Cine şi cum l-a falsificat pe Shakespeare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opera lui Shakespeare nu a devenit cunoscută imediat după moartea sa, în 1616. Până să devină simbolul dramaturgiei, au existat mai multe încercări de a falsifica diverse scrieri de-ale sale. Printre ele, se numără şi cea a lui William Henry Ireland care, după ce a reuşit să păcălească mai mulţi literaţi că textele pe care le furniza erau scrise de Shakespeare, a fost prins înainte de montarea unei piese scrise de el, sub semnătura dramaturgului.

Născut în 1775, William Henry Ireland s-a apucat de „falsificarea literară” pe când avea doar 20 de ani.  Ireland era interesat de tot ce ţinea de William Shakespeare, pasiune prealuată de la tatăl său. 

Tânărul Ireland nu era foarte inteligent, conform Smithsonian Magazine, chiar el ar fi scris că unul dintre directorii de şcoală i-ar fi spus tatălui său despre el că era „atât de prost încât era o ruşine pentru şcoala sa”. William Henry dorea să îşi impresioneze tatăl, aceasta fiind motivaţia care avea să stea la baza ideii de falsifica texte shakesperiene.

Tatăl său, Samuel Ireland, era un editor de succes  şi colecţionar de antichităţi şi piese de-ale lui Shakespeare. Dintre piesele dramaturgului, nu a fost găsită nicio copie scrisă de mâna acestuia,  nici măcar o corespondenţă trimisă de acesta către vreun prieten, editor sau alt scriitor, aşa că scrierile falsificate de William Henry aveau să provoace o mare bucurie.

William Henry era angajatul unui birou de avocatură. Pentru că nu era monitorizat când lucra, a început să lucreze la primele scrieri atribuite lui Shakespeare, după ce ar fi găsit semnătura poetului din Avon pe copia unui document mai vechi găsit în colecţia tatălui său, după cum scrie vintagenews.com.

Într-o zi s-a înfăţişat în faţa tatălui său cu textul fals, explicând că i-l dăduse un prieten care îşi dorea însă să-şi păstreze anonimatul. Se pare că acesta, denumit domnul H., ar fi avut mai multe texte originale de-ale dramaturgului, dar nu era interesat de opere.

Mai mulţi experţi au examinat primele manuscrise pe care William Henry le-a adus acasă şi entuziasmul a crescut. Pentru că tatăl său era încântat, fiul a început să aducă noi şi noi materiale semnate de Shakespeare. Tânărul mima scrisul din perioada elisabetană, transcria piesele deja cunoscute, dar cu părţi lipsă, adăugând notaţii după, pentru a părea că sunt schiţe. De asemenea, avea grijă să trateze şi foile pe care scria pentru a părea că sunt foarte vechi. Printre textele pe care le-a adus, s-a numărat şi o scrisoare de dragoste pe care Shakespeare i-ar fi trimis-o soţiei sale, scrisoare care ar fi avut împachetată în ea şi o şuviţă de păr.

Boswell, biograful lui Shakespeare: „Pot muri mulţumit” 

Oamenii au continuat să creadă  cu tărie, pe măsură ce noi texte apăreau, că sunt scrise într-adevăr de Shakespeare. Au considerat că textele sunt autentice şi o seamă de literaţi, precum James Boswell, stimat biograf de-al dramaturgului, care, conform britannica.com, ar fi îngenuncheat şi sărutat textele, sau Joseph Warton, care l-a încurajat pe William Henry să publice piesele.

 „Pot muri mulţumit pentru  că am trăit să văd ziua de astăzi”, ar fi spus Boswell la vederea textelor, conform Smithsonian Magazine.

Trei luni mai târziu, la 54 de ani, acesta se stingea din viaţă, cel mai probabil mulţumit, pentru că fapta tânărului Ireland nu fusese încă dezvăluită.

Momentul în care William Henry a exagerat a fost când a anunţat că a găsit şi o piesă necunoscută până atunci, scrisă de dramaturg.Intitulată „Vortigern”, subiectul piesei era despre un commandant militar care devine rege şi se îndrăgosteşte de o tânără pe nume Rowena.  L-a dat de gol însă mai ales felul în care evolua acţiunea piesei,  cu scene atipice stilului shakesperian. Totuşi, piesa lui William Henry avea să fie jucată la Teatrul Drury Lane din Londra.   

Richard Brinsley Sheridan, dramaturg şi director al teatrului, tocmai ce extinsese teatrul la 3500 de locuri, făcându-l astfel  cel mai mare din Anglia. Această extindere căreia i s-au adăugat datoriile pe care le acumulase din pariuri, l-au făcut să vrea să monteze piesa în teatrul său.

 Deşi nu era un mare admirator al lui Shakespeare, Sheridan a vizitat casa familiei Ireland pentru a citi piesa. I s-a părut lipsită de poezie şi prostească.

„E ciudat…cu siguranţă a scris mereu poezie. Sunt cu siguranţă idei îndrăzneţe, dar sunt brute. E foarte bizar: ai putea crede că Shakespeare trebuie să fi fost foarte tânăr când a scris piesa”, ar fi spus după citirea textului, Richard Sheridan, conform Smithsonian Magazine.

Totuşi, pe Sheridan aveau să-l convingă felul în care arătau documentele, aşa că data spectacolului a fost stabilită: 2 aprilie 1796.

Primele zvonuri 

Primele zvonuri care puneau la îndoială autenticitatea textelor au venit după ce familia Ireland a fost vizitată de Joseph Ritson, un critic renumit. Acesta i-ar fi scris unui prieten că „erau o grămadă de falsuri, calculate şi studiate pentru a înşela publicul”. Totuşi, criticul şi-a ţinut privat verdictul pentru a nu-şi periclita reputaţia în cazul în care avea să se demonstreze că textele erau autentice.

Cu două zile înainte de premiera spectacolului, Edmond Malone, recunoscut drept cel mai bun expert în operele lui Shakspeare, l-a demascat de William Henry, scriind că este vorba de o „fraudă prostească şi îndrăzneaţă”, plină de erori şi contradicţii. Textul lui Malone s-a vândut ca pâinea caldă. Totuşi, spectacolul a avut loc. La final, când a fost anunţată data la care se va juca din nou, s-a iscat o încăierare între cei care credeau că piesa este autentică şi cei care nu credeau. Cronicile spectacolului au fost negative, iar câteva luni mai târziu, autorul real îşi recunoştea faptele.

Din nefericire, nu doar reputaţia sa a avut de suferit, ci şi cea a tatălui său despre care mulţi experţi au crezut că el însuşi a semnat o parte dintre  texte. Devastat de confesiunea fiului, acesta avea să susţină până la moartea sa, în 1800, că textele sunt autentice. La scurt timp, William Henry Ireland se muta în Franţa, unde a locuit un deceniu. În 1832, a încercat să publice „Vortigern”, dar nu a reuşit. Trei ani mai târziu, în 1835, a murit. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite