Ce nu fac politicienii pot face actorii. Festivalul DraMa 9 de la Odorheiul secuiesc

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce realitatea cotidiană e poluată cu ştiri false şi scandaluri privind atmosfera de intoleranţă din Ardealul multietnic, la faţa locului lumea îşi vede de treabă, şi, spre exemplu un teatru precum Tomcsa Sandor, din Odorheiul Secuiesc se face gazda unui interesant festival focusat pe dramaturgia contemporană română şi maghiară.

Intitulat DraMa 9, acest eveniment s-a născut în 2008 când teatrul sărbătorea un deceniu de existenţă şi când împreună cu Fundaţia Pro Theatrum s-a gândit să iniţieze acest festival de teatru contemporan. Nu le-a fost uşor. Bani n-au prea fost şi nici acum nu abundă, motiv pentru care începuturile au fost timide, cu participanţi puţini, dar cu bune ecouri printre cei care s-au încumetat să călătorească până în inima acestei regiuni. Fiindcă da, şi azi e o aventură să străbaţi cu mocăniţele CFR-ului aceste distanţe care prin alte părţi ale lumii sunt caz de navetă, să schimbi trenuri, să aştepţi prin gări, să fii pe scurt mereu în nesiguranţă. Prin bunăvoinţa organizatorilor aceste neajunsuri sunt însă escamotate, musafirii fiind aşteptaţi la Sighişoara, de unde până la Odorheiu mai sunt 50 de km. Aşa stau lucrurile acum. Nu ştiu cum vor fi fost anii din urmă, ce-i drept însă acesta pare a fi motivul principal pentru care colegii din jos de munţi nu prea ajung pe aici, predominanţi fiind maghiarii din ţară şi din Ungaria.(Ar mai fi poate şi asigurarea traducerii spectacolelor, în unele cazuri inexistentă.) Si totuşi cu toate aceste lipsuri Teatrul Tomcsa Sandor, purtând numele unui cunoscut şi îndrăgit scriitor local a perseverat asociindu-şi între timp şi un concurs de dramaturgie în care s-au remarcat autori români şi unguri. Programul e consistent, conţine nu doar spectacole ci şi multe dezbateri tematice sau aferente spectacolelor.

La ediţia din acest an, a noua (17 -23 septembrie), afişul festivalului substanţial şi remarcabil din punct de vedere valoric a cuprins nume cunoscute de dramaturgi precum Matei Vişniec, Gianina Cărbunariu, Csaba Szekely, Visky Andras, Tamas Cseh-Geza Beremenyi, Marius Popa-Cezar Gheuca (ca autori ai muzicalului Leul Ra prezentat de Teatrul din Sfantu- Gheorghe, sectia română), Zoltan Egressy cu piesa sa Portugal. Cum problematica e aceeaşi la autorii maghiari şi români, având pe de o parte termeni comuni de referinţă proveniţi din durerile lumii de azi şi aceleaşi urgenţe inspirate din realităţile ţărilor post-comuniste, n-a fost greu de găsit un limbaj comun prin care teatrul s-a manifestat din nou ca o platformă eficientă de dialog social şi politic.

image

În prezenţa autorului - Matei Vişniec (foto dreapta) - sosit special de la Paris, a avut loc premiera Teatrului din Odorheiul secuiesc cu una dintre cele mai recente creaţii ale cunoscutului dramaturg, Migraaanţi, text inclus şi în volumul Trilogia balcanică, apărut de curând la editura Humanitas. Cu rădăcini în experienţa jurnalistică vastă a autorului, piesa e înrudită prin dramatism şi forţă a adevărului cu o mai veche lucrare a sa, Despre sexul femei ca un câmp de luptă, scrisă şi aceea la cald, în proximitatea războaielor din ex -Iugoslavia. În Migraaanţi având subtitlul Prea suntem mulţi pe nenorocita asta de barcă(barca ar putea să însemne şi pământul, planeta), pe terenul unui subiect atât de sensibil şi controversat Vişniec găseşte măsura şi tonul potrivite pentru a ne sensibiliza o dată în plus în legătură cu acest fenomen. Comentariul personal al autorului vizează o anume interpretare a termenului migrant, respectiv faptul că în lumea globalizată, mondializată în care trăim am fi cu toţii migranţi, spune Visniec, purtând în raniţă bastonul de mareşal al speranţei în mai bine. Regia lui Zakarias Zalan e inspirată, generând un spectacol viu şi emoţionant. Aşezând spectatorii pe scenă faţă-n faţă cu actorii el propune de la început o dezbatere creind totodată interpreţilor un spaţiu de desfăşurare provocator. Ei joacă prin toată sala, printre fotolii, pe o estradă amenajată ca loc de discursuri şi unde au loc şi acele showuri, reprezentând latura grotescă a ecourilor pe care drama migranţilor o produce în societate. Momentele acestea de ilaritate scrâşnită şi ironie alternează cu tablourile dramatice în care e urmărită tragedia emigrării pe mare a unui grup captiv de migranţi pe care brutalitatea traficanţilor îl transformă în animale. Nimic nu-i scapă autorului din această aventură sinistră începând cu aruncarea actelor identitare în mare , trecând prin întâlnirea cu localnicii speriaţi de pe ţărmul unde eşuează epava şi continuând cu exploatarea celor scăpaţi şi cumpăraţi în cele mai cumplite afaceri de comerţ cu fiinţe umane.

Sclavia de secol XX întrece evident prin tehnică şi sofisticare, o istorie întreagă ruşinoasă de care credeam că omenirea în evoluţia ei s-a îndepărtat până la uitare. Pentru momentul numărării morţilor regizorul a imaginat o scenă cutremurătoare, înşirând pe spătarul scaunelor din sala de spectacol hainele rămase şi reuşind astfel una dintre cele mai puternice scene din spectacol. La fel e momentul cu nenumăratele rapeluri al musulmanului căruia i se cere să-şi vândă rând pe rând organele pentru a-şi salva familia şi altele punctând cum spuneam paşii unui film de groază pe care Matei Vişniec îl reconstituie punându-ne în faţă tabloul ororilor cu care suntem contemporani. Am făcut cunoştinţă prin acest spectacol cu o trupă de teatru tânără, omogenă, dinamică şi talentată , cea a Teatrului Tomcsa Sandor, care în ansamblu şi individual a contribuit la succesul reprezentaţiei. Îi numim aici pe toţi, mulţumind pentru informaţiile ulterioare secretariatului literar, traducătoarei Bereczki Agota care n-a avut posibilitatea financiară să tipărească cuvenitele programe(ne-am fi mulţumit, fie vorba,şi cu un print): Albert Orsolya, Antal Csaba, Barabas Arpad, Beko Fori Zenko, Dunkler Robert,Laszlo Kata,Marton Reka, P. Fincziski Andrea, Pal Attila, Szucs-Olcsvary Gellert, Toth Arpad, Varga Marta, Kudelasz Nobel. Cu trei dintre ei, Antal Csaba, Fincziski Andrea , Mezei Gabriela am văzut şi o nouă variantă a piesei Stop The Tempo de Gianina Cărbunariu, pe care regizorul Toth Arpad a amplasat-o în spaţiul cafenelei unde cei trei dezabuzaţi pun la cale farsa macabră a întreruperii curentului electric ca o răzbunare la adresa indiferenţei faţă de destinele tinerilor într-o societate preocupată doar de prosperitatea ei. Textul, scris cu mulţi ani în urmă, rezistă , e actual, cum actuale sunt din păcate şi problemele pe care le semnalează, subsumate lipsei de orizont a generaţiei tinere care-şi caută reperele eşuând în Sex, drogs and rock and roll (am citat titlul unei piese americane celebre pe această temă, care face carieră şi în România).

Un spectacol aşteptat a fost şi P (Patru piesuţe politice pentru duşmani) de Csaba Szekely în regia lui Sebestyen Aba şi interpretarea Teatrului Naţional din Târgu Mures compania Liviu Rebreanu. Autor des frecventat de scenele noastre pentru sagacitatea mesajului şi talentul punerii în pagină teatrală a celor mai fierbinţi teme ale actualităţii, dar mai ales pentru umorul subtil, ironia şi autoironia în tratarea problemelor româno-maghiare, Csaba Szekely produce aici o surpriză. La adăpostul fabulei şi a altor modalităţi literare prin care realitatea e sublimată şi trecută în ficţiune, autorul translează într-un plan al generalizărilor. Vorbeşte despre capcanele puterii, despre populism şi demagogie, despre absurdităţile vieţii în societăţile bazate pe manipulare prin intermediul unor povesti aparent naive şi nevinovate. Parabola despre absurdul situaţiei în care trei puşti păzesc de duşmani un carusel stricat pe care de fapt nimeni nu-l revendică, alegoria despre tertipurile prin care animalele se ucid pe rând pentru a ajunge la putere în deşertul străjuit de un baobab veşted, basmul despre războiul dintre dreptacii şi stângacii care cad de gât în aceeaşi fântână sau povestea SF despre marţienii responsabili cu ura fată de hominizii veniţi de pe altă planetă, sunt tot atâtea ocazii prin care autorul semnalează pericolul falşilor duşmani şi a manipulărilor demagogice care întreţin conflictele în lumea de azi. Spuneam că autorul tentează în această nouă piesă a sa unele generalizări. Spectacolul în schimb ancorează pe terenul realităţilor româneşti în stil brechtian, introducând cortine cântate, songuri cu concluzii explicite. Una dintre ele, chiar finală e cuprinsă în cuvinte precum : Patrie de mafioţi, astăzi viaţa ne-o furaţi , într-o zi fă facem laţi. Din păcate reprezentaţia văzută la Odorhei a fost lipsită de suflul necesar pentru a convinge până la capăt. Fiind şi foarte lungă. În schimb, spectacolul -concert susţinut de actriţa Zsuzsa Gajzago, o monodramă cu titlul, în traducere aproximativă, Manta de vreme rea, aparţinând poetului Tamas Cseh Geza Beremenyi a cutremurat de emoţie sala Studio a teatrului ticsită de public. Nu pot să vă povestesc prea multe despre acest minunat recital cu trei instrumentişti şi o actriţă -bombă, deoarece a lipsit traducerea, iar un rezumat al ideilor s-ar dovedi inutil. Limbajul stărilor şi al emoţiilor prin care actriţa trece în revistă un moment existenţial de cumpănă a fost în schimb elocvent pentru talentul puternic şi mijloacele artistice rafinate ale actriţei care mai bine de o oră şi-a povestit dramele, ambiţiile, eşecurile, oscilând între deznădejde, cinism şi optimism calp. În plus cei patru au alcătuit o echipă sudată până-întratât încât protagonista lăsa impresia că dialogurile muzicalo-teatrale iniţiate sunt improvizate. O încântare acest recital, păcat că teatrul nu ştie să şi-l vândă şi dincolo de comunitatea vorbitoare de limba maghiară.

În fine, o reprezentaţie cu impact major a fost şi aceea cu piesa Porno - povestea soţiei mele de Visky Andras în regia aceluiaşi, cunoscut dramaturg al Teatrului Maghiar din Cluj, spectacol produs de Teatrul De Nord din Satu Mare, compania Gyorgy Harag şi interpretat de Csilla Albert alături de Antal Attila(muzicianul contrabasist). Introdus printr-o expoziţie de tip instalaţie conţinând documente din dosarele de securitate care au inspirat piesa lui Visky Andras, piesa povesteşte experienţa dramatică a unei femei, o actriţă care susţine spectacole pentru copiii străzii şi alte acţiuni caritabile, intrând astfel în vizorul miliţiei. Urmărită şi în relaţiile intime, acolo unde se concepe un copil ce nu va avea parte de viaţă, eroina rememorează cu sarcasm drama acestui spionaj calificat drept pornografic care traumatizează până la disperare cuplul şi dincolo de distrugerea fizică, aşa încât mărturisirea capătă accente de delir. Spectacolul alternează momentele de confesiune în care actriţa excelează prin sensibilitate şi forţă cu proiecţia unor exterioare în care sunt inserate fragmente din denunţul urmăritorului. La festivalul de la Odorhei acestea au fost însă tehnic ratate. Interesant de adăugat că piesa a fost scrisă ca urmare a unui concurs organizat de un teatru budapestan având ca temă decalogul biblic. Pentru porunca: Să nu furi!, Visky Andras a ales să scrie despre vieţile furate în comunism de agenţii securităţii statului. Si a câştigat.

Selecţia de mai sus dintr-un afiş care a mai cuprins şi alte câteva titluri certifică succesul festivalului DraMa 9 de la Odorheiu secuiesc, un orăşel cochet aşezat pe malul Târnavei, cu o istorie veche şi frumoase tradiţii culturale, cu multe lăcaşuri de cult de diferite confesiuni, cu o populaţie predominant maghiară şi dealuri împădurite împrejur, dincolo de care linia orizontului pare însă a se închide. Să-i vizităm mai des pentru că au ce să ne arate mai ales dacă şi ei fac ceva mai mult efort în a se promova pe plan naţional. Poate între timp şi guvernanţii noştri vor reuşi să îmbunătăţească ceva pe la transporturi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite