Cu toate acestea, trebuie să susţină periodic ceea ce ea însuşi numeşte şi trist, dar şi ironic „lucrări de control“ în faţa impresarilor şi directorilor de festivaluri.

Unul dintre aceste examene tocmai a fost ratat, cu ocazia unui concert la Ateneu, pe scena căruia Sonia evolua în calitate de solistă a celebrei Simfonii spaniole de Edouard Lalo. Una dintre piesele ei de rezistenţă. S-a întâmplat, însă, ceva inexplicabil. Într-o fracţiune de secundă, arcuşul i-a scăpat din mână. A urmat, fireşte, mulţime de telefoane. De la părinţi, de la prieteni, de la colege şi colegi, de la hienele de ori din presă. Şi cu toate că avem toate indiciile că Sonia ar fi o persoană puternică, violonista simte acut necesitatea unui an sabatic. 365 de zile de repaus. De regăsire a propriului sine, de refacere a unor clauze contractuale cu propriul trup, cu propria minte şi propria fiinţă.

Dorinţă cum nu se poate mai firească, aceasta dacă nu ar fi şi regulile specifice şi infinit de dure ale star-sistemului. Impresari, contracte, cu clauze de reziliere cum nu se poate mai precise, eventualele capricii trebuind a fi decontate în instanţe şi plătite cu „o căruţă de bani“. Pretextul cel mai la îndemână ar fi motivele medicale. Numai că, iată, ceea ce era plănuit să fie, la sugestia impresarului, un simplu aranjament bazat pe mituirea unui medic sfârşeşte prin descoperirea unei boli necruţătoare. Poliartrita reumatică aceasta însemnând pa, vioară!.

Mai are Sonia o a doua şansă? Va izbuti ea oare să înţeleagă că niciodată nu va mai fi cum a fost odată, că trebuie să îşi înfrângă neputinţele trupului şi să găsească metoda prin care ar putea totuşi să îşi continue viaţa? Va mai avea pe cineva alături?

La toate aceste întrebări răspund cu multă forţă, dar şi cu infinită delicateţe umană textul şi spectacolul purtând semnătura Liei Bugnar. Şi unul, şi celălalt mustind de emoţie, de suferinţă omenească, de voinţă, de sinceritate, fără nici cea mai mică urmă de melodramă ori de telenovelă. Mai mul ca sigur şi datorită faptului că actriţa Letiţia Vlădescu mi se pare a-i fi interpreta ideală. În orice caz garantul unei reuşite lansări la apă. Lia Bugnar a ştiut să valorifice o seamă de abilităţi specifice ale interpretei. Cântatul la vioară, din voce, mişcarea. Plus o anumită aparenţă de duritate în spatele căreia se ascunde o sensibilitate pe care Letiţia Vlădescu ştie să o controleze astfel încât să nu eşueze nici măcar o clipă în dulcegării lacrimogene. Au rolul lor inserturile muzicale nu doar din Lalo, ci şi din Mendelssohn-Bartholdy, contrapunctate de mari şlagăre de azi.

Teatrul „Green Hoursdin Bucureşti – ACEASTĂ SONIA de Lia Bugnar; Regia: Lia Bugnar; Cu: Letiţia Vlădescu; Data reprezentaţiei: 16 februarie 2019