Ce pregătesc teatrele pentru a doua parte a stagiunii. Andrei Şerban, Victor Ioan Frunză şi Silviu Purcărete în prim-plan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşit de 2014, în timp ce lumea teatrală este uşor agitată de decizia ca selecţia pentru Gala Premiilor UNITER să fie făcută într-un mod inedit, care-i nemulţumeşte pe mai toţi artiştii şi directorii de teatre, cele mai multe instituţii din Bucureşti şi din ţară pregătesc premiere, disputându-şi cei mai importanţi şi mai premiaţi regizori şi actori.

Oferta teatrelor la început de an se anunţă relativ generoasă, regizori cunoscuţi urmând să aibă premiere cel puţin incitante până la sfârşitul acestei stagiuni, care îi vor aduce pe scenă pe mulţi dintre actorii aşteptaţi de public.

Unul dintre cele mai importante proiecte este „Liliom”, de Ferenc Molnár, la care regizorul Andrei Şerban a început deja repetiţiile, urmând ca până la sfârşitul acestei stagiuni să aibă loc premiera spectacolului, la Teatrul Bulandra. „Liliom”, una dintre cele mai frumoase poveşti ale literaturii universale, destul de des pusă în scenă în afară, a mai cunoscut în România doar două montări, în regia lui Victor Ioan Frunză, cea mai recentă la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Despre acest text, Andrei Şerban declară că l-a ales „pentru că e o piesă de suflet, care mă atinge într-un mod foarte special. Atinge nişte zone emoţionale care-mi sunt foarte personale”. În rolul principal, este distribuit Vlad Ivanov, cu care regizorul a lucrat şi la spectacolele „Ivanov” şi „Omul cel bun din Seciuan”, ambele la Teatrul Bulandra. Alături de Vlad Ivanov, în distribuţie se regăsesc Ana Ularu şi Alexandra Fasolă.

La Teatrul Naţional din Bucureşti, spectacolul care va inaugura Sala Mare va fi „un spectacol surpriză al lui Dan Puric, după celebra lucrare clasică „Înşir-te, mărgărite”.

Tot din categoria regizorilor-vedetă, unul dintre cele mai interesante proiecte ale celei de-a două părţi a stagiunii este „Fuchsiada”, după Urmuz, un spectacol imaginat de Helmut Stürmer, asistat de Silviu Purcărete, pe muzica lui Vasile Şirli, la Teatrul German de Stat din Timişoara, care se anunţă o premieră inedită fie şi pentru faptul că

Viziunea regizorală îi aparţine cunoscutului scenograf Helmut Stürmer, care va privi lucrurile dintr-o altă perspectivă.

La acelaşi Teatru German din Timişoara, unul dintre punctele importante ale lumii teatrale în ultimii ani, se mai află în lucru „Bremen”, după Fraţii Grimm, în regia lui Alexandru Dabija şi „Electra”, după Euripide şi Eschil, în regia lui Laszlo Bocsardi, o adaptare modernă ce aduce în prim-plan obsesia răzbunării în lumina unei mistuitoare pasiuni.

„Steaua fără nume”, superbul text al lui Mihail Sebastian va avea două premiere în luna ianuarie la Bucureşti, în două versiuni scenice diferite. Prima, în regia lui Victor Ioan Frunză la Centrul Cultural pentru UNESCO, iar cea de-a doua, la Teatrul de Comedie, în regia lui Vlad Massaci. După ani întregi în care piesele lui Mihail Sebastian n-au prea putut fi văzute pe scenele din Bucureşti, la acest început de an, celebra poveste dintre Mona şi Miroiu va putea fi văzută în două interpretări diferite.

Tot la Teatrul de Comedie, Răzvan Mazilu pregăteşte „În plină glorie”, cu George Mihăiţă, în rolul principal.

La teatrul Nottara, Cristi Juncu pune în scenă „Vestul sălbatic” de Martin McDonagh cu Florin Piersic jr., Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, în rolurile principale, iar la Teatrul Mic, Valeria Seciu şi Virgil Ogăşanu vor reveni împreună pe scenă într-o producţie în regia lui Gelu Colceag, „Banii jos! Plătesc în avans”.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite