Conferinţă „Radu Afrim. Ţesuturile fragilităţii“ şi album în limba engleză despre rebelul regizor, lansat la Muzeul Şuţu

Conferinţă „Radu Afrim. Ţesuturile fragilităţii“ şi album în limba engleză despre rebelul regizor, lansat la Muzeul Şuţu

Radu Afrim

Conferinţa despre Radu Afrim, cel mai nonconformist şi rebel regizor român de teatru, are loc  joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, de la Muzeul Suţu, fiind prilejuită de apariţia în limba engleză a volumului „Radu Afrim. The Fabric of Fragility“, scris de criticul de teatru Cristina Rusiecki. Prefaţa „Radu Afrim, To Be Continued...“ este semnată de Dieter Topp, iar postfaţa, "The Book of a Dissidence", de Cristiana Gavrilă.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ăsta nu e teatru! Ce a făcut după Trei surori de Cehov e curată blasfemie.” „Are Afrim premieră la Brăila. Unde găsim nişte autobuze în care să încăpem toţi?”Sunt cei doi poli între care s-a structurat receptarea operei lui Radu Afrim. Negat cu ferocitate la începutul carierei de criticii cu autoritate, a reprezentat, pentru cel puţin un deceniu, „copilul teribil” al teatrului românesc, se arată într-un comunicat de presă remis de Teatrul Odeon.

A montat aproape numai autori contemporani. A spulberat structura tradiţională a scenei noastre de i-au mers fulgii. A stârnit complicitatea publicului aducând în prim-plan o vajnică suită de marginali – ce-i drept –, cam într-o dungă, toţi sensibili şi omenoşi, care trăiesc după reguli proprii. I-a înconjurat de giumbuşlucuri şi de mult antren.

Ce l-a făcut pe Radu Afrim atât de controversat? Ce a adus nou? Dar, mai ales, ce l-a făcut atât de iubit de către publicul tânăr şi de către criticii de vârsta lui? La aceste întrebări încearcă să răspundă conferinţa "Radu Afrim. Ţesuturile fragilităţii" de joi 15 decembrie, ora 18.30, de la Muzeul Suţu. Criticul de teatru Cristina Rusiecki va aduce în atenţia auditoriului mecanismele creaţiei care l-au făcut pentru mulţi regizorul preferat. Invitaţii săi vor fi actori care au jucat în spectacolele lui Radu Afrim, potrivit comunicatului de presă.

Conferinţa este prilejuită de apariţia în limba engleză a volumului Radu Afrim. The Fabric of Fragility, un proiect al Asociaţiei ENTHEOS, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Volumul a apărut în noiembrie 2016 în traducerea lui Samuel W. Onn şi Eugen Wohl. Prefaţa Radu Afrim, To Be Continued... este semnată de Dieter Topp, preşedintele Fundaţiei germane KulturForum Europa, iar postfaţa, The Book of a Dissidence, de Cristiana Gavrilă.

Cristina Rusiecki (foto) este critic de teatru şi jurnalist cultural. Absolventă a Facultăţii de Litere şi a Facultăţii de Teatrologie, îşi ia doctoratul cu o teză despre „Teatrul cruzimii” şi spectacolele româneşti ale ultimului deceniu.

Şi-a început cariera de jurnalist cultural la Pro Tv, devenind producător al emisiunilor Salonul muzical Acasă cu Iosif Sava, Millenium şi Proezia. La Eminescu. Din 2001 scrie cronică de teatru, având rubrici, pe parcursul timpului, în revistele Cuvîntul, Observator cultural, Adevărul literar şi artistic, Time Out, artactmagazine.ro, Cultura. În 2016, înfiinţează, împreună cu trei colegi, platforma culturală online B-Critic.ro. Cristina Rusiecki preferă genul de critică empatică. De la începutul carierei, şi-a făcut un crez din a descoperi tinerele talente şi a atrage atenţia asupra lor.
Este selecţioner pentru două festivaluri de teatru independent şi a participat în numeroase jurii.

În 2012, publică volumul Radu Afrim. Ţesuturile fragilităţii, Editura Tracus Arte, Bucureşti, iar în 2013, volumul Despre dictatori şi alţi demoni. Iulius Caesar. Jurnal de repetiţii, Editura ATENT, Teatrul Naţional Timişoara.

A colaborat prin diferite studii la volume colective: este autoarea capitolului Teatrul Maghiar de Stat din Cluj din volumul colectiv Teatrul românesc contemporan apărut în limba germană, Editura Frank & Timme, Berlin, 2010 şi a capitolelor Alexander Hausvater – Shakespeare. Radiografia puterii şi Bocsardi Laszlo – Shakespeare sau despre poezia iraţionalului din volumul colectiv Lecţia de Shakespeare, conceput şi coordonat de Cristiana Gavrilă, Asociaţia Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”, 2014. În 2015, semnează studiul de caz Cum am ajuns la Cockoşi şi capitolul dedicat regizoarei Carmen Lidia Vidu, „Niciodată nu mă întreb ce a vrut să spună autorul”, din volumul colectiv bilingv Tânărul artist de teatru. Istorii româneşti recente/ The Young Theatre Artist. Recent Romanian Histories. În 2016, scrie capitolul Cristi Juncu, gingăşie de la zero… la infinit din volumul bilingv Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative, ultimele două coordonate de Oltiţa Cîntec şi publicate la Editura Timpul.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările