Colegii de breaslă, îndureraţi de moartea Stelei Popescu: „A fost o actriţă iubită a cărei moarte a fost grăbită de indiferenţa, prostia şi ipocrizia celorlalţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Stela Popescu a murit, joi, cu o lună înainte să împlinească 82 de ani. A fost găsită fară suflare în holul propriei case, de fiica adoptivă, Doina. Mai mulţi colegi de breaslă, dar şi critici de teatru şi film, şi-au exprimat durerea pricinuită de trecerea sa în nefiinţă, vorbind şi despre faptul că actriţa ar fi putut fi ajutată, dând semne că ceva nu este în regulă, încă de marţi seara când urca pe scenă la Gala Femeilor de Succes.

Mai mulţi actori au deplâns vestea morţii actriţei Stela Popescu, punctând de asemenea, faptul că, marţi seară, când apărea ultima dată pe scenă, la Gala Femeilor de Succes, dădea semne că ceva nu este în regulă cu starea sa de sănătate. Venise să îşi ridice premiul pentru întreaga carieră, iar în sala era plină. Totuşi, nimeni nu a înţeles că frazele incoerente ale actriţei şi starea sa de nervozitate, deloc caracteristice, erau semnele apropierii sfârşitului. Într-o postare pe Facebook, actriţa Oana Pellea a scris că, nejudecând pe nimeni, i se pare incredibil că „nimeni din sală nu a înţeles că începuse să moară acolo, în faţa lor.”

Show-ul tragic de marţi seară

Criticul de film Iulia Blaga (foto: jos) a declarat pentru „Adevărul” că ultima apariţie a actriţei „a fost un show tragic… a cărei moarte a fost grăbită de indiferenţa, prostia şi ipocrizia celorlalţi”. 

Aceasta a mai spus că Stela Popescu „a fost o mare actriţă, din păcate insuficient exploatată în film”, explicând că „nu am ştiut să o folosim, aşa cum a făcut-o, recent, Radu Jude”, referindu-se la filmul din 2012 al regizorului, „Toată lumea din familia noastră”, unde actriţa o interpreta pe doamna Vizureanu.

image
„ Show-ul a fost o punere în act a acestei societăţi ea însăşi afazică. E cumplit de trist ca o persoană atât de populară să moară singură pentru că, dintr-o adunare de sute de persoane (unde i s-a dat şi un premiu), nimeni nu şi-a dat seama că are nevoie de ajutor!”, a subliniat Iulia Blaga.

Irina Margareta Nistor, mesaj pentru cei sincer tristi

image

Criticul de film Irina Margareta Nistor (foto: dreapta) a transmis ziarului „Adevărul” un mesaj în care a vorbit despre carisma fantastică şi despre talentul incontestabil al actriţei, îndemnându-i pe oameni să revadă filmele Stelei Popescu şi să se bucure că „cea de-a şaptea artă ne-a făcut-o nemuritoare”. 

„Stela a fost şi va rămâne un star! Şi nu e doar un joc de cuvinte, datorat unui nume de botez atât de inspirat ales! Născută în Ajun de Crăciun, a fost şi rămâne un dar pentru cinefili, pentru iubitorii de teatru, de comedie sau de revistă, şi pentru ascultătorii de radio şi telespectatorii cărora le alunga singurătatea în greaua noapte de Revelion, când părea ruda pe care de-abia o aşteptam cu toţii, pe micul ecran, din sufrageriile noastre! 

Mai mult, era curajoasă şi subtilă, în cupletele ei, părea că ne face mereu cu ochiul, ne provoacă să sesizăm şopârlele, şi să zâmbim, orice ar fi! Avea o charismă fantastică şi un public pe care îl iubea şi care o adora! Stela era o artistă desăvârşită, de un talent incontestabil ( mărturia e însăşi declaraţia plină de admiraţie şi regrete a lui Radu Jude, care rareori e atât de entuziast, şi care a distribuit-o în „Toată lumea din familia noastră”)”, a scris criticul de film despre Stela Popescu.

„<<Alo? Aţi greşit numărul!>> (1958) a fost preferatul Stelei! Am sperat că ştirea sfâşietoare de ieri a fost una falsă! Inima ei mare însă a trădat-o! Poate unde a oferit cu imensă generozitate prea multă dragoste!”, şi-a încheiat Irina Margareta Nistor mesajul despre Stela Popescu. 

Oana Pellea, o reverenţă pentru întreaga viaţă a Stelei Popescu

image

Oana Pellea (foto: dreapta) şi-a exprimat iubirea şi admiraţia faţă de Stela Popescu, alături de care a debutat în „Turul de fildeş”. „Îmi aduc şi astăzi aminte cât de extraordinară eraţi în acel rol tragic. Reverenţă pentru toată viaţa dumneavoastră”, a scris actriţa pe pagina sa de Facebook.

Deşi marţi seară, frazele actriţei nu aveau coerenţă, aceasta a reuşit să spună că nici nu ştie cu ce s-a îmbrăcat şi că mai bine nu venea decât să fie văzută în „halul ăsta”. „

„Stela a spus…nimeni nu a ascultat-o cu atenţie… pentru că nu ne mai vedem, ascultăm ,respectăm demult unii pe alţii”, a completat Oana Pellea.

Criticul literar Paul Cernat a postat, de asemenea, un mesaj despre actriţă, scriind că, încă din copilărie, aceasta reprezenta pentru el, „o imagine a vitalităţii tonice şi optimiste malgre tout”. 

Criticul a explicat că Stela Popescu a fost o figură-reper a teatrului de revistă, a cărui principală actirţă a fost, fiind totodată capabilă şi de roluri de compoziţie.

image

„Îşi crease, de fapt, un personaj: femeia simplă gen soţie mic-burgheză nonşalantă”, a scris Cernat.

„Mă obişnuisem (chiar dacă uneori mă enervau) şi cu reclamele la Catena, farmacia inimii, din care a făcut, alături de Arşinel, un hit. Resimt dispariţia ei cu o strîngere de inimă, ca şi cînd ar fi dispărut încă o parte din copilăria mea”, a mai spus Cernat.

                                                                              Criticul literar Paul Cernat (Foto: romanianwriters.ro)

„Oameni buni, voi sunteţi sănătoşi la cap?”

image

Actorul Sever Andrei Bârzan a analizat, de asemenea, video-ul în care Stela Popescu urcă pe scenă la Gala de marţi seară, punctând că deşi era evident că ceva nu este în regulă, „publicul trece peste fiecare moment bizar, aplaudând”.

„De ce? Pentru că în mod real, nimeni nu se întreabă ce se întâmplă!!!”, a scris actorul.

 Acesta a mai spus că  nu se va „ipocrizi”, aducându-i laude şi ode, dorindu-i „drum lin în lumină, că întunericul din mintea semnenilor dumneavoastră v-a înconjurat întreaga existenţă de aici de pe pământ...avându-şi climaxul acum două zile.. cum se vede şi pe filmare”.

Actorul a mai explicat că este uluitor faptul că nimeni nu s-a interesat de ce se întâmpla cu actriţă, mai ales că privirea acesteia era derutată şi că nu îşi coordona mâna în care ţinea microfonul cu gura, lucru bizar în cazul unei actriţe cu o asemenea carieră în spate.                

                                                                                 Sever Andrei Bârzan (Foto: facebook:sever.master)                                      

„Crede cineva că o actriţă cu 55 de ani de carieră în spate la TEATRUL DE REVISTĂ, unde se cântă şi se dansează, ar putea „bălăngăni" microfonul în felul în care o face doamnna Stela Popescu în imagini?”, a mai scris Bârzan.

„<<M-aţi zăpăcit de tot>> spune doamna Stela Popescu la un moment dat... <<Nu contează, DOAMNA STELA, sunteţi TOTUL pentru TEATRUL şi FILMUL ROMÂNESC>>  e replica de complezenţă a tristului amfitrion. Oameni buni, voi sunteţi sănătoşi la cap??? Eu am văzut-o pe doamna Stela Popescu pe scenă acum două săptămâni, pe scena Teatrului de Revistă.. Cu mâna pe inimă vă spun că persoana din filmare nu are nicio legătură cu persoana pe care am văzut-o eu acum două săptămâni”, a mai punctat actorul.

Trupul neînsufleţit al Stelei Popescu a fost depus vineri, de la ora 11.00, la Teatrul „Constantin Tănase“, unde va rămâne până sâmbătă, când va fi dus la Mănăstirea Cernica, unde duminică, va avea loc înmormâtarea. Actriţa va fi îngropată lângă soţul ei, Mihai Maximilian, care a murit în decembrie 1998.

image

Te-ar putea interesa şi:

Stela Popescu, momente vesele şi triste: „Mama m-a ţinut rasă în cap până la 12 ani pentru că, în Basarabia, m-a muşcat de creştet un păianjen otrăvitor“

Stela Popescu a murit. A fost găsită de fiica adoptivă în propria casă. Actriţa ar fi făcut stop cardiorespirator 

Alexandru Arşinel a plâns în hohote la aflarea morţii Stelei Popescu. „Ea nu a mai răspuns de ieri, a murit de ieri“plângând în hohote la aflarea morţii 

Ce spunea Stela Popescu despre teamă de moarte, într-un interviu acordat pentru Adevărul în 2012

Ultimul interviu al Stelei Popescu: „România e frumoasă, dar ne străduim din răsputeri s-o distrugem“. Ce planuri avea pentru luna decembrie

  

Stela Popescu, monolog de excepţie în serialul Las Fierbinţi despre situaţia învăţământului românesc

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite