Mai exact, Gelu Badea susţinea că a monta Hamlet nu e defel, nici mai greu, nici mai uşor decât a pune în scenă orice altă piesă shakespeariană.  Şi că “mitul Hamlet” ar fi, în principal, o creaţie a criticii, a exegezei teoretice.

Critic fiind, nu-i împărtăşesc deloc opinia. Mai întâi fiindcă nu toate piesele lui Shakespeare sunt la fel de bune ori la fel de complexe. Între bun şi complex, în cazul lui Shakespeare, există numeroase distanţe. Hamlet, bunăoară, e la nivelul diegesisului, al poveştii, o piesă mult mai simplă decât, să zicem, Măsură pentru măsură. În al doilea rând deoarece numeroase dintre acele piese despre care se spune îndeobşte că ar fi “de raftul al doilea” ridică probleme de regie şi de actorie mai complicate decât scrierile calificate drept capodopere. Cel mai evident mi se pare cazul aceleiaşi Măsură pentru măsură, infinit mai dificil de dibuit decât alte piese mai titrate şi mai frecventate. În al treilea rând, pentru că un eşec cu Hamlet e taxat mult mai sever decât unul cu Comedia erorilor, de pildă. În al patrulea rând, fiindcă, deşi nu mă iluzionez că ar exista, undeva în lumea aceasta, un inventar care să repertorieze totalitatea reprezentaţiilor cu Hamlet dintr-o ţară anume, raportarea la antecedente e peste tot şi presantă, şi tentantă.

De altminteri, în caietul de sală al spectacolului cu Hamlet realizat cu vreo cinci-şase ani în urmă de acelaşi Gelu Badea la Secţia română a Teatrului de Nord din Satu Mare, un alt director de scenă, Andrei Mihalache, făcea remarca potrivit căreia “pariul Teatrului şi al regizorului este de a face altceva prin raportare la alt altceva făcut de alţii înaintea altora care au încercat să îşi cioplească propria faţetă a diamnatului”. Venind să monteze Hamlet la Teatrul Dramatic “I. D Sârbu” din Petroşani, Gelu Badea s-a aflat în situaţia de a-şi raporta înscenarea la cea anterioară purtându-i semnătura. De a-şi dovedi sieşi şi de a ne dovedi nouă, spectatorilor, că montarea din anul 2014 e altceva prin comparaţie cu cea anterioară din anul 2009.

E, aşadar, Hamlet-ul de acum, de la Petroşani, diferit de Hamlet-ul sătmărean? Indiscutabil, da. Nu doar pentru că e făcut cu o cu o totul altă distribuţie, numai  Dana Moisuc jucând acelaşi rol al Gertrudei, însă într- o cheie radical diferită, într-o cu totul altă relaţie de putere cu Claudius. La Satu Mare, rolul Claudius era deţinut de Gabriel Duţu, ale cărui date i-au îngăduit regizorului să îl facă pe noul rege pivotul cuplului criminal. Interpretul de la Petroşani al rolului, Cătălin Grigoraş, mai tânăr şi mult mai puţin experimentat, jucând uneori  cu garda jos sau alb de-a binelea, a impus schimbarea priorităţilor şi a echilibrelor. Avem însă de-a face cu o schimbare cumpănită îndelung, nuanţată, nicidecum de natură să îi anuleze Gertrudei ceva din feminintate.

La Teatrul Dramatic “I.D. Sârbu”, Gelu Badea a lucrat cu un alt scenograf care a propus propriile decoruri şi costume. Iar cum teatrul înseamnă spaţiu, diferenţele s-au impus de la sine. În spectacolul sătmărean ce se juca într-o formulă apropiată celei de studio, acţiunea era plasată într-un teatru în renovare, o formulă ce aducea întrucâtva aminte de excepţionala montare-testament de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca a inegalabilului Vlad Mugur. La Petroşani, scenograful Alexandru Radu a propus un decor a cărui piesă de bază e celebrul castel regal. Un palat cu etaje pe ale cărui scări se plimbă fantoma bătrânului Hamlet (Daniel Cergă) ori unde tânărul Hamlet (Andrei Sabău) îl ucide, cu un ultim efort, pe Claudius. Vedem şi odaia lui Hamlet, loc unde acesta pare a-şi citi propria poveste pe care dă semne a o reînscena el însuşi de vreme ce se întreabă periodic “unde am ajuns?”. E, în acest caz, un transfer ideatic, dinspre versiunea princeps de la Satu Mare către cea de la Petroşani, deşi nu cred că tânărul prinţ al Danemarcei să fie şi de data aceasta la fel de învestit cu funcţii regizorale precum era cazul în spectacolul din anul 2009. Ca şi în spectacolul sătmărean, Hamlet rămâne totuşi regizorul-Hamlet, condiţia în cauză fiind întărită de scena-cheie a reprezentării Morţii lui Gonzago, scemă ai cărei actori sunt Gertrude, Claudius, Polonius şi Hamlet însuşi. Acesta din urmă, interpret al lui Gonzago, îşi exercită în chip diferit autoritatea regizorală faţă de partenerii săi, punând în practică şi astfel sfaturile Fantomei, dar şi anticipând modul diferit în care sfârşesc partenerii/adversarii săi de joc. Hamlet e îngăduitor faţă de jocul diletant al Gertrudei, însă dur, ironic, zeflemitor în raport cu caraghioslâcul unui Polonius (bine, sigur, matur, nuanţat creionat de Nicolae Vicol) ori cu cel al lui Claudius. Tratamentul special de care beneficiază Gertrude, o oarecare înţelegere faţă de condiţia ei, o recunoaştere a tragismului acestei condiţii sunt relevate şi de izbutita muzică de scenă semnată de Peter Venczel.

Fără doar şi poate e un act de curaj să montezi Hamlet oriunde în lume. Curajul e încă şi mai mare să o faci într-un Teatru relativ mic, cu actori în imensa lor majoritate tineri, aflaţi în primii ani de meserie. Gelu Badea a riscat şi a câştigat, Hamlet-­ul de acum, ca şi cel de la Satu Mare, fiind cea mai consistentă, mai validă creaţie de pe fişa lui artistică.  

Mai mult decât Gelu Badea cred că a riscat managerul Teatrului, actriţa Nicoleta Bolcă. Directoarea a mizat nu pe întâmplare, pe şansă, ci pe credinţa că are la Petroşani câteva argumente în favoarea deciziei sale. Nu s-a amăgit nici o clipă că ar avea pentru toate rolurile distribuţia ideală. Cred că are dreptate teatrologul George Banu atunci când spune că această distribuţie ideală nu ar exista în nici un Teatru din lume. Cu certitudine însă, în spectacolul petroşenean poate fi urmărit actorul potrivit pentru rolul titular. E vorba despre Andrei Sabău, absolvent al Facultăţii de Teatru şi Televiziune din Cluj, care e cât se poate de adecvat pentru a-l juca pe Hamlet. Un Hamlet fără poză, fără teatralităţi vetuste, fără tăceri studiate. Un Hamlet al zilelor noastre. Un Hamlet inteligent şi histrionic, un fel de alter-ego al lui Yorick. Andrei Sabău ştie ce înseamnă relaţia în teatru. Într-un fel joacă tânărul actor în relaţie cu Gertrude, altfel în cea cu Ofelia (sensibilă şi rafinată în rol Amalia Toaxen), în chip diferit în dialogurile cu Claudius ori cu Polonius, degajat şi firesc în discuţiile cu Horaţio ( convingătoare evoluţia lui Raul Hotcaş), colorat şi tranzitiv în momentele în care personajul lui se confruntă cu Groparul (Mihai Sima), cu Osric (savuros jucat de Tiberiu Tudoran), cu Rosencrantz (Dorin Ceagoreanu) şi Guildenstern (Adelin Ilie) ori cu Laertes ( cu potenţial de progres Radu Tudosie) Şi, lucru rar, Andrei Sabău are şi o bună voce baritonală, voce lucrată, care face ca textul rostit de el să fie necondiţionat inteligibil.

Mai are Nicoleta Bolca un argument ce a făcut-o să nu urmeze sfatul acelor binevoitori ce i-au spus că la Petroşani ar trebui jucate doar comedii, îndeosebi piese bulevardiere. Acest argument e publicul cultivat prin ani. Am asistat la o reprezentaţie obişnuită. Nu de premieră, nu de protocol. Spectatorii erau în marea lor majoritate adolescenţi. Elevi sau studenţi. Iubitor de Camil Petrescu şi de teoriile sale teatrale, le-am urmărit cu atenţie reacţiile. Acele “tăceri active” invocate de Camil în Modalitatea estetică a teatrului. Reacţii cum nu se poate mai potrivite, reacţii de solidarizare, ba chiar de identificare cu actorii şi cu spectacolul. Unii dintre ei mi-au spus că vin săptămânal la Teatru şi că văd Hamlet a treia sau a patra oară.

Aşadar, se poate face teatru la Petroşani? Se poate monta acolo Hamlet? Ei, uite că se poate.

Teatrul Dramatic I.D Sârbu din Petroşani-HAMLET după William Shakespeare;

Regia artistică: Gelu Badea;

Scenografia: Alexandru Radu;

Muzica de scenă: Peter Venczel;

Cu: Andrei Sabău, Dana Moisuc, Nicolae Vicol, Amelia Toaxen, Cătălin Grigoraş, Mihai Sima, Raul Hotcaş, Dorin Ceagoreanu, Adelin Ilie, Tiberiu Tudoran, Daniel Cergă;

Data reprezentaţiei: 27 septembrie 2014