Câteva cuvinte despre Ion Besoiu

Nu ştiu cum va primi lumea teatrului din România vestea trecerii în nefiinţă a actorului Ion Besoiu. Desigur, nu îi pun la socoteală pe cei câţiva abonaţi la necroloage de convenienţă, ale căror numere de telefon sunt întotdeauna la îndemâna realizatorilor de televiziune şi care au întotdeauna cuvinte de regret şi preamărire retroactivă la purtător

Nu voi spune aici, în aceste fugare rânduri, nici că Ion Besoiu a fost un actor mare, nici că a făcut belle figure în teatru, nici că a strălucit în film.

Nu le voi reaminti celor ce au uitat că, pe vremea când era director la Bulandra, aproape toţi cei din Teatru apelau la bunăvoinţa lui. La nenumăratele lui cunoştinţe din lumea medicală, la faptul că dl. Besoiu se făcea luntre şi punte spre a-şi ajuta câte un coleg.

Mă voi mulţumi doar să le reamintesc celor ce l-au contestat pe Ion Besoiu, după Revoluţie, câteodată chiar pentru compromisuri pe care nu le-a făcut (ca, de exemplu, articolul apărut sub semnătura lui în Săptămâna din ziua de vineri, 22 decembrie 1989, dar pe care ştiu absolut sigur de la regretata mea prietenă Magdalena Boiangiu că nu el l-a scris şi nici că nu a avut cunoştinţă că o să apară), un detaliu. Cum nu se poate mai plin de semnificaţii.

Lui Ion Besoiu i-a revenit misiunea de a conduce Teatrul Bulandra, câţiva ani după debarcarea de la conducerea lui a marelui Liviu Ciulei, într-o situaţie extrem de dificilă. Se înăsprea controlul ideologic, din 1983 a intervenit autofinanţarea. Lucruri cărora Besoiu a trebuit să le facă faţă, acceptând şi o seamă compromisuri, şi intrarea în repertoriu a maculaturii de partid. Gen Întâlnire la metrou. Unde mai pui că marele Teatru Bulandra a trebuit să suporte şi asalturile venite pe la spate din partea celui ce conducea la acea vreme Teatrul Mic. Şi care nu voia să mai aibă în România, în lumea teatrului, nici un rival.

Cu toate acestea, în acele vremuri grele, Bulandra nu şi-a pierdut rolul de lider.

Să nu uităm că acolo, în acele vremuri potrivinice, s-au jucat cîteva spectacole mari - Hamletul, Tartuffe, Cabala bigoţilor ale lui Tocilescu, Dimineaţa pierdută al Cătălinei Buzoianu, Mizantropul lui Valeriu Moisescu, Spectacole eretice care au ajuns la public şi datorită lui Ion Besoiu.

Măcar pentru asta să-i fim recunoscători!