuns într-o tărtăcuţă; un comandant de război din Europa îi explică necesitatea curăţării etnice unui comandant de război african, care face un sacrificiu uman pentru a-şi face armata de copii-soldat invulnerabilă înainte de a porni la război; o fată se joacă cu păpuşile în jurul copacului plantat de tatăl ei la naşterea sa, întrebându-se cum văd păsările pământul de sus. Într-un final, copacul istoriei se înclină sub greutatea fructelor sale şi oferă un cămin păsărilor care zboară pe deasupra capetelor spectatorilor, potrivit prezentării spectacolului.

„Copacul“ de la Odin Teatret din Danemarca, în regia lui Eugenio Barba, a fost jucat la Sibiu, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru (FITS), unde a avut trei reprezentaţii. Eugenio Barba, cunoscut ca iniţiatorul conceptului de teatru antropologic, este de mulţi ani invitat în cadrul FITS de Constantin Chiriac, directorul Teatrului „Radu Stanca“.

Spectacolul, prezentat în limba engleză, cu inserţii în limba italiană, daneză, indoneziană şi bengaleză, cu traducere în limbile română şi engleză, a fost dedicat memoriei lui Inger Landsted.



DISCIPLINĂ SPARTANĂ

De aproape cinci decenii, Eugenio Barba (81 de ani) creează un teatru în care esenţele unor culturi din toate colţurile lumii sunt distilate într-o formă în care muzica, dansul, textul în mai multe limbi nu se amalgamează babilonic, ci capătă o semnificaţie ritualică şi cathartică profundă a subtextelor, în care miturile popoarelor converg spre o estetică ancestrală. Unul dintre cele mai elocvente exemple în acest sens sunt spectacolele „Evanghelia după Oxyrhincus“ / „The Gospel According to Oxyrhincus“ sau „Mythos“, care au devenit relevante pentru spiritul de la Teatrul Odin.

Actorii de naţionalităţi diferite, Julia Varley (Marea Britanie), Roberta Carreri (Italia), Donald Kitt (Canada), Else Marie Laukvik (Norvegia), Augusto Omolú (Salvador da Bahia), Frans Winther, Jan Ferslev, Tage Larsen, Iben Nagel Rasmussen, Kai Bredholt (ultimii cinci din Danemarca) au fost de zeci de ani alături pe scenă, venind rând pe rând în trupă, după 1964, când Eugenio Barba a înfiinţat Teatrul Odin.

Ei practică un regim cu un program auster, cu o disciplină spartană, cu exerciţii fizice dificile, cu ore întregi de antrenamente pe zi, fiind capabili să prezinte în zeci de limbi sau să recite texte, de la teatrul kathakali, din India, la kabuki, noh si bunraku din Japonia, până la dansurile africane sau sud-americane.

Aşa cum se poate vedea şi în spectacolul „Copacul“  – chintensenţă a ideilor lui Eugenio Barba – artiştii de toate naţionalităţile au îmbrăţişat un gen de teatru ritualic, în care ceremonialul şi măştile ocupă un loc esenţial alături de muzică.
Actorii care cântă pot să devină clovni, să joace din Shakespeare sau să întruchipeze personaje de circ. Trupa a participat ani de-a rândul la spectacole de stradă în Cuba, Mexic, India, fiecare creând câte un personaj adus şi pe scenă, celebri fiind Mrs. Peanut (un cap de schelet pe picioroange căruia îi dă viaţă Julia Varley) sau Geronimo (un clovn interpretat de Roberta Carreri).

Spectacolele lui Eugenio Barba sunt o incursiune antropologică, din timpuri preistorice până în prezent, trecând prin miturile mai multor culturi, de la cele europene la cele africane. Spiriduşi şi troli, stafii ale morţii, zâne şi gnomi cântă litanii la acordeon, chitară, pian şi tobe, în mai multe limbi, cu previziuni ale viitorului apocaliptic.

În recitalurile sale, actriţa Roberta Carreri se metamorfozează în ipostaze ale durerii, de o expresivitate tulburătoare, înălţându-şi spre cer disperarea, singurătatea şi incantaţiile prelungi dinaintea morţii.

 În final, după diverse ipostaze dramatice, în care personajele îşi strigă durerea, păpuşile din „Copacul“ lui Eugenio Barba sunt decapitate. 

„Copacul“
„The Tree“
Nordisk Teaterlaboratorium (Holstebro, Danemarca), Institutul Grotowski şi Wroclaw Capitală Culturală Europeană 2016 (Wroclaw, Polonia), Teatrul Naţional (Budapesta)
Regie: Eugenio Barba
Asistenţi regie:
Elena Floris, Julia Varley
Manager turneu:
Anne Savage
Spaţiu scenic:
Luca Ruzza, Odin Teatret
Light design: Lucca Ruzza, OpenLab Company
Consilier lumini:
Jesper Kongshaug
Concept şi realizare: Giovanna Amoroso, Istvan Zimmermann, Plastikart
Costume şi recuzită:
Odin Teatret
Regie muzicală:
Elena Floris
Marionete:
Niels Kristian Brinth, Fabio Butera, Samir Muhamad,
I Gusti Made Lod
Capete păpuşi:
Signe Herlevsen
Dramaturg:
Thomas Bredsdorff
Cu: Luis Alonso, Parvathy Baul, I Wayan Bawa, Kai Bredholt, Roberta Carreri, Elena Floris, Donald Kitt, Carolina Pizarro, Fausto Pro, Iben Nagel Rasmussen, Julia Varley.