Cele mai bune spectacole din Festivalul Naţional de Teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ face retrospectiva celor mai bune spectacole de teatru din Festivalul Naţional de Teatru, un adevărat maraton cu peste 40 de spectacole în selecţie, care s-a încheiat duminică seara, după zece zile de reprezentaţii.

La categoria dans, „Fresca“ a fost cel mai apreciat, dintre spectacolele de teatru au strălucit „Livada de vişini“, „Carousel“, „Liloleum“, „Cafeneaua“, „Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice“ şi „La ordin, Führer!“, iar dintre producţiile independente s-au remarcat „Lungs“ (cu tinerii actori Denisa Nicolae şi Liviu Romanescu) şi „Apă de mină“, coordonat de Oana Stoica.

CELE MAI APRECIATE

„Livada de vişini", regie Lev Dodin

image

FOTO: Florin Ghioca

Producţia a fost distinsă anul trecut cu Premiul Naţional al Rusiei „Masca de aur“ la categoria „cel mai bun spectacol“, iar cei doi protagonişti, Danila Kozlovsky (Lopahin) şi Ksenya Rappoport (Ranevskaia) au primit Premiul „Stanislavski“ pentru interpretare. Un decor expozitiv, proiecţii video cu o livadă de vişini în floare, un final simbolic. Un Lopahin care cântă în engleză „My way“ al lui Frank Sinatra şi are o bucurie unică, în paşi de dans, a reuşitei de a-şi depăşi condiţia de iobag.  După reprezentaţia de duminică, regizorul Lev Dodin a participat la o întâlnire deschisă cu publicul spectator, organizată în foaierul „Tapiseriei“  al Sălii Mari a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale“. „«Livada de vişini» este piesa cea mai tragică a lui Cehov, care s-a impus în timp, însă, ca una dintre cele mai mari comedii, (…) comedia istoriei, în care personaje suntem noi. Şi în care viaţa devine parte a istoriei“, a subliniat regizorul rus Lev Dodin, invitat special al celei de-a 26-a ediţii a Festivalului National de Teatru.

„Carouselul“ de la Bulandra

image

Adaptarea de Andrei Şerban şi Daniela Dima, după piesa „Liliom“ de Ferenc Molnár şi filmul cu acelaşi titlu de Fritz Lang, „Carousel“, s-a jucat în deschiderea Festivalului Naţional de Teatru. Spectacolul, regizat de Andrei Şerban, are o dublă distribuţie, cu  Alexandra Fasolă şi Ana Ularu, în rolul lui Julie. Vlad Ivanov interpretează rolul lui Liliom. Spectacolul începe chiar de la intrarea în holul sălii "Liviu Ciulei" de la Teatrul Bulandra. O atmosferă de bâlci, în scenografia lui Octavian Neculai, cântece italieneşti şi franţuzeşti interpretate live (muzica lui Raul Kusak, pe care îl putem vedea ulterior şi la pianină). Canţonetele vesele te învăluie, publicul cântă, dansează şi face poze alături de actori, printre căluţi, baloane colorate, lumini stroboscopice. Femei frumoase, în rochii de cabaret (costume Lia Manţoc).

Vlad Ivanov, în rol de clovn, cu buze roşii şi chip de mască alb, se întrece pe sine încă o dată. Rodica Lazăr, madame Muscat, stăpână a Caruselului, este o veritabilă "femme fatale".  Alexandra Fasolă interpretează candoarea şi hotărârea unei fete, care-şi asumă cu încăpăţânare iubirea până la capăt. Dramele unor femei, pe care nici bogăţia, nici sărăcia nu le ajută în disperarea lor de a-l pierde pe acelaşi bărbat iubit, cântecul lor sfâşietor în faţa morţii, inocenţa unei fetiţe care-şi caută tatăl în amintirile celor din jur, toate pe fondul unor melodii sensibile din repertoriul italienesc.

„Linoleum", o comedie spumoasă

"linoleum" fnt

Una dintre cele mai aplaudate spectacole a fost „Linoleum”, după textul lui Vladimir şi Oleg Presniakov (traducere de Maşa Dinescu), în regia lui Alexandru Dabija şi muzica Adei Milea. Decorul şi costumele spectacolului jucat în festival la Bulandra  sunt semnate de Adriana Grand, montarea fiind  produsă de Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ Cluj-Napoca.  Doi inşi închiriază un apartament într-un cartier sărac şi se hotărăsc să-l renoveze. Sub podeaua acoperită cu linoleum, găsesc un cadavru de care trebuie neapărat să se descotorosească cu ajutorul proprietarului, care se dovedeşte a fi băiatul mortului. Începe astfel o odisee delirantă. În aeroport întâlnesc un băiat, întruchipat excepţional de Sorin Leovenau, care le povesteşte despre celebrul pianist rus Anton Rubinstein şi cât de aproape a fost el, dintr-o eroare de control la graniţă, să fie deportat în Siberia. Dar cadavrul începe să se mişte şi-atunci lumile celor vii şi morţi se amestecă. Din distribuţie au făcut parte, printre alţii, Cătălin Herlo,  Radu Lărgeanu,  Ionuţ Caras, Cristian Grosu, Matei Rotaru, Patricia Brad, Anca Hanu,  Sorin Leoveanu.

CEL MAI PUŢIN APRECIATE

„Scene dintr-o căsnicie“

image

Spectacolul “Scene dintr-o căsnicie”, al Teatrului Naţional din Timişoara, pe un text de Ingmar Bergman, a marcat debutul cineastului Radu Jude în teatru. S-a făcut multă vâlvă după premiera de la Timişoara, însă spectacolul prezentat în FNT a fost sub aşteptări. Nu se pot vedea, în montare, decât ură, dezgust şi dispreţ în forma lor cea mai pură. Nu există decât replici dure, scene de sex hard, spectacolul fiind lipsit de emoţie. Marianne (Claudia Ieremia/ Alina Ilea) şi Johan (Ion Rizea) formează un cuplu cu o căsnicie perfectă, care se destramă. Montarea lui Radu Jude este una clasică, se concentrează pe text, pe jocul actorilor şi pe relaţiile dintre ei, care devin cu totul apăsătoare.

„Pour toujours (În vecii vecilor)“

În ciuda grandioasei muzici compuse de Fauré, Bach, Mozart, Górecki, jocul actorilor de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj din acest spectacol (regie şi décor: Dominique Serrand) a fost lipsit de strălucire, scenele au fost fade şi inexpresive.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite