Fetiţele-Margarete răspund acuzaţiilor de abuz. Ce a însemnat „Faust“ pentru ele? O experienţă fabuloasă, şansa întâlnirii  şi formării lângă nişte artişti extraordinari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din spectacolul "Faust", de la Sibiu                                        FOTOGRAFII: Paul Băilă
Scenă din spectacolul "Faust", de la Sibiu                                        FOTOGRAFII: Paul Băilă

Fetiţele care o interpretează pe Margareta, în spectacolul „Faust“, au fost de-a lungul anilor protejate sub toate aspectele legale şi juridice. Teatrul Naţional „Radu Stanca“ şi directorul Constantin Chiriac răspund acuzaţiilor aduse de psihologul Mihai Copăceanu. Adevarul.ro publică mărturii emoţionate ale unor fetiţe care au interpretat-o pe Margareta, în spectacolul-brand cultural, jucat şi pe scene importante din lume.

"Am aflat cu tristeţe de ieşirea publică a domnului Copăceanu Mihai cu referire la posibile încălcări ale legislaţiei privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului în cadrul producţiei „Faust“, spectacol devenit un brand de ţară,  cerut pe marile scene ale lumii", se spune într-un comunicat al Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.

"Dorim să informăm publicul că Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu a îndeplinit toate obligaţiile legale privind obţinerea acordului ambilor părinţi, avizul psihologic obţinut în urma unei atente evaluări a copiilor, adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie care atestă starea de sănătate a copilului,  avize evaluate  într-o relaţie  firească a copilului cu familia din care acesta provine, cu respectarea prevederilor Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului republicată şi a H.G. 75/2015 privind reglementarea prestării de către copii de activităţi remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling.

Fiind la „a patra generaţie” a rolului Margareta, avem certitudinea că fetele nu au fost nicidecum afectate emoţional în urma implicării în acest spectacol, având în vedere că şi în prezent vin la spectacolele din repertoriul TNRS, inclusiv la spectacolul „Faust”, în calitate de spectatori, fiind persoane pe deplin integre, cu o puternică identitate morală şi profesională.

În viziunea regizorală, spectacolul nu este produs ca un „spectacol pentru adulţi, interzis minorilor sub 16 ani”, ci este un spectacol bazat pe un text clasic, din literatura universală, un act artistic veritabil.

Spectacolul a fost jucat şi în afara României, în turneu (de exemplu în Marea Britanie) şi nu s-a ridicat nicio problemă de factură legală privind acest aspect, atât din punct de vedere al legislaţiei europene cât şi din cea a ţării în care s-a jucat.

Castingul a fost organizat cu respectarea strictă a metodologiei, părinţii asistând pe toată perioada desfăşurării acestuia, a repetiţiilor şi spectacolelor împreună cu persoana desemnată din partea instituţiei să supravegheze activitatea minorilor, aşa cum prevede HG 75/2015.

Spectacolul „Faust” se joacă din anul 2007. Până în prezent au avut loc 151 de reprezentaţii, producţia fiind vizionată de peste 45.000 de spectactatori din ţară şi străinătate, inclusiv reprezentanţi ai instituţiilor de stat şi din mass media, se arată, într-un comunicat al Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.

Constantin Chiriac: "Toate legile au fost respectate, fetiţele au fost protejate"

"În acelasi timp, ceea ce ne-a deranjat profund a fost minciuna acestui domn (Copăceanu Mihai), pe care a proferat-o, că în alte spectacole s-au găsit soluţii prin care să se foloseasca actriţe. Tania Anastasof, absolventă a şcolii de teatru de la Sibiu. Fata asta a fost de la început în rolul care are relaţie directă cu Ilie Gheorghe. Toate celelalte fete au fost tot timpul protejate. Aveţi mărturiile lor. Aflaţi ce a însemnat pentru ele această experienţă fabuloasă, din „Faust”. Luminiţa Bîrsan este şi asistent social autorizat şi a participat de la început la toate castingurile. Trebuie să înţelegeţi că toate fetele care au venit nu sunt luate de pe stradă. A fost un casting foarte serios unde părinţii au participat, şi-au dat acordul, a fost consiliere din partea Clinicii Polisano, a fost urmărita traiectoria fiecărui copil. La Hala Faust tot timpul au avut o cabină unde au stat împreună cu Luminiţa.

Adevarul Live - Constantin Chiriac foto david muntean
Au fost împreună în turneu, au venit împreună din turneu, au fost însoţite. Niciodată nu s-a întâmplat ca ele să participe în calitate de spectatoare la tot spectacolul. Tot spectacolul, şi asta a fost o altă obiecţie, a fost că este nerecomandat copiilor sub 16 ani. În Noaptea Valpurgiei, unde fetele nu iau parte, sunt la cabine, este moment de nuditate. Legea, pe care eu o respect, spune că trebuie să punem acel paragraf „nerecomandat tinerilor sub 16 ani”, lucru pe care l-am făcut. Sunt lucuri pe care nu ne permitem să le facem pe genunchi", a declarat Constantin Chiriac (foto), directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.

MĂRTURII ALE MARGRETELOR

poza Margareta Sibiu

Mă numesc Eveline şi sunt una dintre Margarete în Faust.

Acest spectacol a fost pentru mine şansa de a privi din interior lumea minunată a teatrului, ocazia de a fi în preajma actorilor pe care îi admir şi de  a lega o prietenie strânsă cu celelalte fete. Particip de trei ani cu drag la fiecare reprezentaţie şi abia o aştept pe următoarea.

Rolul pe care l-am interpretat a fost că joaca "de-a teatrul" - adică asemănător jocului "de-a şcoala", la care luam parte când eram mică şi consider ca m-a ajutat să devin o elevă de nota 10.
Sper că acest rol sî însemne ceva pentru viitorul meu. (Buta Eveline)

Ce a însemnat Faust pentru mine?

Ce este arta?.. Este cea mai pură formă de a face un suflet să radieze, iar pentru mine spectacolul Faust reprezintă artă în toată puterea cuvântului. Îmi place să spun că fiecare moment oferit vieţii are o poveste.
Una dintre cele mai frumoase şi deosebite poveşti ale mele este creionată de spectacolul Faust care îşi are incipitul în anul 2009, pe când aveam 12 ani. Privind acum înapoi, observ că nu s-a schimbat nimic. Atât la 12 ani cât şi la 18 ani simţeam că fac parte din familia Faust… iar pentru mine aşa va fi mereu – o familie.

Totul este original... începând de la repetiţiile vocale, machiaj, cântecele din spatele scenei, până la turnee şi cel mai important, oamenii cu care am interacţionat şi de la care am învăţat multe lucruri. Din comportamentul lor, am înţeles că trebuie să ne bucurăm şi să trăim fiecare clipă... Carpe diem! Uneori, faptele sunt mai elocvente decât cuvintele. Fiecare dintre ei este unic în felul său şi fiecare are o pagină specială în povestea mea.

Dar, primordialitatea trebuie acordată spectacolului în sine care este considerat în general unul controversat. Rolul meu în piesă a fost cel de margaretă - simbolul purităţii, al inocenţei şi gingăşiei. Un rol pe care eu l-am jucat cu multă dăruire şi mai ales plăcere. Chiar dacă acesta a implicat şi anumite scene, trebuie menţionat faptul că există o mare diferenţă între realitate şi spectacol.

Am făcut parte din două generaţii de Margarete, însă ultima va avea mereu un loc special în inima mea. Modul în care comunicăm, cum ne bucurăm de fiecare moment petrecut împreună pe scenă sau în culise, cum râdeam mereu... totul era frumos, echilibrat şi unic.
faust sibiu foto paul baila
 

Spectacolul Faust a reprezentat pentru mine o experienţă de viaţă care mi-a conferit încredere de sine, curaj, spontaneitate şi mai ales o deosebită înclinaţie spre artă. Orice contact cu lumea fascinantă a teatrului, indiferent de vârstă, ilustrează un pas spre cultură, spre posibilitatea de a fi un om vital acestei societăţi, spre frumos.
Consider că acest spectacol m-a ajutat să ma dezvolt în plan personal, să gândesc altfel, să am o altă viziune despre lume .Acesta este rolul teatrului, de a educa. Iar această diferenţă este evidentă, raportându-mă la colegii de vârsta mea. Acest spectacol a stat la baza fundaţiei mele de a evolua şi de a deveni un om matur. Totodată am avut marea onoarea de a juca cu două personalităţi ale teatrului naţional: Ofelia Popii şi Ilie Gheorghe. Am savurat fiecare scenă alături de ei, am tresărit la fiecare aplauze şi am iubit acest spectacol cu toată inima... a fost o parte din mine şi va continua să fie.... (Iunis Minculete)

image

 "Mi-am dat seama cât de norocoasă sunt"

Faust pentru mine semnifică momentul în care mi-am dat seama că aplauzele mă hrănesc cu energie pozitivă şi că bucuria spectatorului îmi umple sufletul de fericire. 

Aveam 18 ani când impactul cu publicul spectacolului m-a făcut să reflectez asupra meserie mele. 

Alături de actori mari am înţeles că teatrul este o convenţie în care poţi să faci tot ce îţi trece prin cap, iar ludicul bate deseori drama. 

Rolul Margareta este personajul care mi-a dat şansa să mă uit în ochii actorului Ilie Gheorghe să fiu pe scenă alături de actriţa Ofelia Popii, să mă joc şi să îmi dau seama cât de norocoasă sunt. (Tania Anastasof)

"Zece ani mi-am petrecut ân Faust şi m-am schimbat enorm"

“Să îi transmiţi că a fost cea mai înfloritoare experienţă a mea. 10 ani mi-am petrecut în Faust şi m-am schimbat enorm. Mi-a deschis foarte multe viziuni, m-a crescut şi m-a maturizat. Mi-a conturat personalitatea frumos şi mi-a lăsat amintiri copleşitoare pline de emoţie şi bucurie. Aş spune că Faust este una din cele mai mari realizări ale mele. Mulţumesc. Pe mine ma emoţioneaza Faust de fiecare dată, la fiecare spectacol”. (Anamaria Telebuş)

"Am întâlnit oameni excepţionali"

“Pentru mine Faust înseamnă foarte mult. Am avut oportunitatea să cunosc oameni excepţionali, să dobândesc cunoştinţe teatrale. Pe lângă aceasta am cunoscut nişte colege Margarete deosebite cu care voi continua prietenia indiferent de ce se întâmplă. Am citit şi eu articolul şi mi se par nişte aberaţii. Decizia de a participa la Faust a fost a mea, mai ales că am participat la activităţi de teatru de mică”. (Eliza Blănaru)

Citiţi şi:

Cum poţi privi, reductiv, la Faust

Am citit textul lui Mihai Copăceanu despre spectacolul de la Sibiu, „Faust“. Am rămas surprinsă, ca să nu spun şocată, că totuşi cineva pe lumea asta poate să decodifice atât de schematic şi de reductiv un spectacol de anvergura celui montat de Silviu Purcărete. Nu, „Faust“ nu atinge în niciun fel, nici nu periclitează drepturile vreunui copil. Este un spectacol-metaforă, de o complexitate şi de o emoţie covârşitoare.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite