Despre unele spectacole aflate pe afişul Festivalului respectiv (Romeo şi Julieta de la Naţionalul din Cluj, Cafeneaua  de la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi, Domnul Jurdan de la Teatrul Regina Maria din Oradea, Hamlet de la Teatrul Naţional din Timişoara, A douăsprezecea noapte de la Teatrul Metropolis din Bucureşti  sau Omul cel bun din Seciuan de la Bulandra) am scris în ocazii anterioare. Dau seama acum despre alte patru montări aflate în oferta manifestării. Sau în prologul ei.

1. Locul unde nu se întâmplă nimic, dar se întâmplă multe

Nu ştiu exact dacă bogăţia ofertei de evenimente culturale sau propria-mi neglijenţă au fost de vină că nu am luat parte, la ediţia din vara anului 2015 a Festivalului Internaţional de Teatru de  la Sibiu, la spectacolul-lectură cu piesa Iubirea la oameni de Dmitri Bogoslavski.

Am ratat astfel ocazia primei întâlniri cu un text deosebit, dar şi cu autorul lui, Dmitri Bogoslavski. Un om foarte tânăr - e născut în anul 1985 - care s-a impus cu forţă nu doar în peisajul atât de bogat şi de divers al noii literaturi dramatice ruse, ci şi pe scenă. ­Tradusă de Raluca Rădulescu, piesa a fost atunci citită în regia lui Bogdan Sărătean şi, iată, aflu acum că tot el se pregăteşte să o pună în scenă la Sibiu. În vara anului 2016, cu ocazia unui mini-festival de teatru dens, în fapt o suită de work-shopuri organizate de Teatrul Nottara, aceeaşi piesă a însemnat material de lucru pentru un studiu coordonat de Evghenia Bercovici. Studiu al cărui impact se pare că a fost atât de mare încât a determinat decizia ca totul să se transforme într-un viitor spectacol de teatru adevărat, regizat de aceeaşi Evghenia Bercovici, spectacol a cărui premieră va avea loc, din câte mi se spune, în februarie 2017.

Numai că, iată, meritul premierei pe ţară îi revine Teatrului Clasic Ioan Slavici  din Arad al cărui spectacol a avut premiera cu doar o zi înainte de deschiderea celei de-a XXII a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic. A fost vorba, la urma urmei, despre un contrapunct semnificativ al cărui rost poate că a fost şi acela de a ne reaminti tuturor că e loc pe lume pentru orice fel de teatru, cu condiţia să fie unul bun.

Revin la piesa lui Dmitri Bogoslavski  pentru a sublinia ideea că spectacolul cu Iubirea la oameni pus în scenă de Vlad Massaci, în scenografia lui Andu Dumitrescu, este unul reuşit. Faptul se cuvine menţionat şi pentru că izbânda este obţinută pe un text nu tocmai foarte uşor de stăpânit. Un text lung, poate că pe alocuri niţeluş stufos, abordând o paletă largă de teme. Partitură  în care realismul se îmbină cu aspiraţia spre simbolizare, spre un metafizic de factură specială, cam tot la fel cum se îmbină viaţa cu moartea în existenţa noastră comună.

Acţiunea propriu-zisă se petrece într-o comună sau un mic orăşel uitat de lume din Rusia post-comunistă. Un loc în care toată lumea se cunoaşte, iar secretele oricărui individ  nu mai sunt demult secrete fiind bun comun,  în gura tuturor. E vorba despre o aşezare oarecare în care iernile sunt prea lungi, iar verile calde sunt aşteptate cu multă nerăbdare. Un loc în care unii mai speră, precum Olga, Maşa şi Irina, cele trei surori ale lui Cehov, că o plecare la Moscova le-ar aduce fericirea sau izbăvirea dar şi în care mai toată lumea suferă de alcoolism. În care mai fiecare are o sticluţă ascunsă cu niscaiva tărie şi în care alimentele şi băutura încă se pot lua pe datorie şi pe trecutul în cont, adică în caiet.

În locul acela în care aparent nu se întâmplă nimic, de fapt se întâmplă multe. Nimănui nu îi e străină iubirea eşuată nutrită de poliţistul Serghei pentru Lusia, măritată cu beţivul Kolea. Cu toţii respiră uşuraţi când acesta dispare, fără a şti că a fost ucis de propria soţie, tot la fel cum cu toţii se bucură când Lusia se căsătoreşte cu cel ce o iubeşte cu adevărat. Numai că apar, pe neaşteptate, remuşcările, fantomaticele reveniri ale celui ucis, nebunia, totul încheindu-se cu sinuciderea lui Serioja.

Acţiunea din Iubirea la oameni se consumă pe cel puţin două coordonate temporale, se fundamentează pe jocul prezent-trecut. De la un moment dat încolo faptele încep a se  se petrece între două lumi, cei vii intrând în comuniuni bizare cu cei morţi. Prieteniile se consumă adesea violent, trădările sunt multe, pasiunile deloc puţine, iar rezolvările de un radicalism imprevizibil.

Toate aceste fapte de viaţă pulsează, irump în textul lui Dmitri Bogoslavski, iar meritul regizorului Vlad Massaci şi al echipei sale este că sunt la fel de concentrate, la fel de pline de emoţie, de pasionalitate, de imprevizibilitatea specifice sufletului slav şi în spectacol. Că vedem o montare în care coabitează demonii cu oamenii simpli, în care simţi ce complicată şi imprevizibilă e fiinţa umană, cât de devoratoare poate fi iubirea şi cât de devastatoare ajunge să fie nemăsura ei.

Fireşte, în linia întâi a distribuţiei se plasează Carmen Vlaga -Bogdan (Liusia), Andrei Elek (în formă de zile mari în Serioja) şi Alex Mărgineanu (ca întotdeauna foarte bun şi cu mare atenţie la nuanţe, temeinic deţinător al rolului Ivan). Lor li se alătură Zoltan Lovas cu apariţii riguros şi diferenţiat desenate ale dublului care coexistă în ceea ce aş numi imaginea cu numele Kolea. Meritul lui Vlad Massaci constă însă şi în faptul că şi rolurile aparent secundare capătă proeminenţă, oferindu-le premise de creaţie reală actorilor ce le deţin. E vorba despre Oltea Blaga (Olga Borisova), Liliana Balica (Lidia Fiodorovna) Robert Pavicsits (Ciubasov), Roxana Sabău- Nica (Olga), Mariana Tofan ( cu un vârf de evoluţie în momentul nunţii lui Ciubasov) şi Cecilia Donath -Lucanu (la rându-i remarcabilă în secvenţa în care îşi strigă disperarea în faţa eşecului căsătoriei ei cu Ivan).

Se ştie, Vlad Massaci deţine o anumită experienţă şi în folosirea în spectacolele sale a unor actori-copii (să ne amintim de Aniversarea de la Nottara), iar această experienţă se decontează pozitiv  în felul impecabil în care evoluează pe scenă copilul Darius Bogdan.

Regizorul a dorit să monteze Iubirea la oameni  la Sala Studio, pe o scenă destul de mică în care inventivitatea scenografului Andu Dumitrescu a făcut exact ceea ce a trebuit. Decorul tradiţional fiind completat cu efecte video, cu inserţii filmice, cu un light design toate potrivite.

Am avut impresia că ar exista un anume dezechilibru de durată şi nu numai între cele două părţi ale montării, însă trag nădejde că reprezentaţiile viitoare vor aduce un plus de concentrare în partea întâi.

Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad- IUBIREA LA OAMENI de Dmitri Bogoslavski- Traducerea- Raluca Rădulescu- Regia- Vlad Massaci- Scenografia, light design, video-proiecţii, film- Andu Dumitrescu Cu- Zoltan Lovas, Carmen Vlaga-bogdan, Oltea Blaga, Liliana Balica, Andrei Elek, Alex Mărgineanu, Robert Pavicsits, Roxana Sabău-Nica, Mariana Tofan-Arcereanu, Cecilia Lucanu, Darius Bogdan- Data premierei- 11 noiembrie 2016

2. Vetust

Teatrul de Comedie din Bucureşti şi regizorul Gelu Colceag recomandă spectacolul cu Îmblânzirea scorpiei drept unul muzical după piesa omonimă a lui William Shakespeare.

Or, tocmai de aici începe şi discuţia, încep însă şi problemele montării. Una din cale afară de vetustă.

În ultimii câţiva ani în teatrul românesc s-au înregistrat câteva succese cu spectacole muzicale. Nu mai detaliez acum problema. Mă mulţumesc doar să observ că urmarea imediată a acestui fapt demn de salutat e că au crescut, în consecinţă, şi standardele şi pretenţiile faţă de acest gen de montări. Fie şi numai din acest punct de vedere, spectacolul de la Comedie e ceea ce pot califica fără nici cel mai mic dubiu, un experiment nereuşit, un eşec de-a dreptul.

Muzica scrisă de Călin Grigoriu e complet neşlăgăroasă. Aproape fără nici o arie cât de cât inspirată. Simplă, anume destinată spre a fi cântată de cântăreţi cam fără voce. Aşa cum se dovedeşte a fi majoritatea actorilor din distribuţie. Cu care nici nu s-a lucrat aşa cum s-ar fi cuvenit în astfel de situaţii. Excepţia notabilă e reprezentată de Lucian Ionescu, bun şi ca interpret de proză, cu o evoluţie remarcabilă în Hortensio, actorul care asigură un remarcabil final primei părţi a spectacolului. Cam singurul moment cu adevărat izbutit din cele aproape trei ore ale reprezentaţiei.

Nu ştiu cum au arătat şi cum au fost executate în seara premierei dansurile concepute de Ştefan Lupu. Ştiu doar că în reprezentaţia văzută de mine la Arad, în deschiderea celei de-a XXII a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic, ele au fost complet dezordonate. De altfel, întreg spectacol a părut astfel. Lung, lungit din cale afară, ca caşcavalul prăjit, vorba lui Caragiale, partea a doua fiind una fără de sfârşit, mustind de cioace. Vina principală cade în sarcina lui Alexandru Bogdan (Petruchio) care e evident că şi-a pierdut simţul măsurii. Acompaniat tovărăşeşte de Dorina Chiriac (Catarina) care, după ce în prima parte ne-a ca făcut să ne întrebăm de ce ar mai trebui Scorpia ei să fie îmblânzită, în cea de-a doua s-a străduit să recupereze.

Catarina e mică şi brunetă, Bianca e blondă şi înaltă. Aceasta pare a fi principala idee regizorală a lui Gelu Colceag. Idee subminată de realitatea din teren. Adică din spectacol. Idee mică, peltică, din cale afară de debilă şi încă şi mai compromisă de caracterul total ascenic al prezenţei Gloriei Găitan, complet nejustificat distribuită în rolul Bianca.

Mai salvează ce mai poate fi salvat de la dezastru câţiva buni actori. Aşa cum sunt Mihaela Teleoacă (Baptista, personaj obţinut prin recondiţionarea celui conceput de Shakespeare), Dragoş Huluba (un chaplinesc Grumio), Dan Rădulescu (Lucenţio), Ion Chelaru (Vincenţio) şi veşnic tânărul şi savurosul Eugen Racoţi (Un pedagog bătrân).

Au apariţii corecte, dar nu mai mult de atât Marius Drogeanu (Gremio), Vlad Corbeanu (Tranio),  Cristina Juncu (servitorul lui Lucenţio), Smaranda Caragea (Văduva). Lor alăturându-li-se, atunci când eforturile nu le sunt subminate de nepriceperea celor de la sunet, Alexandru Aron, Teodora Filip, Bogdan Iacob, Alina Petrică, Paula Rotar, Irina Rotar, Alexandru Ştefănescu.   

Teatrul de Comedie din Bucureşti- ÎMBLÂNZIREA SCORPIEI – Un spectacol muzical după William Shakespeare- Direcţia de scenă- Gelu Colceag- Decorul- Puiu Antemir- Costumele-Ioan Pashca-Muzica – Călin Grigoriu- Coregrafia- Ştefan Lupu- Light design- Sorin Vintilă Cu- Dorina Chiriac, Alexandru Bogdan, Mihaela Teleoacă, Gloria Găitan, Dragoş Huluba, Dan Rădulescu, Ion Chelaru, Marius Drogeanu, Lucian Ionescu, Vlad Corbeanu, Teodora Filip, Eugen Racoţi, Smaranda Caragea,Bogdan Iacob, Cristina Juncu, Alina Petrică, Paula Rotar, Irina Ştefan, Alexandru Ştefănescu- Data reprezentaţiei- 12 noiembrie 2016

3. Cam fără metodă

Două ar putea fi motivele invitării Teatrului Naţional din Pécs la cea de-a XXII a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Arad, teatru care a onorat manifestarea cu un spectacol cu un text extrem-contemporan- Metoda de Jordi Galcéran.

Primul ţine de bunele relaţii ce există între cele două instituţii, Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad având schimburi culturale susţinute cu Naţionalul din ţara vecină.

Cel de-al doilea ar avea, probabil legătură, cu o anume configuraţie a repertoriului Teatrului arădean care, în vremea din urmă, a acordat o remarcabilă atenţie ultimelor noutăţi din literatura dramatică europeană. Un loc de cinste revenind acelor texte ce surprind evoluţia relaţiilor inter-umane în societatea post-industrială, post-capitalistă. Modul de viaţă dur din multinaţionale a căror regulă neiertătoare pare a fi bani contra viaţă. Amintesc în acest sens detaliul că doar în stagiunea trecută la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad au fost puse în scenă două spectacole care abordează această temă. E vorba despre Bull, în regia lui Bobi Pricop, şi despre Vârful aisbergului, spectacol regizat de Theodor Cristian Popescu.

Teatrul Naţional din Pécs a adus, cum spuneam, la Arad spectacolul cu piesa Metoda, a cărei primă punere în scenă în România a avut loc la Teatrul Nottara din Bucureşti şi s-a datorat- coincidenţă!- aceluiaşi Theodor Cristian Popescu.

Metoda sau Metoda G sau Metoda Grönholm venea în România după un prim spectacol cu o piesă pe această temă, cel cu Top Dogs, montat în urmă cu mai bine de zece ani de Theo Herghelegiu la Teatrul Arca de la La Scena. Piesa lui Jordi Galcerán a inspirat un film, regizat de Marcelo Piñeiro şi a fost tradusă de Luminiţa Voina- Răuţ, fiind publicată într-un volum editat de Fundaţia Culturală Camil Petrescu.

Un suedez pe nume Grönholm a pus la punct o nouă metodă, extrem de dură, compusă dintr-o serie de teste de inventivitate şi de rezistenţă psihică la care sunt supuşi cei ce aspiră să dobândească un post de top într-o multinaţională. Totul pare a fi un joc, uneori ridicol, alteori dramatic, câteodată exasperant de-a dreptul, la capătul căruia subiectul, testat de trei psihologi travestiţi în contra-candidaţi, decid dacă respectivul corespunde sau nu cerinţelor specificate de job description.

Succesiunea acestor teste care pun candidatul în situaţii inedite, cum spuneam ba dramatice, ba caraghioase, e atât de bine gândită de autorul piesei încât spectacolul ţine doar dacă e bazat pe o reală tensiune şi are în distribuţie patru actori unul şi unul.

Trebuie să spun, cu toată părerea de rău, că spectacolul regizat de Ádám Horgas la Teatrul Naţional din Pécs nu întruneşte la standardele aşteptate nici una dintre aceste două condiţii. Nu are ritm, nu e conceput cu suficientă concentrare, nu e inventiv, curge destul de leneş. Iar din distribuţie doar Józsa Richárd (Ferran) este actorul care dă satisfacţie deplină.

Teatrul Naţional din Pécs- Ungaria- METODA GRÖNHOLM de Jordi Galcerán -Traducerea în limba maghiară- Bakucz Dóra- Regia- Ádám  Horgas- Decoruri- Péter Horgas- Costumele- Nóra Bujdosó- Cu- Józsa Richárd, Széll Horváth Lajós, Györfi Anna, Mikola, Gergö- Data reprezentaţiei- 14 noiembrie 2016

4. Cam puţin

Spectacol de public, distribuţie fără cusur, ideal pentru turneu, montare a cărei absenţă ar fi inimaginabilă de pe afişul oricărui Festival care se respectă.

Cam aşa ar putea fi definit, cu vădite intenţii publicitare, spectacolul Svejk, montat la Teatrul Odeon de Alexandru Dabija. Care a adaptat destul de elementar, fără prea mari eforturi de natură a depăşi o linearitate care face ca scenariul să fie o simplă şi mai mult sau mai puţin izbutită înşiruire de gaguri, prima parte a Peripeţiilor bravului soldat Svejk de Jaroslaw Hasek, în traducerea remarcabilă a lui Jean Grosu. Iar cum lipsa de efort şi de imaginaţie e, câteodată, transmisibilă, nu găsim prea multe căutări creative sau de înnoire nici din partea scenografei Andrada Chiriac, nici din aceea a autoarei muzicii de scenă Ada Milea.

Decorul e alcătuit din câteva panouri mari, mobile, pe care le tot învârt la vedere maşiniştii, panouri astfel concepute încât să permită crearea tuturor spaţiilor , nu puţine, în care se consumă acţiunea. Cele patru sau cinci songuri interpretate la acordeon, la tobă, la instrumente de suflat şi din gură de componenţii distribuţiei sunt cam în nota compoziţiilor de muzică de scenă ale Adei Milea. Aşa se face că spectatorul ceva mai familiarizat cu colaborarea dintre ea şi regizorul Alexandru Dabija, colaborare care în alte dăţi a dat rezultate de-a dreptul deosebite (să ne amintim de Sînziana şi Pepelea de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca!), nu are parte de cine ştie ce surprize.

Redescoperim de-a lungul celor două ore de spectacol  calităţile de showman ale lui Pavel Bartoş care, într-un spectacol ceva mai elaborat şi rafinat, chiar ar fi putut fi un Svejk de zile mari, ne bucurăm să o revedem în foarte bună formă pe veşnic dinamica Dorina Lazăr (Doamna Mullerova), îşi fac datoria conştiincios, evoluând în mai multe roluri ceilalţi componenţi ai distribuţiei. E vorba despre Cezar Antal, Ioan Bătinaş, Mircea Constantinescu, Marius Damian, Sabrina Iaşchevici, Paula Niculiţă, Gabriel Pintilei, Anda Saltelechi, Mihai Smarandache, Silvian Vâlcu, Veronica Gherasim, Dan Iosif.

Cam puţin şi pentru Teatrul Odeon, şi pentru marele regizor care e Alexandru Dabija.

Teatrul Odeon din Bucureşti- SVEJK-Traducerea-Jean Grosu, Decorul şi costumele-Andrada Chiriac- Muzica- Ada Milea  Cu—Pavel Bartoş. Cezar Antal, Ioan Bătinaş, Mircea Constantinescu, Marius Damian,  Dorina Lazâr, Sabrina Iaşchevici, Paula Niculiţă, Gabriel Pintilei, Anda Saltelechi, Mihai Smarandache, Silvian Vâlcu, Veronica Gherasim, Dan Iosif- Data reprezentaţiei- 15 noiembrie 2016